Femeie,

Autor:Mugurel Puscas

 

Femeie blândă a sufletului meu,

Mă înconjori cu dragoste mereu,

În lupta vieţii mele ai un rost,

Eşti lângă mine unic avanpost.

 

Emani răcoarea brazilor de munte

Când e înfierbântată a mea frunte,

Cu aură de linişte şi tihnă,

Mă înconjori blajin fără odihnă.

 

Din primordialul sacru, în profan,

Tu ai primit poruncă, lut, menire,

Să luminezi al lumii viu liman,

Dând vieţii prunci, curată primenire.

 

Din coastă sau din spuma mării? Dor…

Ne pavoazezi, veghind, paşii şi gândul,

În calde veri sau hibernal decor,

Dai pietrei zbor, împărăţind Pământul.

 

Nu aştepta să-ţi mulţumesc… Nu ştiu!…

Te necăjesc, îmi pare rău, ades,

Trăirea, versul, cântul, pana mea,

Sunt deseori al suferinţei mers.

 

Tu, iartă-mă când gânduri n-au hotar,

Fantasme adumbrind suflet sau cuget,

Iubeşte-mă cum sunt, alint sau jar,

Să simt sfios în mine, linu-ţi umblet.

 

Îţi dăruiesc în prag de primăveri,

Potirul plin cu dragoste nestinsă,

Spre noi limanuri, tandri, efemeri,

Plutind dual… Din fiinţă, spre nefiinţă.