
DE-AȘ PUTEA…
Autor : Aurelia oancă
De-aș putea scrie pe cer
Gândurile ce se nasc
Din iubire și nu pier
Și-s ca roibii care pasc,
Iarba verde din câmpie,
Floarea roșie de mac,
Care-n soare-i tot mai vie
Lângă spicele ce tac.
Ele prin tăcerea lor
Scriu pe pâine rugăciunea
Să iubim acest popor,
El e sarea, el și pâinea.
De-aș putea scrie pe cer
Oful meu la Dumnezeu,
Să ne dea brațe de fier
Și o inimă de leu,
Să ne curățăm pământul
De cei răi și-asupritori,
Să ne apărăm cuvântul
Care-i tril de dulci viori.
De-aș putea scrie pe cer
Pace-aș cere și dreptate,
Eu în schimb să îi ofer
Al meu suflet pus în carte.
De-aș putea….
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
