
Agricultor la 2 Mai – În rezervaţia lui Dyonisos –
Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu
Hai băieţi să luăm seminţe
De prinţese şi de zâne…
Ca să răsădim dorinţe
Puţin timp ne mai rămâne.
Trebuie s-arăm nisipul
Zi de zi, seară de seară…
Când şi-o pune vara slipul
Fetele or să răsară.
Golful mic şi golful mare
Încărcate-n frumuseţe,
Vor fi pline de fecioare
Cât mai pline de fineţe.
Dionysos şugubăţul
Le va da şi libertate,
Vinul va porni dezmăţul
Doar în nopţile-mbătate.
Corturi noi, nişte palate
Vor sosi din depărtare,
Vor fi iute instalate
De feciorii fără stare.
Iară noi agricultorii
Replantând noi rezervaţii,
Vom sorbi seva plăcerii
Din candoare. cu ovaţii!
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Mi-a plăcut.
Vin cu o completare la temă:
Rondel estival
A dat o fugă pân’ la mare,
Şi-a stat chiar toată săptămâna,
Atras de-o blondă-ameţitoare,
Ce foarte greu vorbea româna.
A abordat-o c-o-ntrebare,
Şi poate l-a vrăjit cadâna,
A dat o fugă pân’ la mare,
Şi-a stat chiar toată săptămâna.
Iar după-această întâmplare,
Când a venit pe plajă zâna,
El tot privind fix la picioare,
S-a hotărât… să-i ceară mâna.
Că nu degeaba-a fost la mare.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Wow superb domnule Bidulescu !
ApreciazăApreciază
Super! Felicitari ! Imi place foarte mult iar finalul e grozav :” Ca nu degeaba-a fost la mare!”
ApreciazăApreciat de 1 persoană