
NU MĂ PRIVI, CU OCHI STRĂINI
Autor: Sandu Chiva
Nu mă privi, cu ochii goi
Căci nu mă face fericit,
Ceva s-a întâmplat cu noi
Dar încă totul nu-i sfârșit.
Nu mă privi cu ochii reci
Căci totul este minunat,
Azi nu te voi lăsa să pleci
Nimic cu noi nu s-a schimbat.
Nu mă privi cu ochi străini
Şi vezi ce lași în urma ta,
Căci ochii tăi, de lacrimi plini
Îmi întristează inima.
Nu mă privi nepăsătoare
Cu o privire -atât de crudă,
Privirea ta nimicitoare
Şira spinării ,îmi asudă.
Nu poți uita într-un minut
O dragoste amețitoare,
Întotdeauna ai avut
La întâlnire, câte-o floare.
Noi ne-am iubit atât de mult
Cum îşi iubeşte, pomul floarea,
Acum eu stau şi te ascult
Şi mă cuprinde disperarea.
Iubirea noastră-a fost poem
Cu clipe calde de iubire,
De-aceea eu acum mă tem :
C-a fost prea multă fericire!
Scriam în nopțile târzii
În clipele de desfătare,
Pe pieptu-ți calde poezii
Era o dulce încântare…
Noi ne iubeam ca doi nebuni
Iubire, până la durere,
Eram aprinși ca doi cărbuni
În clipa noastră de plăcere.
Cred c-am ajuns la apogeu
Iubirea noastră-i consumată,
Dar şi vestitul Prometeu
Tot mai zicea: Mai vreau o dată!
O noapte lungă de amor
Să o petrec, mai vreau cu tine,
Iar după care pot să mor
Să mor, dar tu să fii cu mine!
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Superbeee versurile ! Felicitari !! Cat de magic sunt implicate toate stările prin care trece fiinta umană când iubeste cu adevarat !!
ApreciazăApreciat de 1 persoană