
AȘA GÂNDEA UN COPILAȘ….
Autor: Sandu Chiva
Atunci când voi ajunge mare
Aș vrea să urc pe Everest,
Cât mai aproape lângă Soare
Nu vreau să emigrez în Vest.
Voi fi purtat ca frunza-n vânt
Spre locuri noi necunoscute ,
Sau poate îmi voi lua avânt
Către minuni ce nu-s știute.
Dar poate mă voi face medic
Să fiu un salvator de vieți ,
Ori un poet să pot să predic
În versuri sfaturi la băieți.
Sau numai Domnul știe, poate
Voi fi pilot de avion
Și îmi voi cumpăra în rate
Cel mai modern aerodrom.
Dar ca să fiu învățător
Și să formez copii în școală,
E lucru sfânt, înălțător
O mesere ideală.
Nici ca brutar nu este rău
Să plămădec cu drag o pâine,
Aș vrea să am aportul meu
La hrana omului de mâine.
Un marinar să fiu aș vrea
Să merg pe marea înspumată,
Chiar dacă este vreme rea
Voi colinda în lumea toată.
Așa gândea un copilaș
Când s-a trezit de dimineață,
Cu ochii mari,chipul gingaș
Privind spre viitorul lui în viață!
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
