Spre casuta de la tara

Spre căsuța de la țară

Autor: Teodora Dumitru

Spre căsuța de la țară îmi zboară gândul ,mereu,
Pentru c-am lasat acolo ,parte din sufletul meu ,
Am lăsat copilaria prin ograda măturată ,
Leaganul și bucuria , clipa cea nevinovată !

Prin odaile curate , simt cum umblă pașii mei ,
Un boboc micuț de viață parfumat cu flori de tei !
Câutând fară-ncetare , mă opresc din loc în loc ,
Din perete mă privește,icoana cu busuioc .

Candela care odată, lumina neîncetat ,
De mult nu mai luminează și fitilul s-a uscat !
Lampa mă privește tristă, ca o piesa de muzeu ,
Ani în urmă,fericită, lumina la capul meu !

Soba de pământ încinsă mirosind a turte coapte ,
De tristețe e cuprinsă , că-n ea focul nu mai arde !
Toate ușile batrâne scârțâie din balamale !
Parcă-și plâng , singurătatea, adunată-n dor și jale !

Bătătura e pustie , cumpăna fântânii mută ,
Scârțâie câteodată, când de vânt este bătută !
Ai mei ,dragi ,sunt duși departe ,pe cărări fără hotar,
Ce n-aș da pe lumea asta ,să-i mai pot întoarce iar !

Spre casuța de la țară, se tot duce gândul meu ,
Să întoarcă roata vietii ,l-aș ruga pe Dumnezeu !
Să mai fie casa noastră, cum o știu , în armonie ,
Doar așa să mai îmi treacă dorul de copilarie !
Dar când știu că nu se poate , las o lacrimă de dor ,
Printre rânduri să se scurgă,peste timpul trecător !