Scânteie reaprinsa,
Autor : Elena Tudosa
Rătăcită, pierdută printre ginduri în amurg de seară,
Îmi privesc sufletul stins, ca o liră fără de acord,
Mă închid într-o lume a mea, ca să nu doară
Tristețea, din care blestemată am fost ca să sorb.
Mă cufund în tăcerea în care dureri rău mă rod,
Și mă simt precum arcusul rupt de vioară,
Vitregita de soartă – s prizoniera pe-al destinului eșafod,
Condamnată să-mi beau pelinul din cupa amară.
În adâncul în care mă pierd cărarea mi-e pustie,
,, la o margine de gand”,, mă opresc să caut al meu loc,
Mă desprind de drumul ce mi l-a hărăzit o ursitoare șuie,
Să-l străbat aiurea, fără să găsesc un strop de noroc.
Dezamăgită de viața ce mă chinuie și mă arde,
Ca pe un rug mocnind în jar cu foc de dor,
Mă desprind de iluzii și de speranțele fade,
Caut(vreau) să-mi împac sufletul, în liniște să-l înfășor.
Arunc clipele triste, le prefac în pulbere de argint,
Și le-mprastii în zarea întunericului în care pășesc,
Încercând să nu cad în abis să mă pierind (cufund),
Din durerea ce-o sorb, îmi scriu versul prin care trăiesc,
Și ca o scânteie am să mă reaprind , din cenușă în care mocnesc.
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 