Ani pierduti

Ani pierduţi

Autor: Marilena Dumitrescu

 

Privesc tristă printre ramuri

Anii ce s-au dus ca vântul,

Au trecut prin mii de valuri

Şi-au cutremurat pământul!

 

Au ţesut cu fir de aur

Viaţă, trup ca-ntr-o poveste,

S-a uitat, un fir de laur

Ce s-a rupt şi nu mai este!

 

Viaţa s-a clădit cu trudă,

Nopţile sunt albe, multe…

Luna cu o parte nudă

A privit, cu lacrimi mute!

 

Sufletul se răscoleşte,

Inima se zbate, doare,

Ochiu-n lacrimi se-nveleşte

Sentimentul scade, moare…

 

De ce tu suflet năvalnic

Te-ai deschis, te-ai înrobit,

Seva trupului tău falnic

A secat, ai obosit!

 

Ţi-ai vândut puterea toată

Şi sănătatea pe nimic,

Ai bătut la muta poartă

Închisă de-un suflet mic!

 

Nu ştie cât e valoarea

Nopţilor când stai de veghe,

Nici când strânge întristarea,

O ţine la mii de leghe!

 

Printre ramuri vestejite

Anii spulberaţi sunt vesteji,

Drumurile-s troienite,

Paşii îţi sunt grei, nu-s treji!

 

Ai pierdut a ta vigoare,

Anii cei zglobii şi râsul,

S-a dus şi a ta visare,

Ai rămas numai cu plânsul!