Dumnezeu mi-a dat condeiul

Călator oprit din mers
De talazul unui vis,
Mâzgălind surprins un vers
Cu o teamă de proscris.

Rătăcind pe drumul vieții
Doar cu Noe…într-o ,,arcă „
Mă prind zorii dimineții
Pe uscat, vâslind în barcă.

Pasărea ,, Spin” cu o gheară
Mă ține prea strâns de mână
Mi-a dat drumul mai spre seară
Zburând spre o lume bună.

Și surprins de trilul verde
Ce se-aude din ,, Chindie”,
Dacă nimeni nu mă vede
Am să scriu o poezie…

Nici prea scurtă, nici prea lungă
Doar cât ziua cea de post…
Numai bună să ajungă
Prin locuri unde n-a fost.

Din senin luându-mi zborul
Pe o coardă de vioară,
Am vrut să-mi astâmpăr dorul
În căsuța de la țară…

Unde am văzut lumina
Prin clepsidra cea de ceară,
Și-am țâșnit ca dirizina
Într-o zi caldă de vară.

Dumnezeu mi-a dat condeiul
Să scriu vrute și nevrute,
Pe spinare reteveiul…
Când scriu lucruri neștiute.

V-am scris într-o zi de vară
Nici prea caldă…nici prea rece
Din căsuța de la țară
Unde timpul iute trece…