
Veşnicie-n paradis
de Maria-Magdalena Stan
Plânset, vaiete, suspine
Adunate-n trup la tine
Spasmele-nfricoşătoare
Te topesc rău pe picioare.
Muget de pleoapă-mpietrită
Peste ochi plini de ispită
Rotocoale-nfierbântate
Spală urmele ridate.
Se năruie universul
Răpindu-ţi până şi ghersul
Durerea buluc, buluc,
Te izbeşte tăvălug.
Candele înmiresmate
Răspândesc parfum de moarte
Îngerii se odihnesc
Pe tărâm Dumnezeiesc.
Te priveşte cum te stingi
Doamna lună prinsă-n chingi
Te sărută pe obraz
Şi te trage de grumaz.
Te ridică pe-a ei rază
Şi pe-o stea uşor te aşează
Pe ea numele ţi-e scris
Veşnicie-n paradis.

Abonament revista TIPARITA 1 an
Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.
C$100,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
