Foșnetul roșu

Foșnetul roșu

Autor: Daniel Visan Dimitriu

 

Par născute din focul ce arde-n cămin

și-au luat de la el roșul cănii de vin

și sclipiri de prin umbre-alergând pe un zid

ca un vânt rătăcit de-al destinului ghid.

 

Se înalță-amintiri ca și pruncii născuți

prematur și firavi, vineții și tăcuți,

așteptând o căldură prin gânduri s-aștern

pe un tot ce înseamnă o clipă-n etern.

 

Din atâtea cu noi, îmi aleg și răsfir

pe-un al vieții tumult, cât un lung patrafir,

o-ntâmplare ce-a fost și, cu verdele ei,

mi-amintește de-atingeri și ochi în scântei.

 

Ce căldură trecea prin pădurea de-atunci!

Nu era pic de vânt – doar prin sânge porunci,

și mergeam prin pustiul cu nimeni în jur,

călători ca prin Rai. N-am putut să îndur:

 

Sub un verde aprins, de molid curios,

cu un vârf ce-și mutase privea în jos,

noi, în umbră, dansam și pădurea, curând,

a foșnit a fiori și a sânge pulsând.