Hăul din Paradis

Hăul din Paradis

Autor: Daniel Visan Dimitriu

 

Mă jurai, iubito, ție doar să-l spui,

să-ți transform în fluturi toate-acele molii

ce tresaltă-n tine ca-ntre vechi lințolii

când citești scrisoarea unuia. A cui?

 

Păi … nu pot, iubito, n-aș putea să spun,

că era prin visuri, nu era citeț,

dar scria cam sexi și cam îndrăneț

pentr-o zi ca aia, parcă … de Crăciun.

 

Nu contează! Uite, trec la visul meu,

când eram cu tine. Doamne, ce mai vis!

Noi, goliți de toate, ca în Paradis,

tu păreai zeiță, eu păream un zeu.

 

Te strângeam zeiește-n brațele-mi zeiești

și-ți striveam privirea în cătarea mea

care-n clipa-ceea doar nectar avea

și era pierdută-n formele-ți lumești.

 

În alunecarea peste trupul tău,

mâna-mi tremurândă s-a oprit un pic

și-n secunda ceea … n-a mai fost nimic

sau, de-a fost, urmarea, visul, tot … e-un hău.