Rescriind prietenia

RESCRIIND PRIETENIA

Autor: Raluca Bucataru 

 

Azi am intrat în biblioteca mea primită-n dar

Cu gândul să recitesc o carte din copilărie,

Ceva de început de drum, la fel ca un abecedar,

Găsit-am una prăfuită pe care scria mare: PRIETENIE

 

Și deschizând-o mi-am adus îndată iar aminte,

De paginile ei ce miroseau cândva a fericire,

Cuvintele din ele, mă-nvățau ca să pășesc cuminte

Pe-al vieții drum și peste tot să dăruiesc iubire,

 

Dar răsfoind acum hârtia de vreme îngălbenită

Văd cu mirare pagini rupte sau care lipsesc,

Într-unele din ele parcă durerea o simt chircită

Și-n altele, tristețea o văd plângând când le privesc.

 

Timpul a unduit sensul adevăratelor cuvinte,

Prin praful clipelor dându-le cu totul alt înțeles,

Minciuna s-a furișat tiptil în literele sfinte,

Adăugând la titlul cărții și cuvântul „interes”,

 

Ciudat acum se uită foile, clipind ades la mine,

Parcă ar vrea să mă întrebe de ce le deranjez?

Nu știu ele că eu vreau să-nlătur ale lor suspine

Și chiar pe cele rupte, totuși doresc să le păstrez.

 

Mai sunt și pagini ce-mi par a fi străine,

Poate din altă lume cuvântul vor să mi-l aducă

Și mă întreb, pe-acestea cum oare le pot ține,

Ce cărturar să caut ca gândurile lor să le traducă?

 

Pe unde să găsesc un iscusit al timpului zețar,

Să mă ajute, cu suflet cartea să-mi retipăresc

Și-un legător de clipe ca să-mi cuprindă iar

Între coperți, toate-amintirile ce frunzăresc?

 

Dar știu ce-am de făcut, cu-a cerului cerneală,

Am să rescriu încet de mână, cuvânt după cuvânt

Și am să umplu cu iubirea-mi coală după coală,

Iar titlul am să-i pun: PRIETENIA ESTE LEGĂMÂNT!

 

ABONAMENT ELECTRONIC(eBook) pe un an /4 numere

ABONAMENT ELECTRONIC 4 numere/an .Revista de colectie aduna in paginile sale literatura, arta , articole si evenimente culturale. Primesti prin email in format pdf fiecare număr al revistei timp de un an pentru numai 50 dolari canadieni.

C$50,00


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.