Scantei de acante

SCÂNTEI DE ACANTE

Autor: MONICA RALUCA BUCĂTARU 

 

Într-o lume uitată prinsă-n colțuri de stele,

Se învârt tremurând toate visele mele

Și zbătându-și aripa în a timpului fantă,

Se preface-n lumină câte-o frunză acantă,

 

Eu le dau câte-un strop de iubire curată,

În etern s-o păstreze adunând-o pe toată,

Căci din picuri și frunze ce dansează-n abis,

Prea timidă se naște, împlinirea de vis,

 

Iar neantul deschis își primește minunea,

Cu scântei de acante reumplându-și genunea,

Plămădind în mister dintr-un vis fără vină,

Silueta iubirii, ca un suflet – lumină.

 

Și coboară încet printre razele calde

Să m-atingă în suflet și cu foc să mă scalde

În aripa-i deschisă să mă schimb por cu por

Înălțându-mă-n rahis să mă-mpingă în zbor,

 

Să mă duc ca o boare printre norii de jad,

Să plutesc peste lume și nicicând să nu cad

Și de-ndată abisul se preface în stană

Iar nervura din frunză mă cuprinde în pană…

 

Universul m-absoarbe dintr-o lume de zei

Unde timpul e rege stabilt peste ei,

Și toți aștrii mă-ntreabă, unde merg, cine sunt,

Dar eu zbor ca un suflet dezlegat de Pământ.

 

Printre frunze de-acante sunt un fir de lumină

Prefăcut în iubire cu privirea senină

Și sub tălpi simt abisul ca un tunet de stele

Din a frunzei nervuri printre visele mele.