Cabana de sub stele

M-ai așteptat pe drumul tău spre munte,

privind spre orizontul nesfârșit,

iar gândul tău a construit o punte

pe care înspre tine am venit.

 

Stăteai ca o zeiță, nemișcată,

iar ochii tăi, în Soare, scânteiau

cu strălucirea razei reflectată

de roua de pe flori și-mi surâdeau.

 

Erai acolo singură, divină,

iar eu m-apropiam, îndrăgostit,

dorindu-te, dorindu-mi o regină

în lumea ce în minte am clădit.

 

Ne-am sărutat și am plecat, de mână,

pe drumul nostru sinuos, alpin,

ce străbătea pădurea cea bătrână

și ne-ndrepta spre-un neștiut destin.

 

Curând, cabana de priviri ascunsă

a apărut când stelele, clipind,

s-au arătat din lumea nepătrunsă

a sufletelor ce trăiesc iubind.

 

Iubirea noastră le-a simțit privirea,

să ne grăbim puțin, ne-a îndemnat,

iar tot ce a urmat e amintirea

a tot ce niciodată n-am uitat