Arta Focului

Arta Focului

Autor: Radu Viorel-Flaviu 

 

Vorbind despre scrum,

Adesea ma găsesc confuz.

Altfel amețit de fum,

Gândul devine obuz.

 

Nu sunt eu puțin optuz

Căutând prea des petale?

Totuși perdeaua de fum

Nu e-ngrășământ de floare.

 

De aici pleacă o dogmă,

Importanța de culoare,

Când e fond, dar nu e formă,

Avem petale-n abatoare?

 

Sau e focul cei de vină,

Pentru patimă aprins,

Deci căutarea divină-i

Compromis cuprins în vis?

 

Poate sunt prea crud sa aflu,

Ce tot scormon in cenușă,

Când e închis tot palatu’

Degeaba pândesc la ușă.

 

Dar e drog de pus în vene,

Gând plecat din vanitate,

Cum să-nchid a-mele gene

Cand ușile-s ferecate?

 

Deci adun torte, topoare,

Varfuri fine de idei,

Lovind ușa către moarte

În speranță de scântei

 

Dar întind prea mult paharul,

Viciind realitate,

Confundând în vis coșmarul

Deformez simțul de stare.

 

Ce-i real sau ce nu pare

E alegere-n final,

Iar dorința arzătoare

E doar parte din furnal.