
DIN ZÂMBET DE FRUNZE
Autor: Aurelia Oancă
Din zâmbet de frunze și ochi de culoare
Îți scriu azi iubite un tandru poem,
În colț de privire voi pune o floare
Ca semn că în taină la mine te chem.
Sărutul ce tremură-acum de iubire
Se-așterne pe buzele mele, iubind,
O șoaptă răsare spunând: fericire,
La mine te-aștept și un braț îl întind.
Pe frunte mi-am pus o cunună de lauri,
Ce-și poartă magia spre inima ta,
O luptă se dă între doi meșteri fauri,
În care suntem amândoi pe o stea.
Cu razele lunii vom coase veșminte
Ce vor străluci pe al nopții covor,
Sărutul celest va-mpleti jurăminte
Ce-s scrise-n poemele pline de dor!

Spatiu de expunere in vitrina virtuala
Cumpara un spatiu de expunere in vitrina nostra virtuala pentru o perioada de 1 an.
C$25,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Versuriele scrise cu zâmbet de frunze nu pot fi decât tulburătoare! Felicitări!
ApreciazăApreciat de 1 persoană