Bunicul

TEODORA DUMITRU 3 JPG

Bunicul

Autor: Teodora Dumitru

M-ai purtat în brațe când eram micuță,

Mi-ai avut de grija când umblam desculță,

M-ai ținut de mână și m-ai ocrotit

Lângă tine-am fost copil fericit!

În iernile grele din somn te trezeai,

Prin zăpada mare pârtie-mi făceai

Ca s-ajung la școală și să nu lipsesc,

Unde să te caut să-ți mai mulțumesc?

Când aveai un măr mi-l păstrai jumate,

-Ți-am oprit și ție, bunicul nu poate

Ca să îl mănânce, fiindcă e bătrân,

Ia și tu o parte că e tare bun!

Mi-l dădeai în mână și-n timp ce muşcam

Din Sfântul Ceaslov amândoi citeam.

Rugăciuni frumoase, multe-nvățăminte

Îmi citea bunicul și-acum le țin minte!

De sus din perete parcă ne zambea

Și icoană sfântă când bunul citea.

La lumina lămpii cu muc fumuriu

Tare-mi este dor copil să mai fiu.

Cu privirea blândă ca cerul senin

Ochii lui blajini în vise îmi vin

Chipul lui cuminte de om bun și drag

L-aș îmbrățișa dar cum să o fac?

Că-i plecat departe deasupra de nori

Când dorul mă doare îl caut deseori,

Să îi săr în brațe să-i spun că-l iubesc

Dar el este înger la Tatăl Ceresc!

Când mai lasă cerul porțile deschise

Atunci el coboară la mine în vise,

Doar așa-i pot spune cât îmi e de dor

Să mai împărțim în două câte-un măr!

DUO! Cadoul perfect de la suflet la suflet! (softcover)

Cumpara cele doua ”bucatele de suflet”ale autoarei Mihaela CD volumele ”Focul din Noi” (240 pag) si ”Binecuvantare si chin”(250 pag) si ofera-le unui suflet drag. Versuri de intensa traire ce aduc bucurie alaturi de imagini viu colorate si minunate picturi! Comanda acum pachetul DUO [in valoare de 70 $] la numai 50$!

C$50,00


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „Bunicul

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.