În sufletul însetat de-un dor

În sufletul însetat de-un dor

Autor: Maria Ioana

Adeseori în taina nopților albastre
misterul iubirii încerc să-l dezleg,
simt în suflet numai visele noastre
cu ardoare din clipe trecute le aleg.

Simt parfumul rozelor ce ni-l dădeau
plăceri trăite de noi în gând le păstram,
oricărui om ce iubește rozele îl încântau
când în nopți cu lună în doi le priveam.

Trandafirii cu a lor frumusețe ne vrăjeau
în adieri de vânt parfumul lor îl simțeam,
cu cerul înstelat în strălucire se întreceau
iar noi visători dorințele ni le împlineam.

Iubirea în tăcere ne prindea în mrejele ei
iar la ivirea zorilor eram cuprinși de dor,
trandafirii înrourați trezeau în ochii mei
flăcări aprinse ce nu se lăsau stinse ușor.

Sunt doar o femeie ce știe să iubească
ce în privire port dulce chemarea iubirii,
din aprig dor fac zâmbetul să înflorească
pe buze sărutul dulce mi-l simt și trandafirii.

Fac să întinerească în trup magici fiori
încep sărutul precum fluturii în tainic zbor,
doar cu-o privire și-un zâmbet adeseori
aprind iubirea în sufletul însetat de-un dor!