PREMII LA Festivalul MAMAIA COPIILOR

ECHIPA DE CREAȚIE

PREMII LA Festivalul MAMAIA COPIILOR

O echipă de creație de succes CAMELIA FLORESCU / BELA ANDRASI

 

Dragi prieteni,

luna iulie a acestui an, a început cu un eveniment îndelung așteptat de lumea muzicală , Festivalul de interpretare și creație muzicală –  Mamaia Copiilor , care a avut loc la Constanța, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Festivalul, ajuns anul acesta la ediția XXI a fost organizat de Asociația Culturală Mamaia Copiilor, în parteneriat cu Societatea Română de Radio, Radio România Regional, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Casa de Cultură Constanța.

Scopul declarat al acestei manifestări cu caracter competitiv, este așa cum este menționat pe site-ul festivalului, (www.mamaiacopiilor.ro) este “acela de a promova creația și arta interpretativă, la un nivel înalt artistic, a muzicii ușoare românești, care se adresează copiilor și tinerei generații. De asemenea festivalul este o formă de educație cu ajutorul muzicii, de dezvoltare a imaginației, a simțului estetic și a bunului gust, de cunoaștere și respectare a valorilor acestui gen.”

SUS PE VAL- PREMIUL 1- CREAȚIE SCOLARI(interpretă Teona Răcheriu) 2021

În festival au fost acceptate numai melodii românești interpretate în limba română sau a naționalităților conlocuitoare, conform Constituției României.

Festivalul , care a pornit de la o idee a regretaților Aurel Manolache (Compozitor, Dirijor & Directorul Teatrului Fantasio Constanța de la acea vreme ) și Dumitru Lupu (compozitor, muzicolog), este astăzi manageriat de Liviu Manolache (fiul compozitorului Aurel Manolache) și dna Cristina Chiș. Domnul Liviu Manolache, a luat cuvântul în deschiderea festivalului, insistând pe respectarea normelor impuse de pandemie (chiar dacă aceste norme și restricții s-au relaxat, domnia sa a insistat să fie respectate de toată lumea în continuare pentru siguranța copiilor și a tuturor celor prezenți iar organizatorii chiar nu au făcut rabat de la acest aspect) . Domnia sa a trecut în revistă eforturile făcute de organizatori pentru ca acest festival să aibă continuitate, a adus un omagiu celor care, așa cum spuneam mai sus, au dat naștere acestui eveniment de amploare în muzica românească, dar ne-a și prezentat juriul, echipa tehnică, ce s-a îngrijit de sonorizarea evenimentului, precum si trupa de dans care s-a ocupat de majoritatea momentelor coregrafice aflate în concurs (Trupa Dinamic, condusă de doamna Paula Mitru) .

SARA DAN - repetiți

Repetițiile au început de luni, 5 iulie si începând de miercuri 7 iulie, pe secțiuni, copiii de la interpretare au urcat pe rând pe scenă până vineri, 9 iulie. Dimineața si restul zilei de sâmbătă, 10 iulie 2021, au avut loc repetițiile si concursurile de creație muzicală pentru edițiile 2020 si 2021.

La secțiunea de interpretare, au urcat pe scenă 175 de copii, la diferite grupe de vârstă.

La secțiunea creație au fost următoarele  categorii – preșcolari, școlari , adolescenți (pentru anul 2020, când din motive pandemice aceste melodii nu s-au jurizat ) și pentru anul în curs, 2021, au fost melodii înscrise în concurs la secțiunile, preșcolari, școlari, adolescenți, elevi școlari cantautori (compozitori si interpreți ale propriilor melodii), adolescenți cantautori (compozitori și interpreți ale propriilor melodii).

Echipa de creație despre care vrem să vă povestim, din care face parte colega noastră din colectivul de redacție, Camelia Florescu (semnatara textelor) și colegul ei, compozitorul Bela Andrasi (semnatarul muzicii), s-a bucurat de o evoluție foarte bună a copiilor ce le-au interpretat melodiile aflate în concurs , aflându-se mai apoi și in finala premianților cu 2 melodii din 5 (este de menționat aici că pentru anul 2020, Bela Andrasi / Camelia Florescu s-au calificat cu 3 melodii in finală – ȘI PUȚIN ȘARM- interpretă Liu Nan Fânaru (din Bacău), NU E NICIUN SECRET -interpretă Teona Răcheriu și NU MAI ESTE TIMP – interpretă tot Teona Răcheriu (din Piatra Neamț).

Din motive necunoscute (dar s-au primit informații oarecum legate de starea de sănătate a micuței Liu Nan Fânaru), micuța băcăuancă nu a ajuns la festival, astfel, echipa de creație, nu a putut concura la secțiunea preșcolarilor, cu toate că specialiștii care au ascultat de un an încoace melodia ȘI PUȚIN ȘARM pe care aceasta urma să o cânte la secțiunea amintită, au susținut la unison, că are șanse mari pe podium.

Melodiile care au urcat pe scenă în finală, pentru anul 2021, au fost următoarele – secțiunea PREȘCOLARI- ÎNTREBĂRI PENTRU PĂRINȚI– interpretă Sara Maria Dan (din Cluj), secțiunea ȘCOLARI – SUS PE VAL – interpretă Teona Răcheriu (din Piatra Neamț) și secțiunea ADOLESCENȚI – POȚI SĂ ZBORI – interpretă Alecsia Ilieș (din Uricani).

TEONA RĂCHERIU-SUS PE VAL - CONCURS

Procedura afișării rezultatelor, (pentru duminică, 11 iulie 2021, ora 16.00) a ținut toți concurenții, părinții, profesorii, echipele de creație și organizatorii cu sufletul la gură. Dar pe lista scurtă cu premianții, s-au aflat și prietenii noștri – compozitorul Bela Andrasi și colega noastră Camelia Florescu (semnatara versurilor tuturor acestor melodii menționate mai sus).

FESTIVITATEA DE PREMIERE

Până în momentul în care prezentatoarea festivalului a strigat premiile, nimeni nu a știut efectiv la ce să se aștepte, de aceea tensiunea a fost foarte mare în sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța. Rezultatele însă au adus multă bucurie. Pentru CREAȚIE 2020 –  PREMIUL 2 cu melodia de la secțiunea ȘCOLARI-  NU MAI ESTE TIMP, interpretată de Teona Răcheriu iar pentru CREAȚIE 2021 – PREMIUL 1 cu melodia de la secțiunea ȘCOLARI – SUS PE VAL, interpretată tot de Teona Răcheriu (din Piatra Neamț).

Compozitorul Bela Andrasi ne-a mărturisit în exclusivitate pentru revista noastră că nu se aștepta la premii atât de mari, dat fiind faptul că echipa de creație formată de el și poeta Camelia Florescu este relativ nouă pe piața muzicală și în competițiile de gen. „Este lucru știut că unii compozitori așteaptă ani de-a rândul să urce pe podium și faptul că noi am reușit din prima și am obținut premii atât de mari ne motivează și ne onorează nespus. Cum onorant este să urci pe podium alături de nume mari de compozitori – Mihai Alexandru, Nicolae Caragia, Marcel Iorga „- a menționat Bela Andrasi. La rândul ei, colega noastră Camelia Florescu ne-a spus :“ Am crezut foarte mult în această formulă de creație. Ne-am ales cu foarte multă atenție copiii care să ne interpreteze melodiile, le-am urmărit parcursul în competițiile de interpretare, le-am scris multe melodii înainte și le cunoaștem calitățile vocale și interpretative, astfel încât, de tot ce aveam nevoie în concurs era doar o evoluție perfectă, așa cum pentru noi a și fost cea din finală, în cazul tuturor melodiilor. Juriul de specialitate (compozitorul Adrian Romcescu, compozitorul Viorel Gavrilă, producătorul radio Bogdan Dragomir, talentata solistă Dora Gaitanovici) a ales ca aceste două melodii să obțină onorante premii, dar suntem mândri deopotrivă și de evoluția celorlalți copii”

Vă invităm să faceți cunoștință cu interpreții melodiilor acestei echipe de creație așadar!

ALECSIA ILIEȘ – 17 ani – Uricani (ADOLESCENȚI)

  • Elevă în clasa a 11-a la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani
  • Studiază canto – Profesor Eugen Muntean (anul 3 )
  • Numeroase participări și distincții la festivaluri de gen din țară
  • Trofeul festivalului- “Floare de Colț’’ Uricani – ediția a II-a
  • Trofeul festivalului -“Ursul din Carpați’’- Lupeni- ediția a III-a
  • Invitată în emisiuni la posturile tv Nașul Tv, Antena 1
  • Colaborează din 2020 cu casa de producție „El Radu – Chișinău „& “The Master Of The Sound Spania

SARA MARIA DAN – 8 ani -Cluj Napoca (PREȘCOLARI)

  • Elevă Școala Generală ” Alexandru Vaida Voevod ” clasa 1 A , învățător Diana Buruian.
  • A urcat pentru prima data pe scena in mai 2018, la vârsta de 5 ani , la zilele Clujului
  • Studiază pian de 1 an cu prof. Rebeca Pascu
  • Invitată emisiunile la postului de televiziune Hora Tv (realizatori Vasile Coca ,Alina Ploae si Marcel Avram)
  • Invitată de posturile de televiziune : Nasu Tv, Inedit Tv si Favorit Tv
  • Face parte din clubul de copii KIDS SING din Cluj Napoca din 2018, prof. Ioana Nadia Moldovan
  • PREMIUL 1 – muzica ușoară-debut – 2018 , Festivalul Lira Maramureș la Tăuții Măgheruș
  • PREMIUL 2 – pop românesc -2019 – Concursul ” Fii Star În Tara Ta ” – Maramureș.
  • MENȚIUNE – pop românesc – 2019 – Concursul KHARISMA-Oradea
  • PREMIUL 2 – pop românesc -2019 – Festivalul „Dracula Music Contest”-BRAN
  • PREMIUL 1 – pop românesc – 2019 – Festivalul „Fii Star În Tara Ta ” -Mihai Viteazu jud Cluj
  • PREMIUL 3 – folclor – 2019 – Festivalul „Fii Star În Tara Ta ” -Mihai Viteazu jud Cluj
  • MENȚIUNE – muzica ușoara – 2019 – Festivalul Lira – Tăuții Măgheruș- Maramureș
  • MENȚIUNE – folclor – 2019 – Festivalul Lira – Tăuții Măgheruș- Maramureș
  • PREMIUL 2 – folclor – 2020 – Preparing Stars Festival – Baia Mare
  • PREMIUL 2 – folclor -2020 – Festivalul Lira- Baia Mare
  • PREMIUL 2 – pop românesc – 2021 – Festivalul ” Top Kids Music Contest” BACAU
  • PREMIUL 2 – pop românesc – 2021 – Festivalul Internațional de muzică pentru copii și adolescenți ” Lucky Kids ” – ROMAN

TEONA RĂCHERIU – 14 ANI – Piatra Neamț (ȘCOLARI)

  • Elevă la Liceul de Muzică Victor Brauner din Piatra Neamț, in clasa a 7-a
  • Studiază pian (anul 7 ) cu prof. Irina Horgidan
  • Studiază trompetă (anul 3) cu profesor Zama Ionuț
  • Școala de Canto RUBI”MA MUSIC ART”–Studiază canto cu profesor Bianca Ana Maria Rusu Ciucanu
  • Clubul de dans LIA ART DANCE-Studiază dans sportiv & societate cu Laura Leșovschi(anul7)
  • Grup Vocal HARMONIE profesor Elena Oboroceanu
  • Teatrul Tineretului Piatra Neamț – Studiază teatru cu actrița Loredana Grigoriu
  • A participat la numeroase concursuri internaționale în SUA (Hollywood- Los Angeles ), Portugalia, Turcia Spania, Tenerife , Bulgaria, obținând pana in prezent peste 220 de Trofee si Medalii și peste 300 de diplome
  • În România a obținut la toate concursurile de gen, premii, trofee, diplome, recunoaștere.
  • Din anul 2017 este redactor la Postul de Radio ProDiaspora , unde moderează emisiunea Poveștile Teonei.
  • A fost invitată de două ori în Parlamentul European de la Bruxelles, unde a reprezentat postul de Radio Pro Diaspora
  • A participat în emisiuni la posturile de televiziune din țară KTv, TVR1, Antena 1, Antena Stars, PRO Tv si din străinătate (Televiziunea QPTV—Londra, Radio Mob- Florida SUA)
  • În toamna anului 2020 a obținut în cadrul Lecției de Poezie susținută sub egida Academiei Internaționala de Literatura si Arta și Societatea Culturala Apollon, DIPLOMA DE ONOARE din partea Dlui Ambasador al Culturii Convenția ONU – George Calin
  • Este prezentă pe CD-ul aniversar al UCMR, cu ocazia aniversării de 20 ani a Festivalului Mamaia Copiilor si 100 de ani a Uniunii Compozitorilor din România cu două melodii (finaliste la secțiunea Creație -2020 Mamaia Copiilor) încredințate de echipa noastră de creație – BELA ANDRASI (compozitor), CAMELIA FLORESCU (textier)

Întreaga echipă, s-a bucurat a doua zi după Gala de Premiere de o invitație din partea postului de televiziune Antena 3 Constanța, cu momente speciale dedicate lor în cadrul emisiunii „Cântec, tradiții și povești” (Redactor Rodica Șerban, Producător Daniel Leancă)

Suntem mândri de evoluția și performanțele echipei de creație formate, așa cum spuneam din compozitorul Bela Andrasi și poeta Camelia Florescu, semnatara versurilor melodiilor și le dorim din tot sufletul mult succes mai departe. Le promitem că le vom urmări și promova evoluția și îi așteptăm și cu alte ocazii în paginile revistei noastre. Mulțumim colaboratoarei lor permanente, Brandusa Balan de la motionARThoughts -Piatra Neamț, care ne-a pus la dispoziție fotografiile și care s-a ocupat de imaginea echipei la acest festival.

Johnny Ciatlos Deak

Iulie 2021

Mai citeste: 

Impresii revista de colectie nr 4

Gânduri despre crizanteme …

Cireșe de mai

Pagina de Melodii

 

Revista TIPARITA nr5/2021 Poezii pentru sufletul meu

Cumpără numărul 5 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 10CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

10,00 CAD

FORMAT ELECTRONIC (eBook) al Revistei nr5/2021

Cumpara numar 5 al revistei de literatura arta si cultura ”Poezii pentru sufletul meu” in format electronic.Revista in format electronic iti va fi livrata in email in mai putin de 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

6,00 CAD

Un gând despre „PREMII LA Festivalul MAMAIA COPIILOR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.