Gabriela Raucă -cronica „Cu sufletul în palmă”, un spectacol al iubirii de oameni

Cu sufletul in palma - COPERTA 1

„Cu sufletul în palmă”, un spectacol al iubirii de oameni

CRONICA

O caracteristică pregnantă a volumelor scrise de Mihaela CD este capacitatea autoarei de a cuprinde o impresionantă multitudine a temelor esențiale ale vieții, punând în lumină concepțiile generale, dar și ale fiecărui individ în parte, într-o diversitate covârșitoare de idei, păstrând în același timp, ca fundament, iubirea în toate formele ei de exprimare.

Toate cele 17 capitole ale cărții, număr devenit deja o marcă pentru operele Mihaelei CD, se bucură de un început artistic de excepție, concretizat în superbele creații ale artistului plastic Mircea Ruștiuc, pictor ale cărui lucrări se află și în alte volume ale poetei.

În volumul „Cu sufletul în palmă”, autoarea pornește într-un periplu al trăirilor și sentimentelor, lăsându-și sufletul la vedere și nu doar atât, ci oferindu-l cu fiecare întindere a mâinii către cititori, către oameni.

Mihaela CD își începe drumul „Cântând iubirea” așa cum ne dezvăluie și titlul primului capitol, în care descoperim o preamărire a acestei teme de căpătâi, într-o formă preponderent muzicală, de deschidere a sufletului, poeziile căpătând o sonorizare aparte, în acorduri de romanță și sunet de vioară.

„În gondola gândurilor”, al doilea capitol al cărții, putem observa o obiectivitate sporită a modului de abordare a realității, o îngrijorare, dar și o dorință de a trece cu bine peste dificultățile în care se află omenirea, ajunsă la o mentalitate degradată, care duce la scăderea calităților umane.

Dragostea de mamă, de părinți, de copii, sentimente ce generează fericire, pot fi interpretate ca „Vibrații ale sufletului” și se află în al treilea capitol, tratate cu deosebită atenție și sensibilitate. O temă specială, des întâlnită în operele autoarei.

Pornită „În dans grațios cu inima”, femeia împlinită cochetează cu fericirea, cu mulțumirea sufletească de a fi iubită și a iubi cu toată inima.

Adevărul și minciuna, toleranța, împăcarea, iertarea, credința, tot ceea ce rezultă din contactul direct între oameni și reacțiile în fața realităților vieții sunt „Certitudini” ce nu pot fi trecute cu vederea, iar poeziile din capitolul ce poartă acest titlu se încadrează cu succes în această concepție.

Am urmarit-o pe Mihaela CD înaintând prin viață cu pași de catifea, într-unul dintre volumele sale de început, iar acum o regăsim, mergând cu șovăielnici „Pași prin ploaia vieții”, nedorind parcă să înainteze spre toamna târzie, ferindu-se de contactul direct cu acest anotimp. Dezamăgiri din partea celor ce le-a pus sufletul pe tavă, deziluzii, descurajare, toate acestea sunt asociate cu ploaia rece.

De aceea, după acest al șaselea capitol, următorul se ivește cu speranța, că „Numai iubirea” e în stare să păstreze frumusețea vieții, numai relațiile sincere între oameni ce se iubesc pot dăinui și au puterea de a aduce fericire. Iubirea ca mijloc de apropiere, ca modalitate de a găsi binele și a-l cultiva.

Atâtea „Interacțiuni” cu urmări imprevizibile au loc în viață, materializate în relația dintre oameni, ori în protecția pe care o oferă Dumnezeu omenirii. Unele dintre interacțiunile cu oamenii pot avea urmări imprevizibile, contrare câteodată așteptărilor. De cele mai multe ori nu primim ceea ce oferim, dar de fiecare dată avem nevoie de ajutorul divin, care să vină ca o salvare, făcând lumină în întunericul creat de ignoranță și răutate. Și acest aspect este tratat în toată complexitatea lui în capitol opt al acestui volum.

„Din dragoste” au izvorât versurile Mihaelei CD și au înflorit precum trandafirii roșii ai verilor pline de căldură. În al nouălea capitol al cărții, autoarea își răsfață cititorii cu momente de neuitat: prima întâlnire, primul sărut, primele flori primite, primii fiori, prima iubire. Fiind una dintre temele preferate, dragostea este tratată cu sensibilitate, în detaliu, autoarea folosind metaforele cele mai semnificative, cu scopul de a crea ambianța fierbinte a verii.

„Departe de lume”, dar aproape de idealuri, cu o mândrie permanentă în suflet și o dragoste continuă pentru rădăcini, pentru țară și valorile ei, autoarea își manifestă patriotismul și dorul de plaiurile strămoșești și în poeziile incluse în acest al zecelea capitol al volumului de față.

În al unsprezecelea capitol, autoarea pornește într-o călătorie în profunzimea simțămintelor, găsindu-se „De vorbă cu sufletul”,  trecând prin durere și dor de oamenii dragi, plecați departe în veșnicii. În acest segment de carte sufletul răbufnește, scoțând la suprafață oful ascuns în adâncurile lui.

Răscolind în aceste locuri misterioase, poeta aduce la iveală și oferă pentru a fi savurat, „Gustul amintirilor”, realizand în acest capitol o ambianță de adevărată sărbătoare a tinereții, a iubirii, a fericirii și a frumuseții, lăsând cele mai aromate ingrediente să se îmbine, dând savoare și farmec trăirilor de odinioară, devenite amintiri.

Din trecut înspre momentele prezente și înapoi în vremile apuse, autoarea trimite un „Surâs peste timp”, o punte de legătură între ceea ce a fost și ceea ce este, acest mod de exprimare fiind cel mai sigur liant între oameni și ambasadorul cel mai competent pentru a se ajunge la pacea sufletească. 

Inundată de iubire și speranță,  această nouă carte a Mihaelei CD conține totuși câteva „Dureri înecate”, pe care autoarea le include subtil în acest al paisprezecelea capitol, sub formă de „poezii răzvrătite”, cum bine le denumește ea însăși. O răzvrătire împotriva sorții care i-a luat oamenii dragi, împotriva minciunii și a demagogiei celor ce hotărăsc mersul omenirii, împotriva pierderilor pricinuite de scurgerea ireversibilă a timpului.

În al cincisprezecelea capitol,  poeta se găsește reflectând despre ale oamenilor „Destine”, lăsând să se strecoare și aici unda de tristețe ivită în capitolul precedent, dar într-o manieră pasivă, de resemnare în fața a ceea ce nu se mai poate schimba.

Mai multe „Așteptări” se găsesc în penultimul capitol al acestui volum, poeziile fiind inundate de speranța unei noi primăveri, de dorința păstrării tinereții în suflet, de sentimente curate de milă și iertare, de credință și încredere.

„Spre poetice zări” își croiește calea Mihaela CD, în acest ultim capitol al cărții, creând în versuri iscusite o caracterizare a poetului în general, dar și a celei care este ea însăși. 

gabriela raucaÎn ultima poezie din acest volum, autoarea Mihaela CD își exprimă crezul, transmițând în doar trei strofe idealul său de a învinge sentimentele urâte, prin poezie și artă, lăsând ca iubirea să fie învingătoare asupra tristeții, urii, supărării, trezind bunătatea în noi, mai ales acum, în aceste vremuri de încercare.

Volumul de poezii „Cu sufletul în palmă” este o îmbinare de sentimente curate, exprimate în metafore emoționante, un dar pe care poeta Mihaela CD îl oferă tuturor celor ce sunt în stare să întindă mâinile pentru a-l primi.

Gabriela Raucă 

Viena

Membru al Clubului Gold ”Poezii pentru sufletul meu” Canada

Membră a Societății Scriitorilor din Județul Neamț.

Membru al World Poets Association-Canada

SP_patru

Mai citește: 

Silvia Mihalachi-Binecuvântare și chin o vitrină a poetei Mihaela CD

Aurelia Rinjea -NAȘTEREA POEZIEI-recenzie Binecuvantare si chin  

Cezarina Adamescu -POEZIA – NĂSCĂTOARE DE PRONIE- Binecuvantare si chin

GABRIELA Rauca„Binecuvântare și chin”, un vals al sentimentelor puse în vers

Despre cartea Binecuvantare si chin

Proiectul ”6 Cărți pentru bibliotecile din Romania ” continuă!

Mulțumesc din suflet tuturor celor au donat până în prezent! Am vesti bune pentru voi!:

1. Am ajuns la jumătatea proiectului!

Trei din cele 6 cărți au fost deja tipărite și trimise în România!

Cele trei cărți sunt:

  • *Prin roua gândurilor-proză scurtă (articole, eseuri, critică literară)
  • *Măsurând clipa -poezii nemuritoare( volum realizat în colaborare cu poeta Aurelia Oancă)
  • *Îndumnezeire-poezii și rugi din sufletul meu .

2.Continuăm cu următoarele 3 cărți

( avem o mică schimbare, din cauze obiective cartea Velvet Steps nu poate fi finalizată în acest an deci va fi înlocuită cu romanul FEMEIA CARE A UITAT SA MAI PLÂNGĂ” .

Deci avem nevoie de ajutorul vostru pentru tipărirea următoarelor 3 cărți:

  • *GREU DE ATINS/HARD TO REACH -aforisme(reflecții și enunțuri motivaționale)
  • *CU SUFLETUL ÎN PALMA-poezii din suflet pentru suflet
  • *FEMEIA CARE A UITAT SA MAI PLÂNGĂ-roman .

Și tu poți participa la acest proiect  prin :

-Donație de bani ( gofundme acceptă donații de la minim 5 dolari)
-Distribuind – Share- și făcând publicitate acestei campanii
-Comentând și împărtășind cu noi și cu prietenii dvs despre campanie și pe alte platforme de socializare.
 

Vă mulțumim și așteptăm cu drag o mană de ajutor!

 
Pentru a susține acest proiect : 
puteti dona  la GO  FUND ME https://gofund.me/2eb81559
 
sau puteti dona   prin butoanele de mai jos :

COLECȚIA ÎMPREUNĂ -FORMAT TIPĂRIT( softcover)

Au câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -”CARTEA DE ANTOLOGIE SI CULTIVARE A VALORILOR LITERARE A ANULUI 2023 ”- În cele trei volume ale colecției de antologii ÎMPREUNǍ ce reprezintǎ Iubirea, Credința ṣi Bunǎtatea veți găsi creații literare de excepție,ele fiind diferite prin tematica pe care o abordeazǎ dar ṣi prin materialele prezentate într-o gamă diversificată de creații literare. Un periplu de frumos ce va oferi cititorului satisfacția de a descoperi fărâme din abundentul har divin cu care au fost înzestrați. Comanda acum colecția ÎMPREUNǍ în format tipărit și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume ( oferta valabilă timp limitat)

100,00 EUR

GREU DE ATINS/HARD TO REACH -FORMAT TIPĂRIT(softcover)

Greu de atins/Hard to reach -este o carte bilingvă de aforisme, reflecții și enunțuri motivaționale ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD. Imprimată full color conținând imagini superbe, cartea de aforisme te va cuceri datorită pozitivismului pe care îl degajă. Autoarea va oferă gratuit un semn de carte și livrare gratuită pentru comenzile făcute înainte de 31 decembrie!Comandă acum cartea care te va ajuta să iți găsești motivația ca sa iți atingi toate obiectivele !

55,00 CAD

PRIN ROUA GÂNDURILOR TIPĂRITĂ (softcover)

Cartea PRIN ROUA GÂNDURILOR autor MIHAELA CD este o carte de proza scurta, articole, eseuri și cronici literare care va va purta prin roua de gânduri a scriitoarei ajutându-va sa pătrundeți în lumea sa plina de iubire și bunătate. Comanda cartea în format tipărit și beneficiază pentru un timp limitat de transport gratuit și un semn de carte cadou!

35,00 CAD

GREU DE ATINS/HARD TO REACH -FORMAT ELECTRONIC (ebook pdf)

Greu de atins/Hard to reach -este o carte bilingvă de aforisme, reflecții și enunțuri motivaționale ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD. Imprimată full color conținând imagini superbe, cartea de aforisme te va cuceri datorită pozitivismului pe care îl degajă. Autoarea va oferă gratuit încă o carte( în format ebook-pdf) pentru toate comenzile făcute înainte de 31 decembrie!Comandă acum cartea care te va ajuta să iți găsești motivația ca sa iți atingi toate obiectivele ! MAI IEFTIN, MAI RAPID, MAI ECOLOGIC!

30,00 CAD

LA CASA DE NEBUNI format tipărit (softcover)

LA CASA DE NEBUNI este o carte de poezii răzvrătite din suflet si pentru suflet Cartea este tipărita color si conține 262 de pagini. In aceasta carte scriitoarea Mihaela CD va invita sa pătrundeți alături de ea în tainele ”Casei de nebuni”. Primele 100 cărți vor beneficia de transport gratuit ! Comanda acum cartea LA CASA DE NEBUNI în format tipărit și primești și un semn de carte gratuit!

35,00 CAD

ÎNDUMNEZEIRE TIPĂRITĂ (softcover)

ÎNDUMNEZEIRE este o carte de poezii în care Mihaela CD ne arata importanta de a ne trai viata frumos făcând pași către ascensiunea noastră spirituala, spre Indumnezeire. O carte care nu trebuie sa lipsească din biblioteca ta. Comanda cartea în format tipărit și beneficiază pentru un timp limitat de transport gratuit și un semn de carte cadou!

35,00 CAD

REVISTA de colecție TIPĂRITĂ NR 10 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU

Cumpără numărul 10 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.