Cezarina Adamescu -POEZIA – NĂSCĂTOARE DE PRONIE- Binecuvantare si chin

188341186.01cartea mea (2)

POEZIA – NĂSCĂTOARE DE PRONIE

Mihaela CD, Binecuvântare și chin, poezii din sufletul meu pentru sufletele voastre, Editura CELESTIUM, Oradea, 2019

          9491e673-22d0-4378-a2bf-823ae0e0ffa3Prin dedicația de la începutul cărții, se înțelege că acest volum  este unul omagial, autoarea închinându-l memoriei tatălui ei.

          Este un gest frumos și emoționant, pe care orice copil ar fi bine să-l facă pentru părinții plecați să le pregătească un loc liniștit, acolo unde cu toții trebuie să mergem. Și cum, părinții sunt cei care trebuie să pregătească locul, căsuța, cuibul copiilor lor, ei pleacă mai devreme și de acolo, veghează lucrările, astfel ca totul să fie aranjat, împodobit cum trebuie. Legătura tainică dintre cei plecați și cei rămași, face parte din ceea ce se numește în limbaj religios, împărtășirea sfinților.

          Cert este că durerea pricinuită de pierderea tatălui, a fost pentru poeta Mihaela CD, declanșatorul unor emoții puternice, generatoare de haruri spirituale convertite în poezie. Nu este un caz singular, ba, se poate spune, că e o modalitate sigură de a-și ușura sufletul, o dată cu nașterea versurilor.

          Sentimentele pot da naștere unor bijuterii lirice.

          Poetul Jose Marti spunea: ”Dintr-o rană mai cumplită / iese versul mai frumos”. Durerea, născută din iubire, în sintonie cu sublimitatea poetică, pot da fiori, scăldați în Lumina divină.

          Poeta însă, nu a făcut decât să se lase antrenată de grație și să pășească în urma muzei, alteori înainte, pentru a-și ostoi dorul după părintele său.

           Că Mihaela CD consideră poezia binecuvântare, este de înțeles, dar ea îi adaugă și substantivul chin, pentru a arăta condițiile în care a fost zămislită, adică în miezul, în rărunchiul durerii, în preajma morții părintelui iubit, în jurul tristeții care o înconjura, ștrangulându-i speranțele. Acesta a fost doar începutul. Stările însă, poetice, au continuat s-o asuprească, ceea ce a făcut-o pe autoare să creadă că, acestea au oarecare legătură cu plecarea tatălui iubit. Ca o compensație. Ca și când, tatăl ar fi dorit să-i facă un dar, ca să nu-l uite de tot. Așa cum Mântuitorul ne-a lăsat Duhul Sfânt Mângâietorul, ca să fie alături de noi, cu toate harurile sale.

          Dar, chinul poate deveni binecuvântare, cu condiția să fie îndreptate spre mânturirea proprie, spre zidire și nu spre ruină de suflet. Însă, nu e absolut necesar ca ele să coexiste. Însă, de la durere au plecat primele versuri spre neuitare. Chiar și rugăciunile curg, în versuri, devenind lacrimi de mir ale celei îndurerate. Un fel de jurnal liric al durerii, cu toate nuanțele sale.

          Când poezia devine crez moral sau artistic? Ce criterii trebuie să atingă în acest caz? În primul rând, sinceritatea, demnitatea persoanei, simțământul de dragoste autentică de tot ce înseamnă țară, neam, limbă, tradiție, cultură, datină românească, cinstirea înaintașilor. Împreună cu dragostea pentru aproapele, pentru semenul nostru.

          Nu întâmplător, Capitolul I se intitulează: ”Tristețe și lacrimi de dor”.

          Pentru copil, tatăl pământesc e aidoma unui zeu, atotputernic, înțelegător, curajos, ocrotitor, viteaz, plin de bunătate și nespus de drag, neasemuit. Cel care-l învață ce-i omenirea, ce e iubirea, și tot ce e mai important pe pământ. De multe ori, tatăl este asemănat cu chipul unui sfânt. De aceea, la dispariția zeului, copilul este pierdut, îndurerat, nu-l poate înlocui cu nimeni și nimic.

          Într-un portret liric, poeta îl vede pe tatăl său așa: ”Şi-ai iubit atâta viaţa şi oamenii din calea ta, / Ai semănat în jur iubirea şi prietenia multora. / Şi-ai venerat atât natura, ai fost al pământului fiu. / Te plânge, Tată, întreg satul şi pomii din livadă  plâng. . . / Şi plânge, Tată, firul ierbii şi poartă urma paşilor tăi. . ./ În doliu este toată glia, că a pierdut surâsul tău! / Şi-ai iubit şi pe-a ta mamă ca pe-o icoană-n sfânt altar, / I-ai fost alături-ntotdeauna şi inima ţi-ai dat în dar. / Celor din jur tu le-ai fost sprijin, cât ai putut i-ai ajutat, / Mereu ai vrut să faci dreptate şi celor nevoiaşi le-ai dat. / Şi ţi-ai iubit nespus nepoţii, te-au adorat la rândul lor / Din al tău şarm ai pus adesea şi-n rânduiala vieţii lor / Şi-n zilele cele din urmă ne-am adunat la patul tău / Şi ţi-am cântat duios romanţe aşa cum îţi plăcea mereu” (Iubite tată).

          O altă persoană pe care autoarea dorește s-o evoce în acest volum, este Anya, mama soțului său, dispărută și ea, spre regretul întregii familii.

          O notă de specificitate: nu poeta roagă cuvintele să vină și să se așeze în pagină în formă de vers, ci, cuvintele o roagă pe autoare, să le potrivească în așa fel în versuri, încât să redea durerea, emoția, tristețea, pierderii persoanei dragi.  

          Nu numai pe cei plecați din familia ei îi amintește poeta, dar pe toți răposații, cinștiți și omagiați de Ziua morților, la locul lor de odihnă, în poezia: ”E ziua lor”. Cei care: ”…s-au dus la Domnul toţi / Să intre împreună pe-ale Raiului porţi”.

          Autoarea reiterează frumoasele datini de sărbători, în special de Crăciun, când familia era adunată în jurul brăduțului și desfăceau cadourile. Obiceiul s-a păstrat, chiar dacă unii membri ai familiei sunt departe plecați. Poeta a înțeles că trebuie să păstreze vie memoria celor plecați și să fie în comuniune cu ei.

          Și-n Capitolul 2 este vorba de zbucium, dar în compensație, se adaugă cuvântul credință. Când e vorba de credință, zbuciumul își pierde din intensitate, se instalează liniștea, pacea inimii, alinarea,  până zbuciumul dispare de tot.

           O poezie filozofică foarte intreresantă este cea în care poeta încearcă să definească clipa, să-i dea înțeles și substanță, deși aceasta n-a reușit s-o facă nici un poet, nici un filozof: ”Ce-i clipa?. . ./ Este infinitul, / Momentul între viaţă şi vecie / Ce schimbă tot. . ./ Ce-a fost. . . ce va să vie. . .// Ce-i clipa?. . ./ Este doar o linie, / Ce-n minte noi o tragem virtual, / Între ce-am fost şi ce-a rămas din noi / Un nume pe-o hârtie cazual. // Ce-i clipa?. . . / Este şi eternitatea, / Ce-o simţi atunci când trebuie s-aştepţi / Când cel iubit l-aştepţi şi nu mai vine, / Pentru că el a plecat pe veci.// Ce-i clipa?. . . / Nu-i decât un simplu murmur, / Un legănat de vânt uşor / Ce trece fulgerând prin viaţă / Şi lasă-n urma sa un mare dor. // Ce-i clipa ?. . ./ E o mare hoaţă, / Ce fură tot şi nu-ţi lasă nimic, / Ea îţi răpeşte numa-ntr-o secundă / Tot ce ţi-i drag trimite-n infinit // Ce-i clipa?. . ./ E o şoaptă care / Te lasă surdă, mută, ciungă / Şi care inima ţi-o rupe / Atunci când firul vieţii curmă. // Ce-i clipa?. . ./ Este o nimica toată, Atunci  / când n-ai de suferit / Tu n-o observi deci în vâltoarea vieţii / Decât atunci când timpul a oprit. // Ce-i clipa?. . ./ Este viaţa toată, / Atunci când ai ajuns la socotit / Apreciaz-o, deci, căci ea îndată, / Se poate transforma în infinit!” (Ce-i clipa?…)

          Și ca o sfântă litanie a credinței, poeta a așezat poezia ”Să crezi”: Să crezi întotdeauna că după noapte vine zi / Să crezi că după tristeţe o bucurie va veni  / Să crezi că norii grei de ploaie se vor risipi  / Şi o să vină soarele la tine într-o bună zi  // Să crezi că poţi să uiţi şi te vei linişti / Să crezi c-apar speranţe în fiecare zi / Să crezi căci cu credinţă te poţi mântui / Şi fericirea veşnică cândva vei dobândi // Să crezi că-n viaţă nu-i nimic întâmplător / Să crezi că-n lume nu eşti degeaba trecător / Să crezi că ai o misiune chiar de eşti muritor / Şi pentru fiecare zi trăită să fii recunoscător!”

          Toate aceste poezii au un parfum de rugăciune, sunt chiar rugăciuni în versuri, ”pansamente pe suflet”, după expresia autoarei, în care ea adună, toate cererile, toate dorințele și speranțele, toată mâhnirea și tristețea, toată nădejdea, pentru a i Le oferi lui Dumnezeu. Dumnezeu care e ”dulcea lecuire”, balsam, alinare.

          Capitolul 3 se ocupă cu ”Măsura timpului” și condiția noastră de călători și străini, în această vale de lacrimi.

Capitolul 4 este intitulat ”Copilul meu, darul meu divin” și este de prisos să ne îmtrebăm, cui îi este dedicat. Acest capitol relevă legătura tainică dintre mamă și copil, încă de dinainte de naștere. Micuța despre care poeta spune: ”Ea, binecuvântarea mea, darul meu de la Dumnezeu, opera mea divină! ”

Fetița care e pe rând și deodată: prințesă, înger, bobocel plăpând de floare, o mititică buburuză, comoara tăticului, ”Un ghemotoc mic, dar plin de fericire / Ce-ti dă trăiri, emoţii şi sentimente”, ”mândrețea tatei, diamant”, tot ce e mai bun și mai frumos.

          Iubirea maternă naște și ea flori de lumină convertite în versuri pentru copii. ”Infinite sentimente materne” revărsate-n cascadă, peste micuța făptură care i-a adus numai bucurie.

Capitolul 5 este dedicat acelor ”Splendori ale naturii” existente pretutindeni, numai să ai ochi să le vezi și să te bucuri de ele.

          Pasteluri reușite: despre dansul ploii, iarna cu ninsorile ei, despre ”magia florilor de cireș”, un pastel dedicat bobului de grâu binecuvântat: ”Bob de grâu încolţit de bucurie / Tu ai binecuvântat al vieţii ram / Răsplătind cu inocenţa timpurie / În stropi de fericire de un gram // În legănat gingaş, parcă zburând / Cu graţia şi eleganţa unui balerin / Tu bob de grau în spic fluturând / Ales ai fost al bunăstării pelerin”. Puțini sunt poeții care au dedicat ode smeritului bob de grâu, din care se naște sfânta pâine.

          Emoționante sunt acele ”Frânturi din copilărie”, care se află în Capitolul 6. Aici, poeta dorește: ”Să mai ascult puţin cum creşte firul ierbii / Să fug din nou prin lanul copt de amintiri / Şi să mă las purtată de-a prunciei corăbii / Să mă-nfior l-auzul fantasticelor povestiri. // Desculţă s-alerg în nisipul ud spălat de val / Să-mi cânte vântul cald, uşor prin plete / Să-mi fie dorul inocenţei legănat la mal / Interpretat în a’ copilăriei gingaşe cuplete. // Şi-n visul albastru cu odor de Nu-mă-uita / Le împletesc cununiţa anilor mei cruduţi / Cu nostalgie, vremurile magice voi invita / În versuri din amintirea anilor pruncuţi” (Amintirea anilor pruncuţi).

În centrul acestor poezii-amintiri din copilărie, stau bunicii poetei, care zâmbesc din fotografii aproape șterse, cu chipuri blajine, cu minunile pe care le făceau în bucătărie sau poveștile deșirate la gura vetrei.

”Bunicule, mai spune-mi o poveste!” ”Desprins din basme-mi pare acum bunicul / Cu ai săi ochi blanzi şi cu chipu-i aşezat / Din pipa-i lungă aburea în cercuri timpul / Cu vorba-i rară, gravă şi cu tonul apăsat // Îmi păreau un paradis vacanţele de vară / Alături de bunicul meu cel cărunt şi sfătos / Căci el ştia minunate poveşti de odinioară / Şi-mi plăcea s-ascult basme cu Făt Frumos // Cu mâinile-i aspre, muncite şi bătătorite / Şi cu privirea-i caldă şi blândă de-ardelean / Bunicul drag îmi depăna poveştile favorite / Ce le-adoram, că le ştiam de-acum un an. // Dar uneori uita şi mai schimba povestea / Cu istorioare-n fraze simple şi modeste / Eu îl rugam şi el răbdător îmi repovestea / Bunicule, te rog, mai spune-mi o poveste!”

Capitolul 7 este dedicat în exclusivitate iubirii și se intitulează: ”Din inimă pentru tine”, cu dedicația: ”Pentru soțul meu, cu dragoste nemărginită…”

Și aici, firesc, dragostea are o evoluție: izbucnește, ca o mână de scântei, arde, strălucește, se intensifică, ajunge rug incandescent, se prelungește-n copii.

          Poeta iubește tot ce e frumos care aduce bucurie celor ce o citesc. Ea lasă o amprentă clară a sentimentelor sale, convertite în versuri de o limpezime de cristal, care nu pun probleme de receptare și înțelegere, dimpotrivă, sunt plăcute și căutate pentru că induc o stare de bine.

          Autoarea folosește alegoria atunci când vorbește despre iubirea lor. Ei doi formează un copac cu același trunchi și aceleași rădăcini:

”Eşti trunchi solid şi eu ţi-s verde ramură / Ce m-arcuiesc şi înverzesc de al tău dor / Ardem ca seva prin tulpinile ce murmură  / În codrul adorat ce-i al iubirii ambasador // Şi-n freamătul hoinar de raze arămii / Ne dăruim pur iubirea providenţială / Şi ne-mbătăm de-amor în ciuda vremii / Fermecătoare furtuna-n patima nupţială // Şi-n ceara scursă a timpului petrecut / Am pus atâtea şoapte de patos auriu / Reflexe dintr-un foc zeiesc neîntrecut / Cu frunze rătăcite în nuanţe de fumuriu // Înlănţuiţi de dragoste formăm copacul / Ce-şi apleacă coroana împovărat de ani / Fericiţi, cu bucurie ne vom duce veacul / Lăsând admirabile rădăcini de suverani!”(Copacul suveran al iubirii).

”Prin valurile vieții” – se numește cel de-al 8-lea capitol al cărții. Poeta e de părere că: ”viaţa, nu-i decât o staţie”, în poezia cu același titlu.

          Personificarea fericirii este realizată magistral în poezia ”Fericirea” în care sunt încercate și câteva definiții ale acesteia, printre care: ”Fericirea e a iubirii slujitoare”.

          Capitolul 9 este alcătuit dintr-un superb buchet de ”Flori de iubire pentru mama”. Flori de iubire, flori metaforice, mici bijuterii de cuvinte înmiresmate, culese cu grijă de fii și fiice.

          Și Capitolul 10 e alcătuit din ”Stropi de dragoste”. Dar acești stropi nu sunt toți la fel, unii sunt calzi, alții reci, alții abia dezmorțiți.

          ”Prin ochișorii de copil”, titlul Capitolului al 11-lea, nici nu mai are nevoie de alte prezentări. Sunt de ajuns și chiar cu prisos de frumusețe, de uimire, de bucurie.

          ”Întâiul meu Crăciun” este prima sărbătoare creștină văzută prin ochișorii unui copilaș de șase luni. E atâta candoare și atâta frumusețe, încât, nici nu mai are nevoie de cuvinte. Obiceiurile de sfintele sărbători se perpetuează din generație în generație și sunt la fel de magice și de emoționante.

          Printre celelalte versuri, autoarea strecoară și adorabile poezii pentru copii.

          În Capitolul 12 aflăm despre ”Prețioasele amintiri ale tinereții”. Poezie de dragoste pură.

          În Capitolul 13 călătorim ”Pe cărările sufletului”. O poezie de excepție din acest capitol, se referă la diaspora românească și se numește ”Diaspora vibrează”. În ea se află acele adevăruri pe care le știe fiecare om plecat departe de casă: ”Aflaţi în orice aşezare de pe acest pământ / Românii au unirea-n simţire, în faptă şi în gând / Şi se-ntâlnesc cu însufleţire la marea celebrare / Iar cântul lor frenetic răsuna până departe-n zar”;

”De sunt veniţi de dincolo sau dincoace de Prut / Diaspora română făcută-i toată din acelaşi lut / Cu drag şi cu mândrie îmbracă portul românesc /La ceas de sărbătoare atunci când se găsesc”;

”Românul cel cinstit şi harnic sfinţeşte orice glie / În orice orăşel unde-s români, exist-o mică Românie!”;

”Românu’ aflat în ţări străine găteşte româneşte / Cu copilaşu-n casa lui limba română vorbeşte / Prieteni dragi îşi face, tot dintre ai săi români / Prezent este la slujbe, păstrează datini din străbuni. / Ţinându-se de mână, românii din diaspora se ajută // Tot împreună fac românii noştri şi botez, şi nuntă / De-i bucurie ori tristeţe mare, românii se adună / De plâng ori cântă şi dansează, sunt tot împreună”; dar mai ales, românii din Diaspora, oriunde s-ar afla, știu să țină toate sărbătorile și Ziua Națională a țării în care s-au născut.

          Această poezie este ca o oglindă, ca un talisman de purtat pe dinăuntru, care-i face pe români să nu uite niciodată, nici cine sunt, nici de unde au plecat.

          În Capitolul 14, autoarea mărturisește: ”Am învățat…”

          Și pentru că viața i-a oferit suficiente încercări, pe bună dreptate autoarea poate spune că a învățat din propriile experiențe și din ale altora, de aceea, este în măsură să dea unele povețe celor care doresc să le asculte, de exemplu,”Secretul căsniciei durabile”: ”Doi bătrânei ce se plimbau agale / Prin parcul cu castani în fiecare zi / Păreau a fi desprinşi din seriale / Îndrăgostiţi erau ca-n prima zi // Îi cunoşteau şi florile, şi iarba / Îi salutau toţi oamenii din jur / Şi-n cartier li se dusese vorba / Că vor avea-n curând nunta de aur // Tinerii curioşi aveau o întrebare / Şi i-au oprit în parcul cu castani: / N-a fost în viaţa lor o supărare / De-s împreună după atâţia ani? // Şi bătrâneii aşezaţi pe-o bancă / Le-au povestit multe din viaţa lor / Că-n ziua de azi totul se-aruncă / Demult se coseau găurile hainelor // Că viaţa-n căsnicie-i ca o haină / Ce se mai poate rupe uneori, / Însă comunicarea este o taină / Care la greu te-ajută adeseori  // Cu multă iubire cuplul îl consolidezi / Secretul însă stă în compromis / Să te-adaptezi, să ştii să mai cedezi / Să savuraţi ÎN DOI o viaţă de vis!”

          Într-una din poezii, autoarea dorește ca în loc să fim răutăcioși și răzbunători, mai bine să fim rugători pentru cei care ne fac rău: ”De-ar durea. . .: De-ar durea răutatea, unii poate c-ar urla / Într-un vacarm nebun şi sumbru ne-am afla / Dar adevăru-i că nu doare deloc ca să fii rău / Ba chiar cu câtă satisfacţie mai fac şi tămbălău // De ce în loc de răutate nu putem să fim buni? / În loc să ne lovim prin spate să spunem rugăciuni / Ce loc frumos ar fi Pământul, ar fi un Paradis / Dar din păcate nu-i posibil, decât la mine-n vis // Nefericiţii nu-şi dau seama decât când e târziu / Că şi-au aruncat veninul degeaba, şi-n pustiu / Că toate relele şi răutăţile ce astăzi ei le torc / Dumnezeu vede, nu doarme şi-odată li se-ntorc!”

          Dar cum să faci bine, când în jurul tău sunt atâtea provocări la rău? Tot poeta ne oferă soluția: ”Să vrem să fim mai buni”: Să fim mai buni, mai oameni, nu-i ruşine / S-arăţi că-i important omul de lângă tine / Să-l faci şi pe cel necăjit să zâmbească / Să ştii să porţi tot timpul haina omenească // Să fii om darnic nu înseamnă să fii prost / Să ştii s-ajuţi atunci când trebuie, cu rost / Să nu aştepţi să sară să ajute mereu alţii / Să-nveţi să fii tu primul care are reacţii // Să ştii să preţuieşti acum cât sănătate ai / Nu doar atunci când ai să dai de-un bai / Să ştii să mângâi atunci când este durere / Să nu te mai scuzi că ţi-a scăpat din vedere // Să nu-ţi uiţi obârşia şi glia strămoşească / De-acolo îţi tragi seva din viţa românească / Să nu-ţi fie ruşine cu-ai tăi părinţi de la ţară / Ca să fii domn pe-a lor sudoare te-nălţară // Să vrei să explici, să fii mereu de ajutor / Şi celui ce vrea s-afle să-i fii invăţător / Nu uita nicicând că omul nu se naşte învăţat / Şi de-ţi pune întrebări, fii amabil, dă un sfat // Să vrei să împarţi bine, nu-i atât de uşor / Pentru că umanitatea nu-i vreun mărţişor / Să faci un bine celui ce se află în nevoi / Fără s-aştepţi să câştigi notorietate-apoi // Că omenia, ca şi cinstea, vine din conştiinţă, / Din educaţie, de-acasă şi din buna credinţă / Şi-oricât de grele ni s-ar părea aceste misiuni / De fapt esenţial este SĂ VREM să fim mai buni!”

          Așadar, poeta nu se limitează doar la fericirea proprie, ea dorește să trăiască într-o lume în care toți oamenii să fie fericiți și să se iubească între ei. Dacă ar lua dragostea drept reper, lumea ar deveni mai bună. De asemenea, toate lucrurile și acțiunile trebuie făcute cu moderație, fără excese care te-ar putea arunca dintr-o extremă în alta.

          În Capitolul 15 călătorim pe ”Meridianele prieteniei”. Sunt ipostaze ale prieteniei, o virtute de preț în viața creștină, dar care trebuie prețuită și păstrată. Dacă însă, se întâmplă s-o pierdem, e oportun să ne cerem iertare și să ne împăcăm, astfel ca să nu stricăm o prietenie îndelungă, doar pentru o vorbă aruncată în vânt. Poezia ascunde multe adevăruri pe care le trăim, chiar fără să ne dăm seama.

          Capitolul 16 vine cu ”Daruri de bucurie”. Și aici sunt cuprinse, versuri aniversare, colinde de Crăciun, un plugușor, o ”Feerie de Crăciun”, versuri pentru nuntă, versuri pentru sorcovă, pentru aniversarea căsătoriei, toate prilejuri de bucurie și fericire familială și comunitară.

          Capitolul 17 se intitulează ”Trăiri…” Aici autoarea dezvoltă tema menirii poetului, în poezia: ”Menirea-n vers”: Eu mi-am găsit menirea-n vers, prin suferinţă / Mi-e dorul candelă ce pâlpâie în neputinţă / Mă bântuie slovele-n gând şi nu-mi dau pace / Arzânde să exprime tristeţea ce-n suflet zace // Bolborosind înoată prin trăiri născute anterior / Efervescente versuri ce-s izvorâte din adânc fior / Şi în explozie, cuvinte mute, cu forţă mă lovesc / Ş-apoi se liniştesc când simţămintele le tipăresc // Cocheta muză e prezentă la-ntâlnire deseori / Asemeni unei zâne căzute din aştri creatori / Se-ngemănează vorbele-n strop uşor de talent / Condus mi-este condeiul de focul cel fervent // Văpaia sentimentelor înmănuncheate-n vers / Cutreieră grăbită-n minte întregul univers / Prin dor şi suferinţă, eu mi-am găsit / menirea / Să împărtăşesc prin versuri arderea şi trăirea!”

          E limpede că autoarea dorește să ne invite în lumea sa: ”În lumea mea, e multă poezie / E vers, e cântec şi e doar senin / Cerul meu e colorat în fantezie / Sufletul de dor şi drag mi-e plin // În lumea mea, pacea te-ncântă / Vreascuri de gânduri se topesc / Inimile-n cor de frenezie cântă / Pe toţi aş vrea să vă înveselesc // În lumea mea, există omenie / Şi-i loc numai pentru dreptate / Veniţi să navigăm în prietenie / Şi să vă molipsiţi de bunătate!” (În lumea mea).

          La sfârșitul volumului sunt impresii despre carte ale unor personalități ale lumii literare: Mugurel Pușcaș, Angela Marinescu, Constantin Bidulescu, Teodora Dumitru, Aurelia Oancă, Violeta Butnariu, Eugenia Grobnic, Sandu Chiva, cu toții impresionați de acest debut liric foarte reușit.

          Volumul este o izbândă a genului liric care poate servi tuturor generațiilor, oferindu-le momente de reflecție, de relaxare și bucurie spirituală.

CEZARINA ADAMESCU

24 Noiembrie 2021

oferta 3+1

Mai citește: 

DĂRUIEȘTE CA SĂ FII DĂRUIT!

Despre cartea Iubește-mă în fiecare anotimp

Despre cartea Binecuvantare si chin

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Invitatie -antologia GALAXY -ECOURI LITERARE ROMANESTI

264527339_433080124968182_1974218919014534576_n

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-format TIPARIT (SOFTCOVER)

IUBESTE-MA IN FIECARE ANOTIMP-poezii de dragoste contine 250 pagini color. in care veti gasi minunate picturi ale talentatului artist Mircea Rustiuc care au fost o sursa de inspiratie pentru autoarea Mihaela CD. Cumparati aceasta minunata carte pentru numai 35$ CAD si beneficiati de transport gratuit si de un semn de carte gratuit.

35,00 CAD

Lucky 7 format ELECTRONIC (EBOOK)

Pachetul Lucky 7 contine cele sapte volume ale autoarei Mihaela CD , versuri si aforisme imbinate cu superbe imagini color si picturi ale artistului Mircea Rustiuc. Acest pachet insumeaza 1680 de pagini care va aduc bucurie in suflet. Comandati acum acest pachet extraordinar in format electronic (ebook) la un pret promotional de numai 110 de dolari (valoare de 145 dolari) si le veti primi in emailul dvs in mai putin de 48 de ore in format pdf.Mai ieftin mai rapid mai ecologic.

110,00 CAD

BINECUVANTARE SI CHIN( softcover)

Volumul de debut al autoarei Mihaela CD ne ofera un vast buchet de sentimente parca traindu-si viata prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, 250 pagini, structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara acum si vei primi in dar un semn de carte si un cupon de reducere de 30% la urmatoarea carte.

35,00 CAD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.