Mara Popescu Vasilca -Dan-Bianca  printre castele de nisip 

248800783_2999265563676944_6748024322552660751_n

Mara Popescu Vasilca -fragment din Romanul  Bianca  printre castele de nisip 

                Dan

     -Dane, spune-mi te rog dacă întâmplările din viața ta sunt legate de pictură?

      Mă ia de mână, coborâm, ieșim complet din atmosfera atelierului. Mă las dusă, intrăm în dormitor, un pat mare cu multe perne albe cu margini de dantele și cu cearșafuri ce păreau ninse. Pereții sunt albi. Nici un tablou agățat de albul imaculat. Pe jos o mochetă fină, moale, tot albă. Ne scoatem pantofii, pașii sunt timizi, sunt impresionată de liniște. Nu mai văzusem așa un loc care să poată să aibă un efect imediat asupra mea. Ne îndreptăm spre pat, este înalt, mă așează pe margine, apoi îmi ridică picioarele. De pe fotoliul din fața ferestrei vine cu două cămăși albe, cu mânecă lungă, crețe la încheietura mâinii, cu dantelă albă, fină așa ca și la poale și la gât. Se dezbracă în fața mea cu o naturalețe extraordinară. Rămâne doar el, o pată de culoare umană, vie în tot albul dinprejurul nostru. Suntem ca într-o cameră de aștepare la Dumnezeu, așteptăm să ne cheme la judecată. Îl privesc, un trup tânăr, toți bărbațiipe pe care-i văzusem erau bătrâni. Are un corp superb. Se apropie, începe să mă dezbrace cu delicatețe. Sunt disponibilă, după frica pe care o trăisem alături de el, voiam să las destinul, sau hazardul sau chiar el timpul, să facă ce vrea cu mine. Toată viața m-am luptat cu el și a ieșit el învingător. Acum nu mai vreau să mă împotrivesc.

        Simt cum îmi trage cămașa fină albă peste trupul care nu știa ce îl așteaptă. Se duce pe cealaltă parte a patului, se lungește. Între noi un spațiu imens, pot sta încă două persoane. E liniște, așteptăm să se întâmple ceva. Nu știu ce. Sunt îmbrățișată de mii de gânduri și dorințe. Închid ochii. Mă cuprinde o moliciune ca un somn greu ce vrea să mă cuprindă.

       -Pare că ești dintr-un tablou Bianca, că te-am adus eu cu imaginația mea aici, în casa și în patul meu. Ești o femeie frumoasă. Vreau să fac un tablou cu tine, așa, cum ești acum, aici în fața mea.

      -Da? Și cum sunt?

      -Îmbrăcată în cămașă te văd ca învăluită în mister. Părul care ți s-a revărsat pe umeri e ca o flacără ce trezește dorințe. Chipul tău scăldat în lumina veiozei e palid. Mâna pe care o ții pe sânul tău, pare o provocare.

Bianca---4-carti

Tresar, îmi este frică. Vorbele le șoptește de teamă să nu se năruie liniștea peste noi. 

        -Ce înseamnă că să vrei să mă imortalizezi pe bucată de pânză. Ce cauți, ce vrei să fie momentul, sau uimirea ta de cum mă vezi?

         Nu răspunde imediat pare că a plecat cine știe unde, ca să aducă răspunsul.

         -Pentru mine pictura reprezintă întregul univers, fiecare întâmplare din viața mea este legată de picture, Bianca.

       -Când ai înțeles că este ceva care te interesează?

       -Primul meu contact cu arta a fost în casa părintească.

      -De ce, picta cineva?

      -Da, acolo îl vedeam pe tata pictând într-o mansardă în casa veche a bunicilor.

      -Deci este un talent transmis din familie.

      Conclud. Simt că-i este greu să-mi dezvăluie secretele de familie.

      -A avut succes? 

       -El provine dintr-o familie de oameni simpli. Bunicul cizmar și bunica bucătăreasă la o cantină.

      -Să cred că e primul care a simțit nevoia să se exprime prin pictură?

      -S-a simțit atras de viața simplă. Iubea libertatea. Cred că așa a simțit și chemarea spre pictură. Îmi povestea că atunci când încă mai locuiau la țară îl impresiona mirosul de pâine caldă.  Când s-au mutat la oraș a fost atras de atmosfera străzii. Poveștile vecinilor spuse cu sinceritate. Cele mai multe povești auzite de el, au fost cele despre stafiile Bucureștiului. Îl plăceau, mi le povestea pe toate. Sigur că mai punea și de la el câte ceva, le povestea de parcă ar fi trăit printre ele. Încheia spunându-mi: să nu te sperii că sunt doar povești, nu sunt adevărate sunt inventate de ei ca să aibă despre ce discuta. Mai târziu toate aceste amintiri și-au găsit locul în picturile sale. Are multe tablouri ciudate, cu niște figuri abia vizibile.

      -Cam așa fac toți artiștii. Nu duc lipsă de subiecte. Tot ce văd consideră că sunt compoziții posibile pentru subiectele lor ca să le imortalizeze, Dane.

      -Marea lui dorință a fost aceea de a mă învăța cum să mă inspir. Cum să las imaginația să lucreze. Și mai e ceva, el nu se consideră un pictor, ci un amator care trăiește în fața pânzelor care-l așteaptă să-și spună gândurile și talentul. El este cel care mi-a îndrumat pașii și gustul în arta picturii, Bianca.

                                                       *** 

MPV-Dragostea2 (2)

Următoarele cărți au fost publicate în format electronic pe marile librării digitale internaționale online, de exemplu: Googleplay, Apple – book,  Barnes & Noble.

       Vanda, între dorință și rațiune

       Nora, în căutarea identității

        Paula, împlinire târzie

        Catia, gustul amar al trădării

        Ursula, o mamă judecată de copii

        Bianca, printre castele de nisip.

        Stăinii

FACEBOOK SUS-2

Mai citeste: 

Creații literare- Mara Popescu Vasilca

Mara Popescu Vasilca -IMPRESII DE LA CITITORI

Mara Popescu Vasilca- o Zeițǎ a romanului de dragoste plinǎ de înțelepciune

Gustul binelui pe buze-recenzia romanului ”Ursula, o mamă judecată de copii” MARA POPESCU-VASILCA

În căutarea fericirii-recenzie de Mihaela CD- Vanda intre dorinta si ratiune

În curând- Vanda, între dorință și rațiune-ediția a 2-a -Cuvântul  editorului

Wow! Oferte promotionale!

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 55 dolari canadieni.

55,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alaturi de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.