Aurelia Rinjea -NAȘTEREA POEZIEI-recenzie Binecuvantare si chin  

BC-left

NAȘTEREA POEZIEI 

aurelia rinjeaNașterea este mereu o bucurie a ființării divine, dar iată că aici, în volumul BINECUVÂNTARE ȘI CHIN, Ed. Celestium, Oradea, 2019, asistăm la nașterea poeziei scriitoarei MIHAELA CD. Ce poate fi mai frumos decât descoperirea în sufletul tău a unui dar dumnezeiesc, care aștepta să deschidă un drum ales, între cine/ce ești și cine/ce vei fi!

Versuri izvorâte din durere și iubire, cum de altfel vine ea, poezia, ca o curgere din cer, prin venele sufletului, într-o tainică rostire, ce aștepta de mult timp să fie descătușată.

O carte dedicată iubitului ei Tată și Anyei, mama soțului ei, după trecerea lor în neființă, în care Poezia este Binecuvântare, crescută dintr-un mare dor, care doare adânc. Ce frumos și-a început autoarea scrierile în copilărie, cu poezie despre Mama, cu emoția care nu se poate uita!

În Capitolul I, Tristeţe şi lacrimi de dor, poeta se întreabă:Să fie oare doar o întâmplare? Este şi binecuvântare, e şi chin” (Binecuvântare şi chin).

Nu, nu e o întâmplare, zic eu! Sunt sincronicități pe care nu le înțelegem, care vin în întâmpinarea noastră într-o curgere celestă, al cărui rost târziu îl descifrăm. Trebuia, distinsă Poetă, să aveți alături Poezia, în această îngemănare tăcută, care să vă șteargă lacrimile, să vă revigoreze, știind că și ei, acolo sus, se bucură de versurile scrise.

Un Tată căruia i se adresează  în poemul cu același nume, Iubite Tată, cu iubirea și dorul care o macină, cu „Durerea mi se plimbă-n suflet”… rugându-l pe Dumnezeu să-l aibă aproape și în pace deplină. Lunecă acum când citesc, pe obrazul meu, pentru ei și pentru părinții mei, o lacrimă, un vers plin de dor întru veșnicie…

Pe Anya ne-o prezintă „gingaşă făptură, ce vorbea blând cu glas /  Duios / O mamă bună şi-o bunică cu chipul drag şi luminos” (O, Doamne). Cu tristețe rememorează numele lor: „E ziua lor, a morţilor din cimitire / Părinţi şi fraţi, plecaţi în nemurire”… „C-aşa a lăsat Bunul Dumnezeu pe pământ / Cei vii să-i cinstim pe cei ce nu mai sunt” (E ziua lor). Fără ei sărbătorile sunt triste, colinda sfântă poartă lacrimă de dor, iar întâlnirile din vis sunt un „alin din dor”. Țipătul surd al durerii, labirintul vieții încurcat, lasă urme în suflet.

De Crăciun, își dorește printr-o magie să îi revadă,  „tristeţea sufletu-mi străpunge”, amintirea lor dăinuind în inimile celor care i-au iubit.

Titlurile poemelor au impact emoțional direct: Aniversare-n Rai, De ziua ta în cer. Amintirile lor sunt și rămân vii, în atingeri astrale, în atingeri de aripă de Cuvânt.

În Capitolul 2, Zbucium şi credinţă, poeta se adresează direct lui Dumnezeu: „Doamne, Vin la Tine azi a-ţi spune / S-asculţi a mea rugăciune” (Rugăciune pentru noi toţi) sau Veghează, Doamne.

Întrebări fără răspuns:  „De ce-ai lăsat să-mbătrânim, / De ce-ai lăsat să ne iubim / Dac-ai ştiut că, pân’ la urmă, / Noi tot o să murim?” (Te-ntreb: De ce?). De asemenea poeta înalță rugă către cer,  rugând Creatorul:  „Arată drumul bun acestui neam” (Ne iartă, Doamne).  Lumina sfântă, mărturisitoare a lui Iisus, îi pătrunde sufletul.

Poeta își dorește să retrăiască clipele de împreună, valsul iubirii, bucuria revederii, a zilei trăite din plin, în care fiecare are o misiune de împlinit. Poeta caută un leac pentru durerea-i supremă, în care nu înțelege Măsura timpului, (Capitolul 3).

Călătorind prin tunelul timpului, roata vieții se învârte cu Dumnezeu în suflet, poeta ne arată cum înveți să trăiești cu durerea. Dar tot el, Timpul  vindecător,  e cel care „limpezeşte şi tristeţea din priviri!”

Ecourile romanței care au stropi de dor se aud, poeta înalță Scară la cer, unde așteaptă  „Părinţi, bunici şi dascăli de odinioară, / Flori din Pomul vieții care își scutură cu rost petalele” sau în De-ar fi să mă mai nasc o dată,  „Aş cere timp să-mi dea, nesfârşit!”

188341186.01cartea mea (2)

În Capitolul 4, Copilul meu, darul meu divin, ne prezintă cu emoție înaltă „O mititică buburuză”, fiica ei,Ea, binecuvântarea mea, darul meu de la / Dumnezeu, opera mea divină”. Ce frumos se aprind filamentele sufletului, la rostirea cuvântului Mama, Prințesă cu surâs de înger „Un bobocel plăpând de floare”, cu toții reuniți în file de poveste! Să fie întâmplare, să nu fie, ?!…(zic eu) buburuză face parte din cuvintele nepoțelei mele, bobocel din ale Tatălui meu… părinții care ne sunt modele vii, ca niște Sfinți, cu dragostea lor nemărginită, cu sărbătorile trăite din plin…

Capitolul 5, Splendori ale naturii, ne încântă cu daruri. Poeta a avut parte de o Dragoste solară, care se dispersează în milioane de „licurici de dor”, dorește Să vină iarăşi primăvara, care să înflorească în sufletul lor, Crăiasa iernii, dansul ploii,  Magia florilor de cireş, sunt ipostaze care au încântat-o cu valuri de iubire, precum Toamna în hambar.

O frumoasă cinstire e adusă bobului de grâu: „Pâinea noastră cea de fiecare zi / În rugăciuni o pomenim mereu / Bob de grâu, pururea vei înverzi /

C-aşa ai fost lăsat de Dumnezeu!” (Bob de grâu binecuvântat).

Murmurul dimineții, petalele de trandafir, visul steluțelor de mare, sunt adevărate icoane scrise pe suflet, la care poeta privește nostalgic.

În Capitolul 6, Frânturi de copilărie, o regăsim pe poetă cum  „Desculţă s-alerg în nisipul ud spălat de val / Să-mi cânte vântul cald, uşor prin plete / Să-mi fie dorul inocenţei legănat la mal / Interpretat în a’copilăriei gingaşe cuplete” (Amintirea anilor pruncuţi) sau Copilărie-n satul mic, uitat de ani, pe care o revendică alături de bucurii și de bunici.

Ca un cântec de leagăn sună rostirea versurilor: „Departe-ntr-o căsuţă stă copilăria mea / Cu draga bunicuţă ce somnu-mi veghea”. Frumoase amintiri ce îţi rămân în suflet, unde Bătrânul  lăutar „ne cântă la vioară”!

În memoria poetei, Bunicii sunt ființe magice, de basm, care construiesc povești, acolo în sat, unde îi sunt de altfel rădăcinile.

În Capitolul 7, Din inimă pentru tine, poeta ne spune povestea: „Cândva o tânără frumoasă şi tu, un prinţ frumos şi zvelt”,… „Iubirea vie ne-a legat pe viaţă” (Ne-am contopit în Noi), care împreună formează o sferă, simbolizând perfecțiunea iubirii lor, a împlinirii întru eternitate, dorind împreună Un infinit de vieţi, marea fiindu-le Eden, într-o taină sfântă, privind cum crește copacul iubirii lor.

Nici întâlnirea persoanei iubite în această viață nu e întâmplătoare în viziunea poetei, astrele aliniindu-se spre a scrie destinul lor cu noroc, o dragoste cântată în Baladă.

Capitolul 8, Prin valurile vieţii,  ne descrie viața ca o stație, în care „Fără să punem o-ntrebare, primim un dar extrem de mare! / Când Dumnezeu ne dă prima suflare, o, dulce binecuvântare” (Viaţa nu-i decât o staţie), un drum deschis către inimă, pe această planetă plină de atâta nebunie, cu vânzători de iluzii, cu sentimente meschine și redundante, în care Fericirea care Ea n-are gust, n-are nici miros şi n-are nici culoare”, iar minciuna înflorește, prin gura lumii slobodă. Dar Viaţa-i o muzică şi-o melodie, iar Preţul iubirii este ascuns în sensul profund al cuvântului „iubire”.

În Capitolul 9, Flori de iubire pentru mama, ce frumos ne spune poeta: „Mama e numai una”, aleasă de Dumnezeu, e zână și rugăciune sfântă! Poeta ne poartă la  Şcoala de părinţi, în Rapsodia inimii cu doruri, cu întoarcerea în sat, în „Pridvorul cu a mamei icoană” (Azi te întorci la tine-n sat).

Un frumos imn dedică femeii, „Zeiţă este din vremuri vechi femeia / Un simţ are în plus faţă de bărbat / Cu ochii minţii poate vedea scânteia / Şi are-un fler proverbial de acrobat”…„ Ea-i receptivă la emoţii şi sentimente / Aşa a vrut şi-a înzestrat-o Dumnezeu / Să vibreze şi să primească avertismente

/ Pe cei iubiţi să-i protejeze ca un Zeu” (Femeia, Zeiţa amintirilor din viitor).

Capitolul 10, Stropi de dragoste, e închinat dragostei „cu spini trandafirii”, un joc de unii neînțeles, o iubire pe care ar vrea s-o ferece cu o mie și una de lacăte, alteori un „carusel ameţitor”, dar conchide:  „Deşi sunteţi atât de diferiţi, voi totuşi vă iubiţi” (Totuşi vă iubiţi). În inima ei cresc flori, o iubire astrală, învăluită în mister.

În Capitolul 11, Prin ochişorii de copil, tonalitatea se schimbă, „Că-n ochii de copil e bunătate!”. Își reamintește de fiica ei si primul ei Crăciun, cum era mica gospodină care își ajuta mama, de „Azorel și Lizuca”. Inima ei vede prin ochisorii  de copil, plină de iubire,  rememorează amintiri, retrăindu-le și dăruindu-le.

În Capitolul 12, Preţioase amintiri ale tinereţii, se adresează direct  Creatorului: „Întinereşte-ne, Doamne, anii vieţii / Că-s prea scurţi şi-i irosim în van” (Tinereţea vieţii de adult) , iar Drumul către fericire e „Pictat în vii culori de sentimente / Şi-mpodobit cu ghirlande de flori”, într-un tangou al iubirii, în sunet de pianină, pe banca amintirilor, a emoțiilor aprinse într-o ploaie a sentimentelor, care îi îmbrățișează viața, într-o frumoasă poveste de iubire „Tu, prinţul meu, eu, zâna ta” (Vis de iubire). Cetera, tremurul de lună, o însoțesc într-un îngeresc alint.

În Capitolul 13, Pe cărările sufletului, o iarnă îi cuprinde sufletul, ca o povară „troiană alb sihastru” (Iarna din sufletul meu), la care se adaugă dorul de țară, freamătul diasporei la ceas aniversar, asemenea unor păsări călătoare, purtându-și cu credință oriunde în lume limba străbună „Să-mi cânţi lăutare că trece viaţa”(care îmi aduce aminte de anii studenției, când invocam cobzarul să ne cânte), în care firul gândului scrie Oful inimii, în cuvinte înmiresmate, într-un buchet de trăiri.

Capitolul 14, Am învăţat… ne prezintă lecții pe care viața ți le așează în față, din care poeta învață eleganța ca virtute,  recunoștința, bunătatea, omenia, viața în doi, așa cum a gândit-o Dumnezeu, visul, singurul care ne poate salva din dezvrăjirea lumii,  ploaia cuvintelor (știu cum este, pentru că eu trăiesc într-un oraș în care cuvintele aduc ploaia, orașul lui Nichita).

Capitolul 15, Meridianele prieteniei, e un capitol dedicat prietenilor, pe care-i consideră trimiși de Dumnezeu pentru a-i bucura viața, adevărate comori, cărora le aduce mulțumiri pentru că fac parte din viața ei. Poveștile de iubire continuă, așternând pe portativul inimii o adevărată Cântare a Cântărilor.

Capitolul 16, Daruri de bucurie!, cuprinde daruri oferite la diferite aniversări,  De Sfântul Ioan, iubite,  La majoratul tău (al nepotului) de Crăciun, La nunta taPatruzeci de ani de iubire, colinde, în care sufletul poetei se revarsă, bucurându-se românește de tot ce a luat și a păstrat cu ea, departe de țară.

Capitolul 17, Trăiri… este dedicat poeziei, prin care poeta își găsește menirea în vers, își transpune sentimentele în scrierile sale, într-un joc al fanteziei, celest, care lunecă pe corzile inimii, găsind alinare doru-i infinit. Un filon creator care este și va rămâne deschis, în care confesiunea e prezentă: „În lumea mea, e multă poezie / E vers, e cântec şi e doar senin”. E doar seninul pe care poezia poată să îl aducă, să trezească armoniile divine din tine, să-și bucure sufletul ei și pe al altora.

O lume lăuntrică prezentată poetic, prin care poeta se dăruiește pe sine. Poezia aștepta de mult în sufletul ei, să se trezească precum o prințesă printr-un sărut, numai că de astă dată sărutul a fost cosmic, venit de sus din partea celor care au iubit-o, astfel că, într-o regăsire de sine prin poezie, poeta își găsește drumul care i-a fost destinat.

O carte de debut care i-a deschis ușa sufletului spre iubirea universală, întru Cuvânt, spre a descifra runele divine din viața ei.

Comparații sublime vin să ne încânte și să ne invite la reflecții: Clipa este „infinitul”… „Este doar o linie, Ce-n minte noi o tragem virtual”, este …  „eternitatea”… „un legănat de vânt… ce lasă-n urmă un mare dor”…. „e hoață”, „e șoaptă”…„e viața toată…” (Ce-i clipa?…)  „stropi de dor” (Romanţa de la miezul nopţii),vechiul fraged” (Stop pe autostrada îmbătrânirii), Zilele de ceară.

Sugestiv titlu, în ordinea trăită, reală, întâi Chin apoi Binecuvântare, pentru ca apoi să rămână poetic, Binecuvântarea, care să-i bucure viața în amintirea celor pe care i-a iubit. Și cu siguranță, acești îngeri continuă să o vegheze din lumea lor, inspirând-o, dându-i șansa ca prin scris să devină ea însăși.

 Cred că doar cei care au trecut prin stări asemănătoare, de pierdere a unei persoane dragi, când simți că se rupe o parte din tine, când nu accepți că nu mai poți să-i vezi, că nu mai poți să-i atingi, decât doar să-i iubești în continuare, pot înțelege pe deplin profunzimea scrierii din acest volum. Poezia este ea însăși binecuvântare, e dar ceresc, e rațiunea de a fi și de a dărui, e iubire condensată în Cuvânt, e Binecuvântare și Chin. Poezia, își croiește misterioasă drumul ei prin viața poetei, însoțind-o într-o îngemănare tainică, în care nu poți decât să iubești și să dăruiești.

Pentru mine Poezia care este şi rămâne o stare de mister ce îți cuprinde fiinţa, deschizând calea spre  descoperirea Adevărului Unic şi spre raţiunea de a fi. Sunt convinsă că MIHAELA CD, prin această carte, a semnat Certificatul de naștere al Poeziei sale, care va trăi alături de autoare în sufletul ei și prin cărțile ei.

În Poezie, poeta cântă pe frecvența sufletului, scrie un cod personal, precum o amprentă astrală, o carte de vizită pentru univers, o compoziție proprie într-o orchestrație cosmică a unui tainic și mare dor de viață, de iubire veșnică, o stare de spirit existențială, pe care doar cei ce o trăiesc o recunosc. Poezia e regăsire de sine, e Cuvântul înluminat, pe care doar poeții îl văd, e viață și nemurire.

Un volum special din punct de vedere literar cât și axiologic, deschizător de drum, lângă care se încadrează perfect toate celelalte apărute ulterior, construind împreună un univers poetic încântător și captivant, cu un stil literar propriu, cu o tematică actuală, care promovează valorile umanului.

Mulțumim MIHAELEI CD pentru dar, dorim drum lung Poeziei, îndemnându-vă s-o descoperiți și dumneavoastră, Cititorii, s-o iubiți, s-o creșteți, s-o înțelegeți și veți fi fericiți! Destinul literar al Poetei este de bun augur și face parte din misiunea ei pe acest pământ, lucru deja dovedit!

prof AURELIA RÎNJEA

7 carti

Mai citeste: 

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Cronica*Binecuvantare si chin* Violeta Butnariu

Impresii*Binecuvantare si chin*

Menirea-n vers*Critica literara*Binecuvantare si chin*

AURELIA RINJEA-GÂNDURI DIN ROMÂNIA-recenzie revista nr 6/2021

PUTEREA VISULUI*Uneori elefantii zboara* recenzie de Aurelia Rinjea

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.

75,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 4 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR

2 gânduri despre „Aurelia Rinjea -NAȘTEREA POEZIEI-recenzie Binecuvantare si chin  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.