
JOHNNY CIATLOS DEAK-cuvântul editorului – DORUL CUVINTELOR
Cuvântul editorului
Oriunde ar merge în lume, românul poartǎ în ființa sa adânc încrustat dorul de țarǎ, de neam, de limbǎ, de familie ṣi de amintiri. Acest cuvânt specific românesc care nu are o traducere exactǎ în nicio limbǎ de pe glob, dorul, înmagazineazǎ o încǎrcǎturǎ emoționalǎ profundǎ, ce a fost aṣezatǎ în versuri de poeții neamului românesc de-a lungul vremii.
Volumul de versuri DORUL CUVINTELOR pe care îl propunem astǎzi cititorilor români de pretutindeni gǎzduieṣte între coperțile sale creații literare de mare sensibilitate semnate de douǎ distinse ṣi binecunoscute poete contemporane care au adunat în palmaresul lor frumoase realizǎri literare ṣi artistice.
Cartea DORUL CUVINTELOR este scrisǎ cu penița sufletului de autoarele AURELIA RÎNJEA ṣi MIHAELA CD care, deṣi se aflǎ pe douǎ continente diferite, fiind despǎrțite de mii de kilometri de ocean, sunt foarte apropiate sufleteṣte prin acelaṣi har celest pe care l-au primit: poezia. Punctul comun de la care a pornit colaborarea dintre cele douǎ poete este intensitatea trǎirii poetice ṣi capacitatea de exprimare exemplarǎ a emoțiilor ṣi sentimentelor prin scriiturǎ. Atât poeta Aurelia Rînjea cât ṣi poeta Mihaela CD sunt ṣi artiste plastice, ṣi scriu deopotrivǎ cronicǎ literarǎ, articole ṣi prozǎ ṣi colaboreazǎ împreunǎ la revista de literaturǎ artǎ ṣi culturǎ ”Poezii pentru sufletul meu” unde fac parte din consiliul de redacție. Colaborarea dintre cele douǎ doamne a început cu mult timp în urmǎ în spațiul virtual trecând apoi ṣi la întâlnirea fizicǎ cu ocazia triplei lansǎri de carte a Mihaelei CD de la Sinaia din 3 iulie 2022. Prietenia înfloritoare dintre cele douǎ poete iatǎ trece astǎzi oceanul ṣi le aduce împreunǎ în aceastǎ magnificǎ carte, o întâlnire stelarǎ între douǎ suflete artistice ce vibreazǎ pe aceeaṣi frecvențǎ ṣi împart aceleaṣi principii morale ṣi valori culturale.
Cu douǎ stiluri de scris bine definite, unice ṣi foarte diferite, autoarele reuṣesc sǎ surprindǎ cititorul prin împletirea ideilor care se reflectǎ ca niṣte unduiri mǎtǎsoase pe luciul oceanului literar ce le uneṣte.
Tematica dorului a fost bine aleasǎ de cele douǎ autoare, fiind o temǎ vastǎ ṣi de adâncǎ sensibilitate. În cartea DORUL CUVINTELOR vom întâlni o mare varietate de sensuri pe care cele douǎ autoare o dau dorului cu ajutorul cuvintelor.
Graiul, glia, neamul strǎmoṣesc ṣi poezia le leagǎ sufleteṣte pe cele douǎ poete, inimile lor bǎtând la unison în ritm tricolor. Nu este uitatǎ nici familia, respectul pentru memoria înaintaṣilor dorul de pǎrinți, de bunici, de copilǎria tihnitǎ ṣi frumoasǎ petrecutǎ la țarǎ, dorul pentru tot ce a fost ṣi nu mai este, frumusețea tinereții ṣi a vieții care trece zburând.
În aceastǎ carte cititorii vor regǎsi acea legǎturǎ sfântǎ pe care o are cu Dumnezeu, numai scriitorul cu har, respectul pentru darul primit ṣi înțelegerea îndatoririi de a-l da mai departe, responsabilitatea imensǎ educaționalǎ ṣi moralǎ pe care o au scriitorii mai ales în ziua de azi, când, scara valorilor este rǎsturnatǎ, iar ura, mânia ṣi rǎzboiul sunt cuvinte uzuale.
Vǎ invit aṣadar dragi cititori sǎ pǎṣiți în templul dorului poetelor MIHAELA CD ṣi AURELIA RÎNJEA pentru a vǎ hrǎni cu aceastǎ aurǎ îngemǎnatǎ a cuvintelor pline de dor, de sensibilitate ṣi emoție.
Johnny Ciatloș Deak
membru al Uniunii Jurnaliṣtilor Independenți din România
senior editor Globart Universum Publishing House, Canada
Volumul cuprinde 250 de pagini
Editura Globart Universum Montreal 2024
Cuvântul editorului: Johnny Ciatlos Deak
Cuvânt înainte: Liliana Moldovan
Prefața: AL FLORIN TENE
Postfață: Cezarina Adamescu
Cuvânt de încheiere: Victor Manole
Cv literar Aurelia Rinjea

Mai citește:
Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?
Asociația Academică a Cititorilor: Lista primilor 20 de scriitori clasici români în viață
Cum pot publica si eu in revista?
Invitație de participare la antologia ”STELARIS”-2024
Sărbătorind alături de maestrul GHEORGHE GHEORGHIU -70 de ani pe portativul vieții!
O Gala binecuvântată de Dumnezeu Gala Artelor EDIȚIA A 4-A -2023
Liliana Moldovan-Scriitoarea Titina Nica Țene și ale sale „Poezii alese”
Johnny Ciatlos Deak -Evenimentul DARURI DE SUFLET-lansarea cărții ”Cu sufletul în palmă”
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
Doneaza din suflet pentru sufletul tau

DORUL CUVINTELOR (SOFTCOVER)
Cartea DORUL CUVINTELOR este scrisǎ cu penița sufletului de autoarele AURELIA RÎNJEA ṣi MIHAELA CD care, deṣi se aflǎ pe douǎ continente diferite, fiind despǎrțite de mii de kilometri de ocean, sunt foarte apropiate sufleteṣte prin acelaṣi har celest pe care l-au primit: poezia. Comanda acum volumul DORUL CUVINTELOR si primesti un semn de carte si livrare gratuita!
35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)
Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.
45,00 CAD

ÎNDUMNEZEIRE TIPĂRITĂ (softcover)
ÎNDUMNEZEIRE este o carte de poezii în care Mihaela CD ne arata importanta de a ne trai viata frumos făcând pași către ascensiunea noastră spirituala, spre Indumnezeire. O carte care nu trebuie sa lipsească din biblioteca ta. Comanda cartea în format tipărit și beneficiază pentru un timp limitat de transport gratuit și un semn de carte cadou!
35,00 CAD
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Felicitări amândurora!
ApreciazăApreciat de 1 persoană