Titina Nica Tene-Grădiniţa

Grădiniţa

Autor: Titina Nica Tene 

In sfâşit  Anastasia a crescut mai mare. Are trei ani   şi trei luni. Mama i-a pregătit de seara ghiozdănelul, uniforma albastră şi toate celelalte lucruşoare pentru îmbrăcat. A luat  cu ea şi  un ursuleţ ca să nu simtă o despărţire prea bruscă de jucăriile ei. Era tare mândră că merge şi ea la Grădiniţă. Deşi mereu spunea că o să meargă direct la şcoală, ca sora ei mai mare, Catinca, din clasa patra. Toamna venise cu un timp nespus de frumos. Frunzele se îngălbeniseră pe ici, pe colea, câte puţin. Un vânt călduţ adia mai mult a primăvară decât a toamnă…

• Anastasia , hai să te îmbrac pentru că, azi e o zi specială, mergi la Grădiniţă!

Stă cuminte să o spele,să o îmbrace. E tare bucuroasă. Mama , Catinca şi tatăl ,  Ionuţ, se miră de voioşia  ei. Când ajung la Grădiniţă, Anastasia nu ştie ce să creadă. Vede mulţi copii, cam gălăgioşi, şi priveşte cu uimire în jur. Grădiniţa e aşezată in central oraşului la o răscruce de drumuri. E cam poluat aerul din jurul ei. Maşinile trec neîncetat pe stradă iar pentru joacă au o

curte fără iarbă şi flori. Nu prea au aer curat pentru aerisire. Educatoarea  i-a primit pe copii cu dragoste. Mese mici şi multe jucării erau la grupa mică unde s-a dus Anastasia. S-a întors, cam îndoită către mama:

–  Rămân aici sângălă?

–  Da, şi la patru vine mama să te ia!

–  Când e patru? E mult?

Ii  era ruşine să plângă chiar aşa de la început. Şi-a înghiţit lacrimile, şi a rămas acolo. Toate ar fi fost bune ,dar când a văzut că trebuie să şi doarmă la amiază, asta a fost prea de tot. S-a foit ce s-a  foit şi de obosită,  de emoţiile primei cunoştinţe cu Grădiniţa, a adormit. Nu avea încotro. Acolo era ordine şi disciplină. A doua zi a mai pierdut din entuziasmul de a merge la grădiniţă iar a treia zi nu a mai vrut deloc. Fugea prin casă dezbrăcată  plângând. Mama se grăbea ,că întârzia de la servici. Toţi alergau după ea. Catinca şi-a pierdut repede răbdarea  de teamă că întîrzie de la şcoală. Ea fiind o fată tare conştiincioasă. Nervii tuturor erau întinşi la maxim. Şi aşa în fiecare dimineaţă vreo două săptămâni. La grădiniţă stătea cuminte şi asculta pe educatoare. Dar asta nu o caracteriza pe Anastasia care avea foarte multă energie. Când venea acasă nimeni nu se mai înţelegea cu ea. Vroia să-şi consume energia reprimată. Alerga prin casă, arunca cu jucăriile, şi câte nu mai făcea…

• Anastasia fi cuminte! Nu vezi că-mi fac lecţiile…?!

Într-un târziu a venit şi tăticul ei de la servici.

• Anastasia, sunt foarte oboist, te rog să fi cuminte!

Anastasia ajunsese să nu mai ştie unde este mai bine acasă sau la Grădiniţă?