Titina Nica Tene-O zi cu Ștefanel…

O zi cu Ștefanel…

Autor: Titina Nica Tene 

Ștefanel e nepotul cel mic. Are 3 ani jumătate. A venit de dimineață la mine, împreună cu o veselie debordantă. Zice:

– Titina am „dinit” la tine. Ce „taci”?

Nu vorbește corect, încă, dar nu îl corectez. Învață el. Îmi aduc aminte de nepotul cel Mare, Darius, care la porumbel spunea: popobel, iar la topogan: potogan. Tatăl lui mi-a spus că, intenționat nu îl corectează. Singurele cuvinte care le spune asa sunt astea două și ii face fericiți cu ele. Parcă prelungesc copilăria.

– Bine ai venit, Ștefanel, imediat mergem la joacă în parc.

Ștefanel are personalitate. Nu lasă pe nimeni să îl îmbrace, dar mai ales sa îl încalte. Vrea el singur, doar e mare, zice.. Întotdeauna, când își ia adidașii, pune pe stângul în piciorul drept, iar în piciorul stâng, pune adidasul din dreapta. După ce se chinuie, destul de mult să își lege șireturile, îmi arată că s-a încălțat și întreabă mândru : Titina, e bine?

– Nu e bine, nu vezi un adidas se uită într o parte și altul în altă parte. Începe să râdă, se descalță și îndreaptă situația. Ii pune cum trebuie. Mai trece încă o jumătate de oră, lucru care mă avantajează.    Eu voiam să termin supa și apoi să mergem în parc. Așa a procedat trei zile. În a patra zi, eu voiam să mergem mai repede în parc. El s-a încălțat tot greșit, dar mi-a venit ideea să ii spun că e bine. Stefanel se uită, lung, la picioare și zice:

– Nu, nu e bine, nu „dezi”?

Asta voiam să aud. El știa cum e corect dar vroia atenția mea. M-a cuprins o undă de tristețe când am auzit cuvântul „dezi” în loc de vezi. Așa spuneau și surorile lui mai mari : Catinca, acum, de 15 ani și Anastasia de 10 ani. Trece vremea prea repede, dar noi, bunicii, rămânem tineri prin ei…