Titina Nica Tene-Plângem mai târziu….

Plângem mai târziu….

Autor: Titina Nica Tene 

Intotdeauna, când am avut ocazia, am spus acest dicton: “Nu ce ni se întâmplă este important, ci cum PRIVIM ce ni se întâmplă “.

Ajunsesem acasă cu Anastasia pe care o luasem de la școală. Dana este în perioada când are concediul pentru creșterea copilului. Ștefăniță atunci se trezise. Era vesel și gângurea de mama focului. De dragul lui mereu îi spunem gângurică, ghiocel și mai puțin Ștefănel…

Mama, care stă cu el acasă singură, pentru că Anastasia și Catinca merg la școală iar Ionut, tatăl, la servici, face mâncare când doarme Stefănel și mai privește nostalgică pe fereastră la primăvara care a venit. Au înflorit copacii, iar liliacul e îmbobocit. Anul acesta nu mai merg în concediu deoarece Ștefăniță are numai 4 luni. El e bucuria lor și a noastră! A venit pe lume când Dana, nora mea, are vârsta de 44 de ani, Catinca are 14 ani iar Anastasia 7 ani. Mergeau fără grijă în concediu. Dar Ștefăniță a venit pe neașteptate. De avort nu se punea problema Sunt o familie credincioasă și nu acceptă asa ceva. E jucăria lor. Pe noi bunicii ne-a buimăcit. Am luat viața de la început, acum la 73 și respectiv 75 ani. Dana nu regretă nimic. Când îi aruncă Stefăniță zâmbetul inocent, uită și de valurile mării și de muntele cu bucuriile lui. Toată atenția o are îndreptată spre acest minunat cadou trimis de Dumnezeu, dar nu uită o clipă de cele două fetițe, care, parcă, acum au devenit mai mici și cer și ele atenție de la mamă. Anastasia deși știe să-și aranzeje singură părul o solicită tot pe mama. O mai apucă și pe Catinca dorul de mamă.Simte că a intrat în adolescență și vrea să mai fie copilul răsfățat de mama. Dimineața, până îi pornește pe toți, Dana, parcă, ar fi într-o fabrică, cu turație maximă, nu are timp să respire…

Vine Ionuț de la servici. obosit dar bucuros că îi vede pe toți ai săi, acasă…

– Sărut mâna, mamă, sărut mâna Dănuța…! Fetițele îi sar în față să-l îmbrățișeze! Am făcut o poezie de plângeți! M-a impresionat Aurel, copilul de 3 ani fără picior! Să v-o citesc?

– Lasă, puiuț! Nu acum , plângem mai târziu… Ștefănel abia așteaptă să te vadă…și fetele la fel…

Am plecat spre casă urmărită de zâmbetul lui Ștefănel și de ochii lui albastri ca cerul. Primăvara își trimitea cu generozitate mireasma florilor spre mine…liliacul înflorise pe alocuri…