Titina Nica Tene-În căutarea adidașilor „Cenușăresei”

În căutarea adidașilor „Cenușăresei”

Autor: Titina Nica Tene 

Am fost invitați la ziua nepoatei Anastasia ,care a împlinit 12 ani. Zi cu soare splendid, vânt călduț de început de vară. La Anastasia veniseră vreo opt colege și prietene din clasa ei. Am sărbătorit în curtea casei, pe terasa, înconjurați de flori și baloane colorate. Ne simțeam foarte bine. Anastasia, împreună cu colegele ei , au intrat într o camera, se simțeau bine, mama ei le pregătise o masă plină cu bunătăți. La pregătire ajutase și Anastasia, care se anunță, de pe acum o gospodină desăvârșită. Noi stăteam în curte, pe terasa casei, în mana cu câte un pahar de suc, bere etc. Totul era minunat. Stefanel ,fratele mai mic al Anastasiei, era foarte fericit. Din când în când zicea : e ziua mea nu a lui Anastasia. Pocnea baloane sa facă zgomot cât mai mult pentru ca să îl luăm și pe el în seamă. Mama striga:

– Fii cuminte Ștefanel. Tata la fel.

A venit vremea să aducă tortul cel mult așteptat de toată suflarea.

Au pus lumânările, 12 la număr, au pregătit confeți , șampania pentru copii etc.Se dorea ca totul sa fie perfect. Au chemat fetele. Când au ieșit din casă, fiecare s-a încălțat cu adidașii, care, erau înșirați la ușa de la intrare. Stupoare: o fată nu își găsește adidașii. Alertă generala: mama, tata, fetele cu Anastasia bunicii, o mătușă, au plecat pe stradă în căutarea adidașilor. Stefanel le spusese că i-a dus undeva la o poartă de casă. El căuta cel mai abitir, incantat, ce furtună și ce atenție stârnise. Ne-a dus la poarta unei case, lângă un tei, unde a arătat că îi dusese. Am întrebat.Nimeni nu știa nimic.

– Nu sunt? Atunci i-am dus la altă casă , zice ,Stefănel, și arată o casă de la începutul străzii.

Toată suflarea am pornit într -acolo. Am luat la rând toate curțile, întrebând de adidași. Nimic. Ionuț a sunat pe mama fetiței, i-a spus întâmplarea, și a rugat- o să spună prețul adidașilor. 700 lei. Doar erau adidași de firmă. A zis că transferă imediat în contul familiei această sumă. Pe fată o duce el acasă cu mașina, încălțată cu adidași de la Anastasia. Lucrurile se liniștesc. Vrem să trecem urgent peste acest incident. Învălmășeală generală, se aduce tortul mult așteptat. Eu am profitat de neatenția tuturor și am ieșit la poartă. Eram sigură că mă urmează Stefănel, care, deși părea indiferent, era marcat de ce făcuse. M-am aplecat la o tufă de stânjenei, care erau la poartă ,și am început să caut.

– Ce „taci”? zice Stefănel

– Caut adidașii, sunt sigură că aici i -ai ascuns…

– Nu, nu aici, hai să-ți „alăt”.

M-a dus la prima poartă lângă același tei. Iese o doamnă din curte și zice: am și eu un băiat de vârsta Anastasiei, dar Adidașii lui Stefănel nu îl încap.

– Nu,că nu sunt ai lui Ștefănel, cei pierduți, sunt ai unei fetițe de 12 ani, colega cu Anastasia. Femeia ne privește, bănuitoare, apoi își îndreaptă privirea spre nepotul ei, care era în parcul de vizavi. A intuit ceva. Și-a chemat nepotul. Noi ne-am prefăcut că plecăm, dar ne-am ascuns după colț. Ne-am dus iar la poartă. Femeia a ieșit cu adidașii în mână.

Am plecat spre casa lui Ștefănel, de parcă cucerisem Roma , mândri nevoie mare.

Tortul a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată……