
DRUMUL GOLGOTEI SPRE SFINTENIE
Viaţa în versuri a părintelui ARSENIE BOCA
AUTOR: Al FlorinȚene
Învăţăcelul
” Pildă v-am dat vouă, ca precum v-am făcut Eu
vouă, şi voi să faceţi“.
( Ioan 13, 15).
“Prin mărturisirea sinceră şi amănunţită
a tuturor păcatelor“, Arsenie Boca scria,
văzându-şi viaţa cu Cartea Cărţilor înfrăţită
la liceul cu tradiţie din Blaj, pe când intârzia
citind la lumina lumânării, ne atras de ispită,
la Liceul ”Avram Iancu “ studiind întruna,
instituţie înfiinţată de Andrei Şaguna.
Îi plăceau ştiinţele exacte, şi religia, practica pictura
în vacanţe când soarele se dădea pe cer de-adura.
Când a intrat în cursul superior de liceu
A rămas orfan de tată,
Astfel drumul vieţii i-a fost mai greu,
Spunea părintele la Făgăraş, anchetat de armată.
Să fi fost anul 1948 de comunişti înroşit
Când de Securitate era urmărit.
A luat bacalaoreatul la prima prezentare
la Deva, apoi s-a înscris la Teologie la Sibiu
ce i-a croit prin viaţă o cărare.
Despre profesorii Colan şi Terchilă până târziu
a păstrat o plăcută amintire, şi vie
i-a fost memoria despre Dumitru Stăniloaie
cu care a tradus patru volume din Filocalie.
Însă la orizont se arăta furtuna şi ploaie.
Era vremea când spunea:”Cine slujeşte pe Dumnezeu
nu va fi niciodată sărac”. Studiind din greu
ia licenţa cu lucrarea ”Încercări asupra vieţii duhovniceşti “
iar destinu-i condus de semnele cereşti.
Colegii, mai în glumă, cum bătea vântul,
mai în serios, îi spuneau Sfântul.
Student fiind prin anul crizei `33
cu profesorul Popovici o prietenie a înnodat
cu care stătea de vorbă sub un tei.
Acesta Mitropolitului Bălan la recomandat
Academia de Arte Frumoase, întâmplare îngerească,
Talentul de pictor să-l desăvârşească.
A învăţat cinci ani pictura şi Petrescu Costin
Profesorul a avut ideea să-i încredinţeze,
Pentru istorie şi bucuria celor ce vin,
La Ateneu scena cu Mihai Viteazul s-o picteze.
Trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan
În 12 martie 1939 la Sfântul Munte Athos
A deprins călugăria cu evlavie şi elan.
De acolo manuscrise a adus şi frumos
Le-a studiat şi tradus cu Părintele Stăniloaie,
Fiind parcă condus de sfaturi îngereşti,
Numindul pe acesta ctitor al Filocaliei româneşti.
Tipărindo, apoi, la Sâmbăta pe timp de ploaie,
Şi difuzândo cu râvnă printre credincioşi.
În toamna lui `39 în Basarabia oamenilor frumoşi
A mers la Chişinău să înveţe metalo-plastia în pictură.
În 1940 în Vinerea Izvorului Tămăduirii
A fost tuns în călugărie, o viaţă frumoasă, dar dură,
Cu numele Arsenie dăruit Dumnezeirii.
Mai citește:
Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?
Cum pot publica si eu in revista?
COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!
GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă
GALA ARTELOR a ajuns la ediția a V-a -31 august 2024 MONTREAL
CRONICA -Alexandrina Iurcu Bălan despre cartea CU SUFLETUL ÎN PALMA
Johnny Ciatlos-Deak-Cuvântul editorului ÎNTREBĂRI PENTRU MAI TÂRZIU de Mihaela CD
COPILUL BOBDEGRÂU de Al Florin Ţene -PREFATA-Johnny Ciatlos Deak
INVITAȚIE DE PARTICIPARE LA REVISTA tipărită nr 17/2024
ANA MARIA SURUGIU- lansarea cartii-INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/QUESTIONS FOR LATER
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
Doneaza din suflet pentru sufletul tau

REVISTA TIPARITA NUMARUL 16 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU
Cumpără numărul 16 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

REVISTA TIPARITA CU NUMARUL 15
Cumpără numărul 15 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

cartea INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/ Questions for later FORMAT TIPARIT (softcover)
Cartea INTREBARI PENTRU MAI TARZIU/ Questions for later este o carte de reflecții și enunțuri motivaționale, bilingvă, scrisă în limba română și în limba engleză, care invită cititorul la reflecție și meditație asupra lucrurilor cu adevărat importante în viață, punandu-și întrebări la care s-ar putea să găsească răspunsul mai târziu.Cartea are 250 de pagini color și este împărțită în 17 capitole. COMANDA acum cartea in format tiparit si primesti livrare gratuita ( primele 100 comenzi) si un semn de carte gratuit.
55,00 CAD

cartea DORUL CUVINTELOR format TIPARIT (softcover)
Este un volum de poezii în limba română, care adună în paginile sale creații literare ale celor două autoare semnatare: Mihaela CD și Aurelia Rînjea. Poetele își manifestă dorul pentru plaiurile natale, copilărie, părinți, etc în versuri încărcate de emoție și iubire, rememorând dragostea pe care o au fiecare pentru cuvântul scris. Cartea reprezintă o împletire de două stiluri literare diferite, dar care împărtășesc aceleași valori. Cartea are 250 de pagini și conține cv urile literare ale celor două poete. Comanda volumul acum si primești transport gratuit(primele 100 de comenzi)
35,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)
Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.
35,00 CAD

PACHETUL TRIO STELARIS -VOLUMELE 1-2-3 ANTOLOGIA STELARIS FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)
Antologiile STELARIS adună în paginile lor numeroși scriitori români contemporani de valoare incontestabilă, cu o strălucire interioară aparte, care răspândesc în jurul lor acea stare de bine de care, cu toții avem nevoie. Prin lucrările lor, conferă acestor antologii o aura stelară specifică, dăruind celor care doresc să le mângâie cu privirea, o lumină celestă, o sclipire proprie care încântă cititorul prin unicitatea lor. FIECARE VOLUM CONTINE 350 PAGINI. Comanda acum ANTOLOGIILE STELARIS ! COMANDA IMPREUNA PACHETUL TRIO STELARIS SI FACI O ECONOMIE DE 5 EURO!
100,00 EUR

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)
Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.
45,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)
Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!
35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

