Lucia-Elena Locusteanu-ÎNTUNERIC ȘI LUMINĂ

ÎNTUNERIC ȘI LUMINĂ

1993 și 2023

Dumnezeu mi-a scos în cale Oameni frumoși!
Mă uit la Cer și-l cuprind cu sufletul! Cât de senin poate fi!
Cu gândul mă întorc în timp… 1993… An de întuneric și lumină…
Cancer spinocelular de gradul III A… La câțiva pași de veșnicie…
Aveam, de prin ianuarie, dureri mari, senzații de leșin etc. Rugam
colegii să-mi aducă și să-mi ducă catalogul, deoarece Sala Profesională –
Cancelaria era la etaj, iar Cabinetul de Limba și Literatura Română, la
parter.
14 iunie 1993 a fost ziua în care, nemaisuportând durerile, m-am
hotărât să merg la o consultație.
Draga LUCIA TALPĂU cred că bănuia ce am, după simptomele
despre care i-am vorbit… și mi-a propus să merg la Oncologie, unde ea
lucra.
Din discuția cifrată, dar și din privirile asistentei… cu Lucia Talpău,

mi-am dat seama că ceva nu e în regulă… Nu mi-au spus nimic…, pro-
babil, pentru că nu-mi cunoșteau reacția pe care aș putea-o avea în fața

unui crunt adevăr…

Între timp, a apărut un chipeș și tânăr medic, care, după ce m-a con-
sultat, m-a întrebat cu o voce din care răzbăteau sentimente amestecate de

milă, revoltă: „Sunteți intelectual? Veniți la mine în ultima fază, când șansele de
supraviețuire sunt puține!”
M-a șocat franchețea lui, dar și faptul că mi-a spus adevărul.
Sunt omul care preferă adevărul, conștientă că suntem trecători prin
lumină, că nu are de ce să ne înspăimânte clipa trecerii în veșnicie. Trebuie
s-o acceptăm cu demnitate, dar niciodată cu seninătate… Aș vrea să știu și
clipa când voi muri. Aș încerca să las totul în ordine…
E greu să transpui în cuvinte trăirile sufletești în astfel de situații,
când ești avertizat că șanse de salvare nu prea sunt… I-am mulțumit, în

gând, Doctorului SORIN GAVRIȘ – ÎNGERUL MEU PĂZITOR, care a
avut curajul să mă avertizeze de ceea ce va urma…
„Mâine vă prezentați de urgență ca să începem tratamentul – razele cobalt”!
mi-a spus Doctorul SORIN GAVRIȘ, pe un ton imperativ, așa cum era și
cazul.
„Mâine nu pot! E serbarea de sfârșit de an, de care răspund… Și termină
Liceul și unul dintre băieții mei – IOAN-DAN…”
„Atunci veniți… după ce nu mai sunteți…!” a replicat medicul, în timp
ce-mi recolta probe pentru analiză…
De la spital, m-am dus direct la Liceu. Aveam Consiliul de sfârșit de
an, dar și pregătirea festivităților pentru ziua următoare. Cel mai dureros
pentru mine a fost momentul în care Directorul, pe bună dreptate, mi-a pus
în vedere să pregătesc cadrele mai tinere pentru a prelua ștafeta Cenaclului
și a festivităților…
Cu greu m-am abținut să nu plâng, gândindu-mă că poate e ultimul
meu an alături de ei, ultimul Consiliu la care particip, ultima serbare…
Nu le-am spus nimic despre problemele mele de sănătate…
După probele luate, durerile, parcă, s-au intensificat…
Eram diriginte la două clase – una terminală, de seral – a XIII-a B și una
la zi – a XI-a, care trebuia să pregătească sala celor ce absolveau… Mai
aveam de încheiat și mediile în cele două cataloage și de făcut situațiile
solicitate. Doi elevi din clasa a XI-a s-au oferit să mă ajute…
Pe parcurs, mi s-a făcut foarte rău…
„Ce-i cu Dumneavoastră?” m-au întrebat.
Le-am spus deschis că am cancer și că sunt așa, probabil, după probele
luate…
Au început să plângă… Tandru, i-am certat!
„Nu plângeți! Că moartea e în legea firii. Am venit să plecăm când ne sună
ceasul… Trecerea dincolo trebuie făcută cu demnitate, chiar dacă ne doare și nu ne
place… Vă rog, terminați de calculat, ca să predăm, la timp, situațiile cerute”.
Ziua de 15 iunie 1993 numai festivă n-a fost pentru mine. Ca într-un
vis, nu știu cum, am condus evenimentul…
Una dintre colegele mele, profesoara de matematică FELICIA
BĂLĂNESCU, auzind de boala mea, a replicat că nu poate fi adevărat…, că,
în situația asta, n-aș mai fi putut veni la școală, că știe cât îi poate fi de rău
unui bolnav, de la cineva din familia ei…
În 16 iunie, am mers la ONCOLOGIE pentru primul cobalt. Apoi,
zilele au început să curgă cenușiu, iar forțele trupului meu să fie în declin…
Eram numai piele și os…

N-am stat internată, decât mai târziu, când mi-au introdus ace de
radium. Mergeam însă zilnic la tratament.
Dimineața sunam la taxi, care mă ducea la Oncologie, ca pe la 19 să mă
aducă acasă. Pe la 22 venea draga de LUCIA TALPĂU și-mi făcea niște
injecții… Bunătatea, devotamentul ei, grija și dragostea cu care m-a tratat
trăiesc și vor trăi în sufletul meu ca o rază de lumină…
Priveam din pat Luna în nopțile senine, cu speranța că voi mai vedea
Soarele și în ziua următoare…
Dimineața sunam iar la taxi și-i auzeam:
„Eu nu mai merg, mi-e milă de Doamna!”
„Hai, că mă duc eu. E curajoasă. Ne așteaptă stând jos pe o bucată de ziar,
doar cu banii de taxi în mână. S-o ajutăm.”
Uneori, când nu aveam banii potriviți, taximetristul care mă ducea
replica:
„Lăsați! Vin la orele 19 să vă iau și-mi veți plăti atunci!”
Oameni! Oameni… Păcat că nu le mai rețin numele! Oricum, au rămas
în sufletul meu!
Zilnic, sau la două zile, îmi făceau și analize de sânge, nu numai cobalt,
combinat cu citostatice, un experiment cu care am fost de acord, și care a dat

rezultate, deși citostaticele se făceau după terminarea unor ședințe de radio-
terapie…

Cum starea trupului meu era din ce în ce mai precară, într-una din zile,
tânărul medic m-a întrebat:
„Întotdeauna ați fost atât de pierită?”

În ziua următoare, cu mare efort, am luat la întâmplare trei mici foto-
grafii, deoarece atât puteam duce în mână, și acelea îmi păreau grele. O

fotografie era de la un banchet cu elevii, iar două din sala profesională,
fotografii în care era inginerul Gavriș, colegul meu, tatăl tânărului meu
medic salvator. Surpriza a fost imensă. Când le-a privit, a exclamat.
„Dar acesta e tatăl meu!”

Era într-adevăr inimosul Domn Inginer MANOLE GAVRIȘ, fost ma-
rinar, colegul meu de la Liceul Energetic – un mare domn din toate punctele

de vedere, cu care am fost și în numeroase Brigăzi de Inspecție la liceele de
specialitate din țară și care ne povestea cu mândrie despre băieții lui. A
plecat cu demnitate în albastra veșnicie. „Pat cald de lumină țărâna să-i fie
făclie aprinsă!”
Abia atunci mi-am amintit că ne spunea că băieții lui nu i-au urmat
profesia și că s-au dedicat salvării de vieți…
Doamne, cum le potrivește Dumnezeu!

Iată de ce acest inimos Înger Salvator al meu este atât de dedicat pro-
fesiei – moștenire paternă, poate și maternă.

Cum e soarta! Nimic nu e întâmplător… „Așchia nu sare departe de
trunchi”, spune un înțelept proverb popular. Și feciorul – Doctorul SORIN
GAVRIȘ – nu e doar un medic de excepție, ci și un OM franc, deschis, bun,
căruia îi datorez toți acești mulți ani plini de lumină.
Și zilele curg greu…, iar luna august 1993 își are rolul ei în drumul spre
lumină sau întuneric…
O zi hotărâtoare. Acum sunt internată. La tratament se mai adaugă
acele de radium, care vor trebui introduse în ovare. Dar, ghinion…
„Ne oprim! Radiațiile sunt prea mari. Ovarele vor rămâne fără ace de radium!
Vei sta 48 de ore nemișcată ca acele să nu perforeze intestinele!” îmi spune cu
tristețe medicul.
Sunt dusă într-un salon mare, doar cu două paturi și, pe lateralul lor,
table de plumb.
În dreapta mea, o fereastră mare în raza căreia se zbat, bătute de vânt,
crengile verzi ale unor copaci… Cerul e senin…
În patul de alături, o altă suferindă ce se luptă pentru viață…
Nu ne deranjează nimeni… E pericol de iradiere…
S-a lăsat o noapte bacoviană, neagră, de plumb…
Colega geme cumplit. Nu mai poate suporta durerea! E miezul
nopții… Cu greu, că nu am voie să mă mișc, ca acele de radium să nu-mi
perforeze ceva, apăs pe butonul de urgență… În salon apare doctorița de
gardă. Împreună cu doctorița, reușim s-o convingem să nu-și scoată acele de
radium…
Durerile sunt mari și dimineața parcă nu vrea să se arate… În sfârșit, se
ivesc și zorii mohorâți ca sufletul meu.
La capătul patului, inimosul Doctor – Salvatorul meu – SORIN
GAVRIȘ, fiul colegului meu de la Liceul Energetic, alături de frumoasa și
draga mea asistentă – Doamna LUCIA TALPĂU.
„Cum vă simțiți?” mă întreabă Doctorul.
Dau să răspund și un jet îi stropește…
LUCIA TALPĂU coboară să-i anunțe pe băieți că lucrurile nu sunt
prea bune și, în trăirea emoțională cu care mi-a fost alături, își luxează un
picior…
Dacă vecina de suferință, până la urmă, a rezistat 48 de ore, eu, care am
convins-o, n-am avut puterea ei…
Abia atunci, în fierbintele și întunecatul august, a aflat și fiica mea prin
ce-am trecut… Nu am vrut să-i spun, deoarece ginerele meu trebuia să

plece, cu ceva probleme de serviciu, în Anglia. N-am vrut să creez ceva care
să fie o piedică în calea avansării sale. Așa că de fiecare dată când vorbeam
la telefonul fix, spuneam că e stricat, dacă glasul meu se auzea slab.
În acea zi de august, soțul meu i-a spus despre stadiul bolii mele
nepoatei – Doctor FRAGA, din București, cu care fiica mea CODRUȚA și
copiii ei îl așteptau la aeroport pe ginerele meu.
Văzând-o tristă și îngândurată, Codruța a întrebat-o de ce e supărată,
iar când avionul ateriza, FRAGA i-a spus că sunt pe moarte…
În ziua următoarea au fost alături de mine.
Ce bine că nu i-am spus, din iunie, interzicând soțului și băieților să-i
comunice prin ce trec. Toate au curs așa cum bine le-a rânduit forța Divină!
Și totuși, Puterea Divină, dar și Oameni Salvatori de vieți ca Doctorul
SORIN GAVRIȘ, asistenta LUCIA TALPĂU și încă MULTE NUME de la

Oncologie, m-au readus în lumină! Iar anii de atunci au curs rodnici, în-
cărcați de imense bucurii, realizări, dar GÂNDURILE DE RECUNOȘTINȚĂ

RĂMÂN VII!…
Anii din 1993 până și în 2023 au fost încărcați de lumină, de imense
bucurii și împliniri: strănepoți, copii realizați, foști elevi alături de mine,
debut la 75 de ani și 8 cărți publicate, dintre care trei premiate, onorată cu
numeroase distincții, diplome de excelență și plachete …
Ce dar poate fi mai scump ca viața, pe care Dumnezeu și Oameni
dăruiți profesiei ți-o redau?

***

Mulțumesc destinului că și în 2023 mi-a scos în cale OAMENI

FRUMOȘI! De data aceasta din nou un Medic, dar Medic Primar Oftal-
molog, Doctor în Științe Medicale – MONICA GAVRIȘ, soția lui SORIN.

O familie de Oameni dăruiți de Dumnezeu cu harul bunătății, co-
rectitudinii și profesionalismului. RESPECT! RECUNOȘTINȚĂ!

Tot în zi de august, dar în 2023, avându-i de această dată pe toți copiii
mei lângă mine, fără a mai trăi o dramă, am fost operată de cataractă la
ochiul stâng și apoi, în septembrie, la cel drept, de către Doamna MONICA
GAVRIȘ. Doamna medic MONICA GAVRIȘ conduce o clinică particulară,
un colectiv de excepție, cu oameni calzi, unde am fost tratată cu grijă și
afecțiune.
Momentele nu au mai fost dramatice, ca cele din 1993, dar mi-au dat
prilejul să meditez adânc asupra importanței pe care orice organ o are în
buna funcționare a corpului omenesc.

M-a dus gândul la CEI care se zbat între întuneric și lumină, la
propriu.
Să nu vezi lumina, culorile Pământului și Cerului, frumusețea și vraja
copacilor în floare, petalele florilor ce-și deschid spre lumină fața și tot ce
ne înconjoară, e cel mai grav blestem / handicap dat omului.
Cei ce se nasc orbi sunt de admirat pentru puterea / tăria cu care-și
înfruntă destinul, continuând să trăiască frumos… Ce putere divină pot

avea, să trăiască o viață întreagă în întuneric! O tărie de caracter inima-
ginabilă, inexplicabilă!

De aceea, poate, un mare respect dăm Medicilor Oftalmologi, apără-
tori, vindecători ai celui mai mare dar dat de Dumnezeu – VEDEREA.

Cât curaj! Câtă dibăcie, măiestrie, responsabilitate! Putere și talent,
dincolo de înțelegerea noastră, de a opera, cu atâta precizie / exactitate,
fără nici un tremur, cel mai sensibil organ, dat de Creator omului –
OCHIUL!
Indiferent de specialitate, pe umerele Medicilor apasă una dintre cele
mai mari responsabilități – viața semenilor. De aceea, noi, oamenii de alte
profesii, trebuie să recunoaștem că și MEDICII sunt conștienți, când își
aleg această nobilă, onorantă, delicată, dar grea profesie.
Mulțumesc destinului că mi-a scos în cale doar OAMENI FRUMOȘI,
cu sufletul de pus la rană!
ADMIRAȚIE! RESPECT și PREȚUIRE pentru TOȚI cei care și-au pus
viața în slujba semenilor, indiferent de stratificarea profesională!

Mereu, mereu, drumul prin lumină e o permanentă luptă cu întu-
nericul, indiferent dacă e în noi sau în Univers.

VIAȚA e ÎNTUNERIC și LUMINĂ…

Septembrie 2023