In cadrul vacantei noastre din luna iulie 2025 in Romania am adunat o comoara prețioasă de amintiri din întâlnirile de suflet cu oameni deosebiți si dragi noua.
Deși timpul a fost limitat si agenda noastră zilnica foarte încărcată am ales sa petrecem o zi întreagă la Baia Mare, începând cu vizita oficiala la biblioteca Petru Dulfu, la invitația doamnei Angelica Simionca si continuând cu întâlniri private fiind invitați in orașul de pe malul râului Săsar de directoarea onorifica a revistei noastre poeta Aurelia Oanca dar si de omul de cultura, scriitor, critic literar, editor, domnul Ioan Romeo Roșiianu de la revista si editura Ecreator si a doamnei sale pictorița Mihaela Carmen Coca.
După o primire de nota 11 la biblioteca Petru Dulfu din Baia Mare unde am fost întâmpinați cu multa căldură si dragoste de reprezentanții bibliotecii dar si de doamna Aurelia Oanca, prietena noastră de suflet, credeam că nimic nu ne mai poate impresiona si emoționa, dar momentele pline de trăire sufleteasca au continuat.
Doamna Aurelia Oanca este o bine-cunoscută scriitoare nu doar in tara dar si la nivel internațional, fiind colaboratoare a revistei Poezii pentru sufletul meu încă din 2018, director onorific al revistei, dar si artist plastic si desenator foarte talentat.
Întâlnirea cu domnia sa a fost presărata de lacrimi de bucurie, îmbrățișări si emoții puternice. De aproape 7 ani, ne susținem constant, reciproc si păstrăm o legătură zilnica cu domnia sa, fiind un mentor si un exemplu de dăruire, tenacitate, corectitudine si talent pentru mine si cei din jur.
Bucuria reîntâlnirii a fost atât de mare si datorita emoțiilor pe care le-am trăit on line împreună in decursul anilor, la fiecare problemă de sănătate, la fiecare cumpănă a vieții pe care am trecut-o cu încurajări reciproce împreună. Bunul Dumnezeu ne-a îngăduit să ne revedem sănătoși iar acest lucru ne dă speranțe la viitoare întâlniri.
Buna si înțeleapta noastră prietenă, ne-a așteptat cu daruri de suflet, oferindu-ne o frumoasă pictură originală pe pânză, ce înfățișează un trandafir, cu o frumoasă dedicație ce ne invită la ” un mic popas in lumea frumuseții” si minunate cărți de poezii cu autograf: ”Prezentul… vioara, trecutul… romanță ” , ”Din toamna mea” si ”Împletiri din franjurii vremii”.
Doamna Aurelia Oancă este recunoscută ca ”Doamnă a metaforei” dar si a poeziilor pastel de excepție, pe care le scrie cu o naturalețe desăvârșită fiind înzestrată cu mult har de la Dumnezeu.
Am primit cu bucurie si câteva numere ale revistei FREAMAT a Ligii Scriitorilor din Maramureș unde am regăsit cu drag câteva dintre scrierile mele si cronici la scrierile mele.
Desigur aceste cadouri de suflet le vom păstra la loc de cinste iar cărțile domniei sale le vom citi si comenta de îndată ce timpul ne va permite.
Am răspuns cu mare bucurie invitației făcute de domnul Rosiianu de a ne cunoaște personal ( nu doar virtual). Împreună cu doamna Aurelia Oanca am pornit spre casa scriitorului si editorului Ioan Romeo Roșiianu si a pictoriței Carmen Mihaela Coca.
Frumosul oraș Baia Mare era spălat de o ploaie caldă de vară in care se cristalizau imaginile clădirilor impunătoare din centrul orașului devenind clare si proaspete in obiectivul aparatului foto.
Familia Roșiianu are un cățeluș alb superb, pufos si prietenos care ne-a întâmpinat de la intrare cu multă bucurie, sărind fericit.
La fel de călduroasă a fost si primirea gazdelor Romeo si Carmen care ne-au așteptat cu o masă împărăteasca, specific românească, bogată, cu bucate alese, pregătită cu multă dragoste si pricepere de Carmen.
Deși colaboram de mulți ani pe plan literar, artistic, jurnalistic si cultural, nu am avut ocazia să ne vedem in carne si oase pană acum. Întâlnirea noastră, deși prima, a fost asemeni unor vechi prieteni care se cunosc de când lumea.
Oameni deosebit de calzi si primitori, familia Rosiianu ne-a invitat să vizităm casa lor frumoasă de la balconul căreia se vede măreția munților din depărtare. In una dintre încăperile casei am admirat minunatele picturi realizate de Carmen recent. Din păcate nu le am in fotografii aici, dar le vom primi si vor fi publicate in paginile revistei noastre din aceasta toamnă.
Fosta gimnastă de performantă, campioană si câștigătoare de multiple concursuri sportive, Carmen Mihaela Coca si-a găsit a doua pasiune a vieții, in artă. Artista deține talentul vădit al îmbinării culorilor si texturilor, folosindu-si imaginația debordanta si harul cu care a fost înzestrată in realizarea unor lucrări inedite.
De-a lungul anilor, am fost fericiți să colaborăm la diverse antologii realizate de Ioan Romeo Rosiianu si să publicăm articole, poezii, critică literară sau eseuri in revista Ecreator pe care o conduce de mulți ani, cu dăruire si pasiune scriitorul, criticul si editorul Ioan Romeo Roșianu.
Realizator de emisiuni tv, organizator de concursuri, festivaluri, evenimente culturale, Ioan Romeo Rosiianu este unul dintre cei mai proeminenți oameni de cultură ai momentului dar si unul dintre cei mai activi promotori culturali, dăruindu-se total si implicându-se cu imensa pasiune chiar cu prețul propriei sănătăți.
Opera lui Romeo Roșianu este vastă si complexă. Am avut bucuria si privilegiul să primim câteva dintre cărțile sale cu autograf LITANII PENTRU SUFLETUL GOL, LITANII PENTRU INIMA SURDA, SCRISORI PENTRU IZOLETA, LITANII PENTRU ULTIMA UITARE, SCRISORI SI ALTE SACRIFICII POETICE realizata împreună cu scriitoarea LILIANA MOLDOVAN dar si cele mai recente antologii: LITERELE IERNII NOASTRE, LITERELE PRIVAVERII NOASTRE, UNIRE SI CUVANT si INCANTATII DE VARA,
In imagini puteți vedea si alte antologii realizate de Ioan Romeo Rosiianu la editura Ecreator din Baia Mare, pe care le-a primit prin posta in Romania doamna Iuliana Vlad , dar care au ajuns in posesia noastră abia acum. Deci pentru noi sunt noutăți, chiar dacă unele din aceste cărți au fost publicate in anii trecuți : DRAGOSTE DE MUZE, PRIMAVARA DIN SUFLET, TOAMNA DIN SUFLET, COPILARIA CUVANTULUI,. SOLSTITIUL CUVANTULUI, IARNA DIN SUFLET, VARA DIN SUFLET, DEFILAREA CUVINTELOR,
Nu pot să nu amintesc aici si calendarul pe anul 2025 realizat de IOAN ROMEO ROSIIANU, in ale căror pagini ne aflăm si noi cu unele dintre publicațiile noastre.
La rândul nostru am oferit si noi familiei Rosiianu cele mai noi cărți publicate PETALE LITERARE si IN NUMELE DREPTATII dar si revistele PPSM cu numerele 17 si 18, publicate la editura Globart Universum din Montreal.
Poveștile au curs asemeni unor prieteni vechi, bucuria întâlnirii fiind extrem de mare. Am împărtășit povesti, experiențe, opinii, istorii. Omul Romeo Rosiianu are in piept o inimă de aur, caldă si plină de umanitate, in care sălășluiește o dorință vie, arzătoare, de a întâlni oameni verticali care ii împărtășesc pasiunea pentru literatură dar si trăirile.
Familia Rosiianu ne-a dăruit si din partea domnului Valentin LUPEA câteva cărți extraordinare pentru care mulțumim din suflet : INSOMNII ESTETICE, AXIOLOGII CRITICE, VARIATIUNI EPICE IN PAS DE ESEU, NELINISTEA METAFIZICA, TRAIRILE SI FRAMANTARILE POETULUI, NELINISTEA DIN MINE. In unele din aceste cărți, am găsit cu plăcere cronici scrise despre cărțile noastre si mulțumim pe această cale minunatului OM , scriitor si critic literar VALENTIN LUPEA.
Deși am fi avut enorm de multe de povestit, timpul a trecut repede iar Romeo, chiar dacă este bolnav, a insistat să venim si nu a renunțat la întâlnirea noastră de suflet.
Nădăjduim că in anii ce vor urma ne vom revedea iar atunci vom continua dialogul nostru de suflet. Mulțumim gazdelor noastre Carmen Mihaela Coca si Ioan Romeo Rosiianu pentru primirea împărătească cât si pentru darurile de suflet si nu in ultimul rând dragei noastre doamne Aurelia Oancă. Vom reveni cu drag la Baia Mare printre acești oameni minunați.
FELICITĂRI.FLOR
ApreciazăApreciază
. Multe felicitări. Sunteți minunați! ❤️
Trimis din Yahoo Mail pe Android
ApreciazăApreciază