Aurelia Oancă, Prezentul… Vioară, Trecutul… Romanță, Editura Eurotip, 2025.

Volumul Prezentul… Vioară, Trecutul… Romanță al scriitoarei Aurelia Oancă este o carte care se așază firesc în continuitatea creației sale lirice, dar în același timp marchează o etapă distinctă – una de deplină maturitate artistică, de înțelepciune și de introspecție calmă asupra curgerii timpului. Este poate cel mai reflexiv volum al său, fiind construit pe o axă tematică profund umană: raportul dintre prezent și trecut, dintre clipa trăită și amintirea care rămâne, dintre muzica interioară a sufletului și romanța timpului personal.

Prefața volumului, scrisă chiar de autoare, are valoare de poem în proză: un text dens, meditativ, în care Aurelia Oancă conturează ideea centrală a întregii cărți – aceea că omul este un „trecător prin timp”, iar timpul este, la rândul său, un trecător prin om. Această dublă mișcare – a vieții care trece prin noi și a noastră prin viață – devine cheia de lectură a întregii opere.

Imaginea liniei dintre „cele două clipe ale timpului” este una memorabilă și definitorie pentru stilul ei poetic: clipa sosirii pe pământ și clipa plecării către „Dumnezeu, sus”. Între cele două, se desfășoară anotimpurile vieții, iar autoarea privește această devenire cu luciditate, blândețe și recunoștință.

Un laitmotiv central este cel al toamnei vieții, etapă în care timpul „își respectă trecerea”, așezând în suflet nostalgia, iar în trup „ghioceii la tâmple” și „riduri pe chipul de porțelan”. Aceste imagini sunt puternice, vizuale, ușor de recunoscut ca fiind parte din stilul bine definit al Aureliei Oancă, care combină tandrețea cu observația exactă și metafora limpede.

În acest volum, însă, toamna nu este un anotimp al declinului, ci unul al recoltei spirituale: aduce înțelepciune, puterea de a vedea ce nu vedeam cândva, și abilitatea de a asculta „vioara timpului”.

Prin urmare, cartea nu este un volum al melancoliei grele, ci unul al acceptării senine.

Titlul volumului este poate cea mai inspirată metaforă a autoarei, o dublă metaforă muzicală.

Prezentul este o vioară – un instrument sensibil, viu, care poate cânta numai în clipa de acum, în contact direct cu sufletul.

Trecutul este o romanță – un cântec dulce-amărui, rămas în memoria afectivă, din care izvorăsc emoții și nostalgii.

Între cele două, autoarea construiește o punte armonică: prezentul cântă, trecutul vibrează. Cartea întreagă devine astfel o partitură poetică.

Timpul este privit nu ca un inamic, ci ca un sculptor interior; nu ca o forță care ia, ci ca o forță care șlefuiește. Amintirile sunt „romanțe”, melodii păstrate în suflet, unele audibile, altele abia șoptite.

Din prefață aflăm că volumul adună „bucurii și lacrimi”. Aici se simte amprenta autoarei: poeziile ei nu sunt niciodată doar luminoase sau doar triste. Sunt complementare, exact ca vioara și romanța.

Autoarea observă cu finețe anotimpurile naturii în paralel cu anotimpurile vieții umane. Trecerea, ruginirea frunzelor, înflorirea, lumina sau întunecimea zilelor capătă, în versurile sale, conotații afective profunde.

Muzica – în special muzica de vioară – apare ca metaforă a sufletului. Arta (poezia, pictura, melodia) are rolul de a fixa în eternitate ceea ce timpul fizic riscă să șteargă. În acest sens, fiecare poem este o încercare de a salva clipa.

Stilul poetic al Aureliei Oancă este recognoscibil: fraza curge rotund, melodios; metaforele sunt clare, accesibile, vizuale; tonul este cald, apropiat, direct; poemul pare a fi o spovedanie, dar și o îmbrățișare oferită cititorului.

Volumul are, astfel, o dublă dimensiune: literară, prin calitatea imaginilor poetice și coerența tematică; umană, prin emoția autentică ce însoțește fiecare pagină.

Prezentul… Vioară, Trecutul… Romanță se distinge prin faptul că este, probabil, cel mai coeziv tematic volum al Aureliei Oancă. Dacă în alte cărți predomină candoarea, fantezia sau lirismul luminii, aici avem o introspecție adâncă, matură, lucidă, dar păstrând acea blândețe care caracterizează întreaga sa operă. Este o carte în care autoarea nu doar creează poezie, ci își așază sufletul pe portativ, lăsând cititorul să audă fiecare vibrație.

Volumul este o confesiune poetică și totodată o celebrare a vieții, a timpului și a puterii artei de a înfrumuseța ceea ce este trecător. Îmbinând imaginea muzicală a viorii cu nostalgica romanță a trecutului, Aurelia Oancă oferă un volum care se citește nu doar cu mintea, ci mai ales cu inima.

Prezentul… Vioară, Trecutul… Romanță este o carte pentru cei care iubesc poezia profundă, umană, care nu caută să impresioneze, ci să aline; o carte ca un cântec de toamnă caldă, purtat de vântul blând al amintirilor.

Angela SIMIONCA