Al. Florin Țene -SCOTOCIND PRIN LADA CU AMINTIRI (partea a-2-a)

După terminarea liceului am studiat la „Dimitrie Marinescu” la Bucureşti, după care m-am înscris la Facultatea de Filolgie-Istorie la din cadrul Institultului Pedagogic de la Baia Mare. După absolvirea facultăţii, am fost repartizat profesor la Tarna Mare, comună situată la graniţa cu Ucraina, pe atunci parte intergtantă a a Uniunii Sovietice. Acolo am stat doi ani. Este locul unde m-am căsătorit cu poeta Titina Nica Ţene, care era învăţătoare acolo… la şcoala condusă de fratele ei Ion. Ca o coincidenţă, soţia mea îşi trăgea rădăcinile din Uşurei, un sat de lângă Drăgăşani. Ne-am căsătorit în acea localitate maramureşeană… având verighete câte un fir de iarbă… pe deget! De unde aur, când acest metal preţios era monitorizat de comunişti?! Ţin minte că la căsătoria noastră ne-a cântat la pian o doamnă unguroaică şi am ciocnit câte un pahar de vin de Tarna Mare. Asta a fost frumoasa noastră nuntă… Eram atât de tineri, plini de speranţe şi vise.

Era perioada când Poezia ţinea de foame.Îmi amintesc…                                     

             Venise cu şcoala la Casa de Cultură din oraşul podgorean. Sala era arhiplină cu elevii de la cele două licee din localitate. Printre ei şi câţiva profesori ce-şi ocupaseră locurile în primele rînduri. Era un eveniment deosebit. Veniseră în oraşul lor un grup de scriitori de la Bucureşti. Până la începerea evenimentului cultural sala vibra de discuţiile elevilor. Un murmur uniform ajungea şi de după cortina din catifea de culoarea vişinei putrede, acolo unde se aşezaseră pe scaune în jurul unor mese scunde cei trei scriitori din Bucureşti, unul din capitala regiunii Argeş şi celălalt din oraşul învecinat. În mijlocul lor se afla profesorul Isăcescu moderatorul evenimentului.La un moment dat a bătut gongul. Sala s-a liniştit şi încet cortina s-a deschs.Un ropot de aplauze au spart liniştea care se aşternuse-

            De la masa din centrul scenei, cu microfonul staţiei de amplificare, s-a ridicat profesorul de română de la Liceul Teoretic.

            -Dragi elevi, profesori şi concetăţeni, vă rog să-mi daţi voie să urez bun venit în oraşul natal al lui Gib I. Mihăescu, scriitorilor: Francisc Munteanu, Dan Deşliu, Ion Bănuţă, Dan Rotaru şi Traian D. Lungu. Urmează să sosească de la Piteşti şi tânărul poet, născut în oraşul nostru, Al.Roşianu.

            Un ropot de aplauze a acoperit ultimile cuvinte ale profesorului.

            Fiecare scriitor, pe rând, a vorbit despre laboratorul său de creaţie şi a citit din opera lui.Între timp, pe scenă, a apărut un tânăr slab şi brunet pe faţa căruia se vedea emoţia şi oboseala pricinuită de venirea precipitată de la gară.

            -Dragi spectatori ! Ne bucurăm că a venit de la Găvana unde face practica şi poetul nostru Al.Roşianu.

            Ropotul de aplauze a acoperit cuvintele lui Tania, elevă la Liceul Agricol, ce dorea să le spună colegei de alături.

            -Tovarăşe Roşianu vă rugăm să ne citiţi câteva poezii din creaţia dumitale!

            Băiatul ars de soare s-a ridicat de pe scaunul pe care fusese invitat să stea şi a început să citească dintr-o antologie în care avea incluse câteva poeme.O linişte profundă s-a lăsat peste sala care devenise neîncăpătoare.

            După ce a citit, aplauzele s-au revărsat precum apele Oltului peste brazdele proaspăt însămânţate când le inundă .

            -E drăguţ băiatul! S-a adresat Tania către colega Ioncica.

            -Asta vroiai să-mi spui adineauri?

            -Da!

            După acest eveniment, liniştea, specifică oraşului de provincie, s-a aşternut din nou. Alexandru Roşianu a plecat la Piteşti să-şi continuie practica, iar Tania adormea cu visul ei în clădirea internatului de pe strada Parcului.

            Erau zilele când fontele încinse ale soarelui în  amiază amorţea oraşul. Căldura juca în aer.Nicio ţipenie de om nu mai se vedea după orele prânzului. Toate magazinele erau închise. Doar Braseria din faţa Bisericii, construită de legionari, şi Restaurantul ”Podgoria “ erau deschise.În ele se vedeau gestionarii care luau câte un şnapţ înainte de a pleca acasă, sau ţărani care beau câte o bere în aşteptarea autobuzelor ce plecau spre comunele lor. Cu  miros de băutură acră amestecat cu fum de mahoarcă. “Naţionale” îi întimpina pe clienţI aceste localuri ”selecte “, din central oraşului, în care existase pe vremuri “La Grandiflora “, restaurantul evocat de autorul romanului “ Rusoaica“.

            Vacanţa mare, mult aşteptată de elevi, a sosit. Dar nu pentru toţi.Elevii de la Liceul Agricol se duceau zilnic până în august la Ferma din Prundeni la lucru.

            În acest timp Alexandru s-a întors acasă pentru aşi petrece vacanţa mare. Se ducea la Olt, făcea plaje, înota alături de foştii colegi şi colege.Uneori se ducea cu câte un grup până la halta Călina şi de acolo se întorceau înnot la plaja din oraşul viilor plină de tinerii întorşi acasă de la şcoli şi facultăţi.

            Într-o duminică, pe când organele raionale organizaseră “Festivalul portului şi cîntecului naţional “, Alexandru a ieşit în oraş.Difuzoarele, instalate pe ferestrele Primăriei din faţa Parcului Central, trasmiteau cântece de genul ”Floare albastră, floare de nu mă uita. “, în timp ce grupuri de dansatori din raion, îmbrăcaţi  în costume naţionale, defilau prin faţa Primăriei îndreptându-se spre stadion unde avea loc un spectacol folcloric.De atâta plimbare prin oraş a căutat o bancă liberă în parc cu faţa spre strada pe unde defilau grupurile de dansatori.

            -Este liber aici, zambilico?

            -Nu vedeţi că este un coş cu ciuperci?! I-a răspuns bruneţica cu breton ce-I acoperea, pe jumătate, fruntea.

            -Văd domnişoară! E al dumneavoastră?

            -Nu! O femeie de la mine din sat l-a lăsat.Ea s-a dus să mai cumpere câte ceva…A răspuns cu sinceritate eleva îmbrăcată în uniforma albastră şi cu un guleraş alb la gât.

            Alexandru a mutat coşul şi s-a aşezat lângă fata ce avea în mână “Decameronul “.

            -Citeşti această carte?

            -Da! În lipsă de altceva…colegele n-au vrut să mă ia la stadion pe motiv că nu sunt îmbrăcată cu o rochiţă mai arătoasă.Mi-au spus că le este ruşine cu mine îmbrăcată în uniformă.

            -Nu fi supărată! Vom merge împreună!

            -Bine! Dar trebuie să o aşteptăm pe ţaţa Mariţa să-şi ia coşul.

            -La ce liceu eşti elevă ? A întrebat-o cu timiditate Alexandru.

            -Am terminat liceul anul acesta.

            -Felicitări!

            După o tăcere nu prea îndelungată fata  a început să se destăinuie.

            -Eu vă cunosc. Sunteţi poet.V-am văzut acum o lună pe scena Casei de Cultură.

            -Ooo…Mă bucur! Dar cum te cheamă?

            -Tania!

            -Pe mine, Alexandru!

            Şi-au dat mâinile. La atingerealor un firor le-a străbătut tot corpul.

            Între timp a venit şi femeia a cărui coş o aştepta pe bancă.

            -Fa, Tania i-o plec că nu mai e mult până la RATĂ. Ce să le spun, fa, la ai tăi?

            Femeia îl privea pe sub sprâncene pe Alexandru.Îşi înnodă baticul înflorat sub bărbie.

            -Spunele că mai am două săptămâni de practică şi apoi iau Diploma.Banii de pe aceasta îi aduc acasă pentru a cumpăra mâncare fraţilor mai mici.

            -Bine! Să ai grije pe- acii…

            -Am! Ţaţă Măriţă.

Femeia a plecat după ce şi-a pus colacul pe cap şi peste el coşul. Alexandru a privito cum se îndepărta mergând pe trotuar în sus, şi această imagine i-a rămas întipărită, comparând-o cu o statuie dedicată ţărăncii. Mai târziu a scris o poezie pornind de la acest episod.

-Spuneai că vrei să mergem la stadion să vedem serbarea!

-Mergem!

S-au ridicat de pe bancă şi au luato pe drumul ce ducea la Olt.Era acelaşi care ajungea şi la Stadion. Mergeau unul lângă altul tăcuţi.Şiruri de locuitori ai oraşului se îndreptau spre locul unde se desfăşura Festivalul.

-Salut Sandule! Eşti corupător de minore? Îl salutau foşti colegi trecând pe lângă cei doi.

-Salut Bebe!

Alexandru a vrut să o ia de mână.Timidă Tania şi-a retras discret braţul. Aproape de stadion a mai încercat odată. De data aceasta mânuţa mică a fetei a rămas în palma băiatului.O bucurie şi un sentiment pe care nu l-a cunoscut până atunci l-a cuprins.

Au asistat la întreg spectacolul de pe scena instalată chiar pe gazon. Alexandru a simţit că se îndrăgosteşte de această făptură brunetă şi firavă.

După spectacol s-au întors în centru şi de acolo spre dormitorul fetelor, care nu era departe de casa familiei Roşianu. Înainte de a se despărţi au stabilit ca în fiecare seară să se întâlnească.

-Numai două zile, Alexandru! După aceea plecăm la ferma din Prundeni, şi acolo dormim.

-E bine şi aşa! De fapt am mult de învăţat pentru admitere la facultate, la filologie. Că n-o să rămân doar cu Şcoala Tehnică Tipografică pe care am absolvito.

-Foarte bine.

-Dar… tu, după ce iei Diploma de Maturitate ce vei face?

– Mă duc la fratele meu în Maramureş.  Este director la o şcoală, şi mă fac învăţătoare.

Ajunşi în poarta curţii unde era clădirea internatului s-au oprit faţă în faţă.Tăceau.Alexandru ar fi dorit să o sărute, dar nu îndrăznea. Timiditatea pusese stăpânire pe el.

Au mai discutat despre ce vor face fiecare în viitor, Alexandru chiar i-a promis că dacă ajunge poet mare îi face o casă frumoasă.

-Tu, dacă nu doreşti să fim soţ şi soţie, eu tot o să-ţi fac o casă mare.Şi te las liberă…

Tania tăcea. Obrajii înroşiţi  îi trădau emoţiile.

Nici-unul n-ar fi dorit să se despartă. Însă, colegele întorcându-se de prin oraş ironizând-o, au făcuto pe Tania să-i întindă mâna şi să-şi ia la revedere de la băiat.

-Când ne mai întâlnim?

-Mâine la ora 18! Îi strigă din curte, apoi fata a dispărut după colţul clădirii.