Al. Florin Țene -SCOTOCIND PRIN LADA CU AMINTIRI (partea a-4-a)

Aşa au trecut, pe nesimţite, zilele până la începerea facultăţi. Prietenii s-au despărţit, fiecare mergând în diferite oraşe unde erau studenţi.

Alexandru s-a urcat în acceleratul de Sibiu şi de acolo a luat un alt tren spre Cluj, şi din capitala Ardealului un personal până la Baia Mare. În timp ce trenul înfăşura distanţele pe roţi proaspătul student privea cu admiraţie peisajele ce se derulau prin faţa ochilor ca secvenţele unui film despre o călătorie spre necunoscut. Simţea un fior ce nu-l cunoscuse niciodată gândind că se apropie de iubita lui.

Spre seară a sosit în oraşul castanelor comestibile. O gară mică cu cârciumi ce răspândeau o duhoare de băutură, fum de ţigară şi transpiraţie l-a întâmpinat.Ar fi băut o cafea. Intrând într-o astfel de bombă la întrebarea lui barmanul sa uitat la el de parcă ar fi căzut din cer.

-De unde măi nenică atâta cafea?! Nici nechezol nu avem, şi matale amu vrei cafea!? Asta e aur curat! Noi construim socialismul şi nu aruncăm banii pe fineţuri! A strigat în urma lui barmanul, ca să-l audă şi cei de la mese.

 Şi-a luat geamantanul de mâner şi a plecat pe jos spre căminele Institutului Pedagogic de 3 Ani.

După ce s-a cazat într-o cameră cu încă trei colegi, sa culcat.Simţea în tot trupul o oboseală plăcută.

Mai erau două zile până la începerea cursurilor. Între timp Alexandru a vizitat Biblioteca din Centru Vechi al oraşului, s-a plimbat pe malul Săsarului.Ba, unele studente au început să-l abordeze, dar Alexandru avea un singur gând. Să meargă în satul din Oaş unde Tania se stabilise.

După începerea cursurilor viaţa a început să curgă lin cu un program bine stabilit. Împreună cu colegii şi colegele, duminicile, urcau pe dealurile din împrejur plantate cu castani.Într-o astfel de mini-excursie o colegă s-a apropiat de Alexandru.

-Alexandru, mie îmi place de tine!

-Ionelă! Eşti frumoasă şi mi-ar fi plăcut să-mi fi prietenă, dar inima mea este dată unei fete, pe care am botezato ”Mărunţica câmpului “. Ei i-am dedicate multe poezii!

-Bine Alexandre! Îmi pare rău…în poezia ta am descoperit omul care eşti.

Au coborât tâcuţi de pe deal, unul lângă altul.Soarta, nevăzută, îi despărţea.

Astfel s-au scurs zilele până la “ Balul bobocilor“, ţinut în cantina Institutului. Alexandru era unul din organizatori. Printr-o scrisoare trimisă fratelui a invitat-o şi pe Tania.Adresă aflată de la Inspectoratul Regional de Învăţământ Maramureş.

Emoţionat, a aşteptat-o  pe Tania la Autogară.Din autobuzul care abia îşi mai ”trăgea sufletul “ a coborât Poezia. A luato de mână şi cu timiditate, mergân, a sărutat-o pe frunte.

-Bine ai venit, iubita mea!

-Bine te-am găsit! Poezie!

-Tu eşti Poezia mea!

S-au luat de mână şi oprindu-se pe podul de pe Săsar au privit la stele

-Vez steaua noastră?

-Da! O văd! Călăuzeşte drumul dragostei noastre…

Au mers, ţinându-se de mână spre cantina care i-a întâmpinat cu o amenajare festivă. Ghiralndele din hârtie creponată în diferite culori dădea o admosferă de sărbătoare.

Când au intrat, cu toate că staţia de amplificare trasmitea o melodie la modă, şi perechi de tineri din diferiţi ani dansau, melodia s-a oprit. Şi Nicu Coandă, colegul de an cu Alexandru, le-a urat bun venit. Tania se roşise toată.

-Ce frumos este aici?! Ce fete frumoase ai Alexandre!

-Nu, dragă Tania! Tu eşti cea mai frumoasă!

După ce le-a mulţumit colegilor pentru primirea făcută, Tania şi Alexandru au început să danseze.

-E un vis aici! Niciodată n-am văzut aşa ceva!

– Consideră că totul e pentru tine…

-Crezi că merit?! Eu, o fată săracă din satul pe care-l şti?!

-Meriţi, chiar, mai mult, iubita mea!

În timpul tangoului trupurile s-au apropiat. O căldură deosebită şi plăcută se trasmitea de la unul la altul. O parte din fete îi priveau cu oarecare invidie. Unele dintre ela puseseă ochii pe Alexandru. Cu acest prilej s-au convins că este o redută greu de cucerit. Dar, deja era cucerită de altcineva.

Timpul s-a derulat de pe “ghemul “ vremii, găsindu-l pe Alexandru când la cursuri, seminari şi bibliotecă, dar cu gândul la Tania care în satul din Ţara Oaşului învăţa prichindeii buchiile alfabetului.

Aproape de Crăciun, pe când toate drumurile erau troienite de zăpadă şi viscol, Alexandru a luat hotărârea să se ducă la Valea Seacă, s-o vadă pe Tania,  să petreacă Naşterea Domnului alături de iubită. Nu a spus la nimeni că se duce acolo. Se interzisese ca studenţii să plece acasă pentru a nu sărbători Crăciunul. Alfel riscau excluderea din facultate, sau în caz fericit, o critică aspră în cadrul organizaţiei UTC.

Înnotând prin zăpadă s-a îndreptat către Autogara Veche în speranţa că autobuzul de Tarna Mare v-a merge normal. Dar, nici poveste…Toate autobuzele erau blocate la Garaj.Motivul; drumurile erau înzăpezite. În aceste condiţii Alexandru s-a îndreptat spre drumul ce duce spre Seini în speranţa că v-a găsi un mijloc de transport care să meargă în direcţia dorită.

A ieşit la marginea oraşului.Un vânt puternic îi biciuia faţa. Mâinile înmănuşate începuseră să îngheţe ţinând cartonul pe care scria Valea Seacă.

După aproximativ o oră a intrat în bold şi a cerut o cinzeacă de pălincă.Oamenii care se încălzeau cu câte un pahar de vin fiert sau pălincă l-au privit cu privirea curiozităţii.

-Unde vrei să mergi tinere? L-a întrebat un bărbat între doză vârste.

-La Valea Seacă! A răspuns cu glas nesigur Alexandru.

-Nu cred că ai să găseşti ocazie până acolo…Dar, după părerea mea dute la casa cu numărul 123 că l-am auzit pe Vasile Doroş că pleacă cu tractorul CAP-ului, în după amiază la Comlăuşa la socri.

Alexandru după ce a băut cinzeaca a ieşit şi a luato la deal spre casa cu numărul 123.Vântul bătea de abia se puteau ţine pe picioare cei câţiva oameni care se aflau pe drum.Alexandru şi-a îndesat mai bine căciula cu urechi şi aplecat în faţă mergea gândindu-se că poate a dat norocul peste el. Din depărtare se vedea un tractor. Ajuns în faţa curţi de la numărul respective a bătut la poartă. Dar nu i-a răspuns nimeni.”Poate nu mă aude de zgomotul motorului “. A gândi Alexandru. Nu după mult timp a apărut la poartă tractoristul.

-Tovarăşe Vasile aşi dori să mă luaţi şi pe mine până la Valea Seacă.

-Băi, tinere, te pot duce până la Comlăuşa… şi de-acolo o iei pe jos, zece kilometri. Dar, să şti că în cabină nu ai loc. Amu m-a sunat contabila CAP-ului şi pontatorul că mere şi ei cu copii până la Comlăuşa.Aşa că…dacă doreşti, poţi merge numai pe tiranţi, în spate…

-N-am ce face! Merg şi aşa…

– O să îngheţi!

-Nu vă faceţi probleme…mă bucur că pot să ajung la destinaţie. Cei zece kilometric îi merg pe jos.

-Bine! Urcă pe talanţi că mergem! În drum îi luă  pe contabilă şi pe pontator.

Alexandru s-a urcat pe fiarele din spate, vopsite în roşu, ţinându-se de marginea cabinei. Tractorul a pornit. Cei câteva sute de metri l-au făcut pe Alexandru să înţeleagă supliciul prin care o să treacă. Dar iubirea pentru Tania nu avea margini.

Au oprit la poarta unei case şi în cabină s-au urcat şase personae, patru adulţi şi doi copii. Tractoristul a turat motorul şi utilajul a luat-o din loc. Frigul se înteţise.Un curent puternic îi şuierea pe la urechi. Alexandru ţinându-se bine de un mâner din spatele cabinei a rămas uimit simţind că, de frig, mânuşa I se lipise de fier. Să-I treacă timpul şi durerea supliciului Alexandru privea în jur.Peste tot era numai alb.Casele se succedau unele după altele.La Seini au oprit la un magazine să cumepere pâine.Alexandru a coborât să se dezmorţească puţin. A intrat într-o bodegă şi a băut repede un carcalete.

-Tinere! Haide,că mergem!

-Gata!M-am urcat!