Al. Florin Țene -SCOTOCIND PRIN LADA CU AMINTIRI (partea a-5-a)

Tractorul a luat-o din loc. Acolo, sus, îngheţase bognă.Într-un timp a început să compună o poezie în gând. Nu mai avea chef să privească în jur.Au trecut prin Halmeu pe când înserarea începuse să se lase. Deja în unele case se aprinseseră lămpile cu petrol.Pe când au trecut prin Turulung Alexandru a terminat poezia.”Următoarea comună este Comlăuşa. Nu ştiu ce să fac. Să caut o gazdă pentru o noapte? S-au s-o iau pe jos spre Valea Seacă? Dacă sunt lupi? “. Gândea tânărul de pe tiranţi.

La casa unui gospodar tractorul a oprit.Alexandru s-a dat jos, abia dezlipindu-şi mănuşile lipite de fierul îngheţat.

-Cât mă costă tovarăşe Doroş?

-Nimic, tinere! Hai intră în casă cu noi, să te mai încălzeşti…

Intrară cu toţii. Socrii şi nevasta lui Doroş îi aştepta cu pălincă şi slană.

-Poftiţi luaţi loc, aici pe laviţă!

-Rodico, mai pune ceva lemne în fiteu, să se încălzească băiatul ăsta…

Aceasta a ieşit val-vârtej şi s-a întors cu un braţ de lemne.

Alexandru se aşeză privind la farfuriile şi ştergarele de pe pereţi.Soţia lui Vasile le.-a umplut paharele cu pălincă, îndemnându-I să servească şi din slana de pe două farfurii, tăiată mărunt.

-Noroc, oameni buni! Ridică paharul Doroş.

-Noroc, răspunseră ceilalţi.

Alexandru a băut paharul tot.Simţea că-I ia foc gâtul.Era pentru prima dată când bea pălincă. A luat câteva bucăţi din slană, şis-a ridicat.

-Oameni buni, vă mulţumesc pentru transport şi ospitalitate.Dar, vorba românului, călătorului îi stă bine cu drumul.

-Ar fi bines ă rămâi, aici,la noi, peste nopate…

-Nu rămân! Trebuie să ajung la Valea Seacă!

-Dar ce te mână aşa de repede?!

-Lasă-l, Rodica! Poate are şi el o ibovnică.

Vasile Doroş l-a condus până la poartă. Alexandru a luat-o încet pe drum, pe şleaurile lăsate în zăpadă de roţile tractoarelor. Era senin şi luna lumina câmpurile. Se vedea chiar foarte bine. Privea în jur. Unele ferestre ale casele acoperite cu paie erau laminate de lămpi cu petrol. De undeva de pe uliţele îngropate în nămeţi se auzeau ţipuriturile flăcăilor şi al coconilor care se duceau la fete. Înainta greu , picioarele îi alunecau când într-o parte, când în alta. Înainte de a porni la drum făcuse socoteala că în două ore ajunge la destinaţie.Acum, şi-a dat seama că v-a face mult mai mult. La un moment dat, pe drumul dintre două sate s-a oprit. A privit cerul spuzit de stele.A căuta cu privirea steaua lor. Era chiar deasupra capului, uşor spre nord.” Tania mă gândesc la tine. Privesc la steua noastră. Abia aştept să te văd. Simţi acest fapt?“ Gândi Alexandru. Departe se auzeau urletul lupilor. Înainta, înainta cu vântul bătând din faţă. După un timp a văzut la marginea drumului, cu parul ce-o susţinea, pe jumătate îngropat în zăpadă, o tăblie indicatoare. Era acoperită cu zăpadă. S-a apropiat de ea şi a şterso cu mânuşa.Pe ea scria “Valea Seacă “. Bucuros a înteţit mersul. Ajungând la un bold, luminat cu câteva felinare, Alexandru a intrat în încăpere. Un miros de pălincă, ţigări şi mâncare la întâmpinat cu greţoşenia lor.

-Bună seara oameni buni!

-Bună să-ţi fie inima tinere!

-Caut locuinţa lui Iacob.

-Care Iacob? L-a întrebat un bătrân dând peste cap un pahar cu pălincă.

-Iacob care are în gazdă două învăţătoare!

-Da…da…,dumneta oi fi un ficior al vreuneia.

-Da!

-Mai mergi câţi-va zeci de metri şi singura casă, din vârful drumului, acoperită cu ţiglă acolo stau. Dar care îţi este peţitoare? Aia oacheşe şi măruntă, sau celeltă?

-Aia oacheşe! Dar, văd că dumneata nu prea vorbeşti ca pe aici…

-Heei, tinere! Am făcut armata la infanterie, la Caracăl.Trei ani bătuţi pe muchie.

Înţeleg! Vă mulţumesc pentru îndrumare. Şi-au dat mâinile şi Alexandru a plecat mai departe. Ajuns pe culmea drumului a văzut casa cu ţiglă. O lampă pâlpâia în odaia din spate.

-Alo! Oameni buni! Tovarăşe Iacob!

Un câine lătra de după casă să rupă lanţul.

-Cine e? A ieşit o femeie cu lampa în mână.

-Vin de la Baia Mare şi o caut pe domnişoara Tania.

-Aşteaptă,  vin să dechid poarta.

Femeia i-a luminat faţa cu flacăra anemică a lămpi.

A tras drugul de la poartă şi la poftit să intre.Femeia  a luat-o înainte.Alexandru după ea.Câinele lătra în spatele curţii să rupă lanţul.

-Poftiţi!

-Mulţumesc!

Au intrat în camera de oaspeţi unde predominau două laviţe, un pat încărcat de perne şi dune, cusute în stil oşenesc.Pe pereţi se evidenţia un rând de farfuri viu colorate agăţate sub tavanul din grinzi de lemn, puţin afumate.Iar lângă uşe un fiteu în care ardea focul.

-Dar…unde este Tania?

-A plecat la un bal la Băcicău. S-au dus toate cadrele didactice.

Pentru o clipă s-a aşternut liniştea.Un sentiment ciudat îi sfredea sufletul lui Alexandru.

-Imi spunea că o să veniţi…dar nu ştia când…

-Nu e nimic.Mă bucur că poate să se distreze şi în colţul acesta de ţară.

-Am să vă aduc ceva de mâncare. După atâta drum prin zăpadă…

-…Şi mai ales frig!

Femeia a ieşit şi în liniştea nopţi se auzeau pe uliţele satului ţipuriturile flăcăilor venind de la fete. Peste o zi era Crăciunul. Oamenii tăiaseră porcul şi peste tot mirosea a slană afumată.Mai târziu are să afle că în obiceiul locului era să pună hălcile de slănină în podul caselor care nu aveau hornuri. Fumul ieşind direct în pod, afumând şi păstrând slănina până la vara viitoare.

Între timp femeia a venit cu un ştergar curat pe care l-a întins  pe masă, aşezând pe el o farfurie cu cârnaţi , slană şi muşchi prăjiţi. Apoi s-a întors cu un canceu cu vin şi o sticlă de pălincă şi două pahare.

-Nu trebuia să vă deranjaţi doamna…

-Maria!

-Maria! Aţi adus prea multe bunătăţuri.

-Aşa e obicieiu pe la noi… oaspeţii să-i întâmpinăm cu ce avem mai bun.

-Dar soţul unde este? Să vie şi dânsul să ciocnim un pahar cu pălincă.

-Lucrează în ocol la meteri, în pădure,…şi nu le dă liber de Crăciun.

– Ateii!

-Îi ţin eu locul până vine aleasa inimii dumneavoastră.

Femeia a turnat un deţ de pălincă şi lui şi ei. Mărgelele din jurul paharelor arătau tăria.

-Vă rog să serviţi.

-Mulţumesc.

Alexandru a luat cu mâna câteva feli de muşchi.

-E bun muşchiul!

-E de la porcul nostru…Ăştia de la CAP au vrut să ni-l ia pentru a-l preda la ORACA. Dar l-am ascuns în pivniţa de sub cerdacul lui Paulina din vârgul dealului. Pe mine mă chiamă Maria, vă rog să-mi spuneţi pe nume…

-Pe mine mă cheamă Alexandru şi sunt student la Baia Mare.

După ce s-au ospătat ciocnind câte un pahar de pălincă şi la sfârşit un pahar de vin din viţă producătoare, Maria a strâns masa.

-Pe mine vă rog să mă scuzaţi! Mă duc la bucătărie că am pus ceva la fiert pe fiteu. Puteţi să vă faceţi lejer. În această cameră ve-ţi dormi.Aveţi şi un radio, Electronica, pe baterii. Vă rog să vă simţiţi ca acasă.

-Mulţumesc pentru ospitalitate!

-Nu aveţi pentru ce! Şi femeia a ieşit ducând în mâini farfuriile.Lăsând doar un pahar pentru pălincă şi sticla abia începută.

Alexandru  şi-a dat jos haina şi cismele şi s-a întins pe patul cu saltea de paie.A dat drumul la radio ce se afla pe o laviţă de la capătul patului.Postul naţional trasmitea cântece patriotice. A învârtit scala rotundă a aparatului încercând să prindă Europa Liberă. Până la urmă a reuşit.Ascultând emisiunea, sufletul lui s-a mai răcorit. O speranţă încolţea în el ori de câte ori asculta acest post sau Vocea Americii.

Îl luase somnul când a fost trezit de câteva voci. De dincolo Alexandru a auzit glasul Mariei.

-A venit un băiat de la Baia Mare, dar când a văzut că Tania nu este aici, a plecat înapoi cu un tractor.