EU AM ÎNCREDERE ÎN PREOȚII TINERI

autor:Aurelia RÎNJEA

            Am constatat, cu surprindere, că unii oamenii sunt reticenți atunci când preoții sunt tineri, căutând un duhovnic cât mai bătrân, cu experiență. Nu context valoarea celor în vârstă, unii fiind adevărați sfinți, dar să nu uităm că această generație de preoți tineri are o misiune aparte, mai ales în aceste vremuri deloc ușoare. Ei și-au ascultat chemarea, sunt conștienți de misiunea pe care o au pe pământ, dată de bunul Dumnezeu și merită să le acordăm toată încrederea noastră!

            Se spune că atunci când cauți un duhovnic, să cauți unul care, atunci când îți vorbește, vorbele lui să vină de la Dumnezeu. O să ziceți: greu lucru, unde să găsești și cum să descoperi un preot cu atâta har? Rugați-vă și veți găsi!

            Viața m-a obligat să nu pot să mă deplasez decât pe distanțe scurte, așa că a trebuit să găsesc ca duhovnic, pe cineva care este aproape și care să poată să vină să mă spovedesc și să mă împărtășesc acasă.

Peste drum de mine, în fiecare dimineață, din blocul de vizați, dincolo de șosea, cobora un Preot tânăr, de cele mai multe ori însoțit de Tatăl dumnealui și cei doi copii: un băiețel de grădiniță și o fetiță în primele clase, Ana și Maxim.

Bunicul îi ducea pe cei mici la destinația fiecăruia, iar Părintele, după ce îi săruta pe creștetul capului, pleca la datorie.

Intuiția mi-a șoptit că este cel mai potrivit duhovnic. O prietenă din bloc, mi-a zis: – Nu, eu caut pe cineva bătrân, care are experiență și care să nu mă cunoască. 

M-a surprins părerea ei și mă întrebam de ce trebuie să nu te cunoască, la urma urmei orice și oricâte păcate ai avea sunt omenești, iar a te cunoaște e un lucru favorabil după părerea mea, putându-te ajuta unde este cazul.

Mi-am ascultat inima și l-am sunat pe Tatăl Părintelui, i-am spus ce doresc, mi-a dat numărul de telefon al acestuia și l-am sunat.

Atunci am aflat numele și parohia: VICTOR-LUCIAN GEORGESCU, Parohia Kretzulescu, București. Surpriză! Biserica este o bijuterie arhitecturală, situată  în centrul Bucureștiului, fiind înconjurată de clădiri impunătoare, care mi-a încântat anii studenției.

A fost zidită în stil brâncovenesc, între 1720-1722 de marele logofăt Iordache Kretzulescu şi Safta, una dintre cele şase fete ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu.

Târziu am aflat vârsta Părintelui: 37 de ani. M-am prezentat, i-am spus rugămintea mea și cu multă amabilitate din partea acestuia, am fixat ziua și ora când urma să vină la mine. 

Vorbea la telefon blând, ca un înger. Era prima dată când îi auzeam vocea… apoi ne-am întâlnit. Era într-o miercuri, dimineața. A venit la ora 7,30. Eu eram emoționată, având în vedere importanța celor două mari fapte ce aveau să se desfășoare în fața lui Dumnezeu: Spovedania și Împărtășania.

         Nu pot să vă dau mai multe amănunte, dar vă pot spune că am simțit prin vorbele sale cum Dumnezeu îmi vorbește.

        L-am rugat să-mi dea binecuvântarea să studiez Sfânta Scriptură în întregime. Mi-a dat și câteva recomandări ce mi-au fost de un real folos.

Când a pus mâinile deasupra capului meu, la finalul spovedaniei, am simțit atingerea mâinilor lui Dumnezeu! Nu uit cuvintele sale:

„Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii  Sale de oameni, să te ierte pe tine fiică și să-ți lase ție toate păcatele. Și eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”

Cât de profundă și de înaltă această rugăciune prin care de fapt, Hristos iartă „cu îndurările iubirii sale de oameni”, iar cel iertat redevine „fiul iubirii”, ucenicul iubit care își sprijină neputințele, dar și nădejdea, pe pieptul lui Hristos, iar Părintele, smerit și rugător, ca un slujitor al lui Hristos și intermediar între tine și El, te cheamă pe tine la o nouă viață a sufletului tău, dăruit de Creator!

Peste câteva zile mi-am permis să-l deranjez cu două întrebări, pe WhatsApp, că eram în mare dilemă. I-am scris:

„BUNĂ DIMINEAȚA, PĂRINTE!

Vă deranjez cu două întrebări (promit că nu revin cu altele). Acum sunt în prezența Sf. Apostol Ioan. Bineînțeles că m-am teleportat pe malul Iordanului, (unde am fost în excursie) și pot scrie și poetic.

ÎNTREBAREA este: dacă tot citesc Evanghelia lui Ioan, am voie să îi fac un rezumat, poate vreodată voi vorbi despre ea, voi spune cuiva ce conține. Este păcat să vorbesc despre ea sintetic sau trebuie doar reprodusă?

A DOUA ÎNTREBARE:

Ce Evanghelie îmi recomandați după cea a lui IOAN? – că nu am reținut atunci, emoționată fiind. Vă mulțumesc! Vă doresc O ZI BINECUVÂNTATĂ”

Răspunsul a venit în după-amiaza aceleiași zile, dimineața fiind la slujbă: „De preferat e să meditați asupra textului și să notați ideile care se desprind. Să zicem schițe de interpretare. Un rezumat simplifică. Schițele de comentariu deschid mugurii din text. După Evanghelia lui Ioan, Evanghelia lui Matei”.

Ce frumos: mugurii de text!!! Și câtă dreptatea avea! Am parcurs Evangheliile, mi-am notat pasajele care am simțit că trebuie reținute, pline de învățătura și iubirea Mântuitorului. Apoi am scris, cred cu inspirație divină, ceea ce sufletul meu a simțit nevoia să redea în cuvinte.  Cred  că va fi o viitoare carte, cu bunăvoința lui Dumnezeu.

***

Un alt moment semnificativ este cel pe care doresc să vi-l prezint în continuare. Pe 12 mai, 2024, în Duminica Tomii, am mers în orașul meu, în Parohia unde m-am botezat, „SFINȚII ILIE și IOAN BOTEZĂTORUL” din cartierul Prăjani, din Slănic Prahova, la Sf. Liturghie. Drumul spre Biserică este frumos marcat de o Troiță din piatră, pe care oamenii au ridicat-o, îndrumați de Părintele Iulian Costache și care a fost sfințită în 15 octombrie 2023, eveniment la care am participat și eu.

Cu acel prilej am trăit bucuria de a fi împreună cu oamenii Parohiei, fiind mai mulți, decât ne întâlneam, când veneam de obicei acasă. Ne-am revăzut, ne-am recunoscut, unii… abia ne-am recunoscut… ne-am bucurat împreună de evenimentul care a avut loc, fiind de fapt cu toții, Fii ai lui Dumnezeu, ai acestor locuri, unde am crescut. Cu acest prilej eu am ridicat o Troiță din cuvinte, în sufletul meu, care apoi a prins contur de carte: Troița din cuvinte, Ed. Lucval&Ken, 2024.

Atunci, am simțit nevoia să dăruiesc o bucurie, o carte acestor oameni, despre cei care m-au iubit necondiționat și de la care am învățat și eu acest lucru: Bunicii și Părinții mei.

În amintirea lor, a celor care m-au învățat să prețuiesc valorile creștine și în semn de prețuire pentru oamenii acestor locuri, am scris: Florile copilăriei, Ed. Lucval&Ken, 2024, iar în Duminica Tomii, am mers să le ofer darul meu.

            La Sf. Liturghie, într-o trăire înaltă, L-am mărturisit cu toții pe Iisus Hristos!  Ce frumos e să mărturisim împreună bucuria Învierii! Privindu-ne în ochi unii pe alții, de fapt, o Lumină ne aduce împreună! O Lumină poate fi citită în ochii fiecăruia, cea care ne-a fost dăruită!

Mulțumesc Părintelui Iulian Costache, pentru oportunitatea de a fi în acea zi în mijlocul comunității unde am crescut! Părintele Iulian Costache, tot un preot tânăr, are 35 de ani și slujește de 6 ani la Parohia noastră. O binecuvântare pentru comunitatea de acolo. Un ziditor de suflete cu totul special, cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat. Ne păstorește cu răbdare, înțelegere și înțelepciune, cu virtuți de bun povățuitor și în toate îndrumător! Are o familie frumoasă și doi copii, fetiță și băiat: Eva Maria și Achim Cristian. Fetița este la școală, iar băiețelul urmează să meargă la școală. La finalul Sf. Liturghii, dumnealui a vorbit despre reținerea oamenilor pentru preoții tineri. Este motivul pentru care scriu aceste lucruri. Nu l-am întrerupt atunci, dar vreau să-l asigur că după părerea mea oamenii trebuie să gândească altfel.

***

Biserica este o Taină, e sălaș al firii omenești a lui Hristos, iar misiunea ei se traduce prin fapte. Biserica însăși e îmbrăcată în învățătură. Preotul este conducătorul vieţii moral-religioase a Parohiei. El trebuie să fie şi în viaţa particulară un exemplu de religiozitate, de iubire a aproapelui şi spirit de sacrificiu în faţa credincioşilor.

            Preotul e slujitor al lui Dumnezeu, care dobândește Taina preoţiei prin hirotonie, care e cea dintâi taină, care se desfășoară în altar, realizată prin punerea mâinilor episcopului asupra celui ales, unită cu invocarea harului Sfântului Duh.

Dacă puterea de a săvârși Taina Mărturisirii o primește preotul prin însuși actul hirotoniei, îngăduința de a exercita această putere se dă prin cea de-a doua taină, hirotesia în duhovnic (care e o ierurgie – o  binecuvântare, care de dă în afara altarului, în naos). 

Prin Duhovnic, de fapt, lucrează Duhul Sfânt. El însuși lucrător cu viața sa, devine model pentru comunitate, devine om duhovnicesc prin modelarea sa în Lumina poruncilor lui Dumnezeu, sfinte și sfințitoare.

Sfântul Nicodim Aghioritul spune că „prin hirotesie, duhovnicul primește duhul priceperii, ca să-și chivernisească cu vrednicie îndeletnicirea sa și să mântuiască cu înțelepciune sufletele păcătoșilor, așa cum, prin punerea mâinilor lui Moise, a primit Isus Navi duhul chibzuinței” (Deuteronom 34, 9). Prin aceasta i se dă preotului o identitate proprie, aceea de „preot duhovnic”.

Se spune că Duhovnicul trebuie să aibă bunătatea unui părinte față de copilul său. Așa este, el însuși fiind tată în familia sa, unde manifestă această virtute, acum o revarsă binefăcător și asupra celor care-L caută prin el, pe Mântuitorul nostru.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne oferă certitudinea că preoților li s-a dat de către Dumnezeu o putere mult mai mare decât a îngerilor și au fost înălțați la o măreață slujire dumnezeiască.

Astfel ei, ca niște buni slujitori și iubitori ai lui Hristos, printr-o bună pregătire teologică și o cultură generală vastă, au permanentă preocuparea realizării misiunii lor de slujire și înălțătoare formare duhovnicească, pentru a se ridica la vrednicia acestei chemări.

În cazul Mărturisirii, preotul lucrează tainic asupra sufletelor celor încredințați spre mântuire. Pentru asta, el acordă aceeași atenție și pregătire pentru săvârșirea Tainei Spovedaniei, ca și pentru săvârșirea Euharistiei.  O pregătire specială, având în vedere că lucrarea sa poartă pecetea prezenței harului, ceea ce necesită o muncă duhovnicească și o înverșunată deschidere spre harul cu care a fost binecuvântat, la care se adaugă  experiența și  cunoașterea sa.

Asemeni unui bun pedagog, acesta dovedește putere de pătrundere și cunoaștere a firii omenești, calități cu care fie că s-a născut sau pe care și le cultivă, alături de celelalte virtuți hristice, precum sfințenia, moralitatea exemplară, iubirea față de semeni, capacitatea de jertfă.

El realizează o adevărată terapie asupra celor care vin către el, dar nu în modul cum o oferă un psiholog sau psihiatru în fața căruia de obicei tinerii se confesează, se descătușează de problemele lor.

Ceea ce realizează Duhovnicul depășește metoda terapeutică la care m-am referit, pentru că lucrarea sa e harică, reînnoiește sufletul, așezându-l pe cel venit din ordinea lumească naturală, în ordinea supranaturală, în ordinea harului.

Și mai este un aspect ce merită a fi cunoscut. Preotul duhovnic, înainte de a oficia Taina Spovedaniei, el însuși se mărturisește, fiind el însuși un luptător și împotriva păcatului săvârșit de enoriași, dar și împotriva celui pe care și pe el îl poate încerca.           El înțelege stările prin care trece cel ce îl caută, pentru că și el cu siguranță a avut încercări, cei drept, poate de altă natură. Prin puterea ce i se dă, acesta devine pentru credincioși o fereastră către Hristos, prin care coboară Lumina Harică cu care îi îmbrățișează pe aceștia, cu căldura și iubirea divină a Mântuitorului. El devine o oportunitate de a reveni pe Cale a celor ce încă rătăcesc, dar doresc regăsirea în ființa Mântuitorului.

Surprinzător, Duhovnicul vine cu soluții unice și pertinente, salvatoare, la care tu trebuie să fii receptiv și să conștientizezi ce ai de făcut, pentru a merita șansa care ți se oferă.

Când viața se unește cu Cuvântul lui Dumnezeu, care vine prin Părintele Duhovnic, ea capătă alte valențe și dimensiuni. Astfel El devine mai mult decât un preot la care te-ai spovedit. Nu cred că părintele Duhovnic trebuie să fie neapărat văzător cu duhul, calitate dată de Dumnezeu, dar cred că el poate citi omul din fața lui, înainte de a-i spune acesta ceva.

            Sunt convinsă că acesta îl roagă pe Dumnezeu să-I lumineze modalitatea de a-l ajuta, după cum și cel care se îndreaptă spre Duhovnic, se roagă:

„Doamne, Dumnezeul meu, cele ce voiești Tu și le știi că sunt spre folosul sufletului meu, acelea să le pui în gura acestui Părinte, ca să mi le zică mie și cuvintele lui ca din gura Ta să le primesc și să mă folosesc!” Prin aceste cuvinte, smerit, îți deschizi sufletul către Bunul Dumnezeu. Duhovnicul te învață cum te unești cu Dumnezeu în rugăciune.

Ba mai mult, este cel care îți descoperă talanții, te ajută și te îndeamnă să-i înmulțești cu bucurie, îți descoperă dorul de Dumnezeu prin dorința de a te manifesta sau exprima, de a dărui și astfel să crești duhovnicește și liber, ca ființă unică a lui Dumnezeu, pentru ca Harul și Lucrarea Sfântului Duh  să lucreze și să se vadă și prin El și apoi prin tine.

Rugăciunea noastră este menită să fie o întâlnire cu Dumnezeu și comuniunea cu El să fie una în care inima noastră să se deschidă ca înaintea unui prieten drag, într-o dăruire plină de iubire, aducătoare de sănătate fizică și spirituală.

Și mai este ceva, relația ta cu Părintele Duhovnic, să fie una de preț, nefiindu-ți indiferent prin ce acesta trece. Eu, cu mica mea putere, mă rog în fiecare dimineață ca Bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze viața Părintelui meu Duhovnic și familiei acestuia. Îl poți iubi hristic, cu smerenia și recunoștința cuvenită, pentru că prin graiul lui, Dumnezeu îți vorbește și în modul cel mai tăcut și discret îți dezvăluie Raiul.

Și vă întreb: Cum să nu ai încredere în ei și să nu-i iubești pe acești Preoți tineri? 

Există suflete de sărbătoare pe care Dumnezeu le trimite printre oameni, în zilele mari ale veșniciei Lui. Printre aceștia, din cei pe care eu i-am cunoscut amintesc pe:

– Părintele meu Duhovnic, Pr. Protoiereu Dr. VICTOR–LUCIAN GEORGESCU, de la Parohia  KRETZULESCU din București.

 – Părintele IULIAN COSTACHE, de la  Parohia unde m-am botezat, „SFINȚII ILIE și IOAN BOTEZĂTORUL” din cartierul Prăjani din Slănic Prahova.

– Părintele MIHAI MARIUS DINU, de la Parohia Sf. ATANASIE și CHIRIL, din Ploiești, un învățător de suflete iubit de enoriași, cu multă empatie și dăruire față de semeni, un adevărat izvor de învățături hristice.

– Părintele NICOLAE STOICA de la Parohia VLĂȘCUȚA, Argeș, un om extraordinar, căruia îi percepi ușor frecvența sufletului, alături de care am avut șansa să accesez noi trepte ale spiritului, fapt pentru care îi mulțumesc.

Și sunt convinsă că există mulți asemenea lor. Este motivul pentru care am încredere în viitorul Bisericii Ortodoxe a neamului nostru!

Fie ca gândurile noastre de binecuvântare și recunoștință să ajungă la Cer și Domnul să-i răsplătească din plin cu  harul și iubirea Lui, pentru ca să-și împlinească fiecare Misiunea duhovnicească pentru care a venit aici, printre noi, în această Țară minunată, întru Slava Lui Dumnezeu!  Doamne, ia sub Acoperământul Tău cel Sfânt acest neam trăitor al acestor meleaguri, parte a Grădinii Maicii Sfinte!

 ***

  Din cartea PELERINI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI, Aurelia RÎNJEA, Ed. STEF, 2026.

Alte pagini:  

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Mihaela CD-eseu-Întoarcerea la frumos și bun-simț

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită nr 22