Ioan Romeo Roșiianu, arhitectul  luminoasei catedrale de cuvinte

Plecarea în veșnicie a lui Ioan Romeo Roșiianu nu reprezintă doar dispariția unui scriitor, ci stingerea unei conștiințe culturale care a trăit literatura cu intensitatea unei vocații totale, arzânde si năucitoare. Dispariția sa prematură, în anul 2025, a lăsat un gol imens în literatura română contemporană si senzația dureroasă a unei biblioteci rămase fără unul dintre cei mai vii păstrători ai focului interior, deoarece Ioan Romeo Roșiianu nu a fost doar poet, critic literar, jurnalist, editor sau om de televiziune ci a fost una dintre acele rare prezențe care transformă cultura într-o formă de destin existențial.

Ioan Romeo Rosiianu  a scris literatură și a trăit pentru literatură, arzând în interiorul ei precum un  monah al cuvântului. Absolut tot ceea ce a făcut începând de la gazetărie și televiziune până la critică literară, editură, poezie  și terminând cu antologiile pe care le crea,  purta amprenta sa unică și originală, marca unei implicări aproape mistice în actul cultural. Literatura a fost pentru el o formă de respirație spirituală, un mod de a salva sensul lumii tot mai grăbite să își uite reperele.

Născut la Roșiorii de Vede, în Teleormanul încărcat de memorie literară, și adoptat ulterior de Maramureșul cultural, Ioan Romeo Roșiianu a construit punți între lumi aparent diferite: între sudul metaforic al melancoliei și nordul auster al verticalității. În el coexistau jurnalistul incomod și poetul vulnerabil, editorul pragmatic și contemplativul fascinat de marile întrebări ale existenței.

Puțini oameni de cultură contemporani au avut forța de muncă, ambiția și generozitatea scriitorului, editorului și omului de cultură Ioan Romeo Rosiianu. A coordonat apariția a sute de volume, a susținut debuturi literare, a scris prefețe, cronici și studii critice pentru numeroși autori, devenind, fără ostentație, unul dintre marii animatori culturali ai literaturii române recente.

În jurul editurii și revistei  „eCreator” pe care le-a creat si le-a coordonat, a reușit să coaguleze o adevărată comunitate spirituală a scriitorilor din țară și din diaspora, oferind  șansă și vizibilitate unor voci care altfel ar fi rămas în umbră multă vreme până ar fi fost descoperite.

Trăind într-o lume dominată de competiții acerbe și orgolii literare, Ioan Romeo Roșiianu, nu s-a lăsat manipulat, și nu a deraiat de la drumul său, și-a înțeles  rapid misiunea și a ales să practice generozitatea culturală  în timpul ce i-a fost dat de Dumnezeu pe pământ, cu sfințenie, până la ultima suflare.

Capacitatea de a construi pentru ceilalți, asta îl diferenția pe Ioan Romeo Rosiianu de ceilalți și îl făcea deosebit. El nu și-a clădit o carieră  bazată pe excludere, ci pe deschidere și incluziune. Nu a cultivat elitismul rece, distant ci solidaritatea de breaslă. Pentru mulți debutanți, el a  însemnat mai mult decât un editor de carte, fiind un mentor și primul om care le-a validat existența literară.

Și ca poet, Ioan Romeo Roșiianu a fost deosebit, aparținând condeiului cu întreaga lui ființă, contopindu-se sufletește cu fiecare vers scris. Poezia lui  este profund existențială, marcată de tensiunile create de iubire, moarte, însingurare și transcendență.

În volumele sale vom observa o trăsătură specifică,  un univers liric propriu traversat permanent de conștiința fragilității umane. În scrierile lui Ioan Romeo Roșiianu, cuvântul nu decorează pagina, ci o însângerează pentru că în  poemele‚ ’’litaniile’’ și  ’’scrisorile’’  sale, vorbește adesea despre insomnii,  despre durere, moarte și întuneric.

Poezia lui are o densitate confesivă aparte, o gravitate a omului care a înțeles că literatura nu poate fi separată de suferință și de suflet. În multe dintre versurile sale, moartea apare nu ca abstracțiune filozofică, ci ca prezență intimă, palpabilă aproape familiară. Nu întâmplător unul dintre ultimele sale volume poartă titlul Litanii pentru ultima uitare , o expresie care sintetizează poate întreaga sa relație cu scrisul, o încercare disperată de a salva memoria afectivă a existenței înainte de tăcerea finală.

Și totuși, dincolo de melancolia și de tristețea profundă a poeziei sale, există în opera lui Ioan Romeo Roșiianu o extraordinară vitalitate spirituală. El nu a fost un poet al capitulării, ci unul al rezistenței interioare. Chiar și atunci când scria despre durere, moarte sau însingurare, păstra în subtext credința că omul mai poate fi salvat prin iubire, cultură și memorie.

Ca jurnalist și om de televiziune, Roșiianu a rămas fidel ideii de presă liberă și nealiniată. A fondat publicații, a coordonat proiecte media și a susținut constant libertatea de exprimare într-un climat tot mai vulnerabil la compromisuri și conformism. A avut curajul opiniilor incomode și al sincerității directe, ceea ce i-a adus deopotrivă admirație și adversități. Dar tocmai această verticalitate îl definește și îl așază în galeria celestă a marilor spirite literare, pentru că nu a fost un personaj docil și nici un om dispus să transforme cultura în ornament social.

În critica literară, Ioan Romeo Roșiianu cultiva o lectură empatică, apropiată de sufletul textului. Nu practica demolarea spectaculoasă și nici sterilitatea academică lipsită de vibrație umană. Cronicile sale aveau ceva confesiv, afectiv, aproape fratern. El nu privea literatura de la distanță, ci intra în ea ca într-o relație vie. Volumele sale de critică – Pictorii cuvintelor, Punte peste vremuri, Punte peste ani sau Punte peste pagini – sunt expresia acestei dorințe de a crea legături între autori, generații și sensibilități.

Metafora „punții” revine obsesiv în opera lui și nu este întâmplătoare. Ioan Romeo Roșiianu a fost, în esență, un constructor de punți culturale între scriitori consacrați și debutanți, între țară și diaspora, între jurnalism și literatură, între poezie și viață.

Dincolo de opera sa, rămâne imaginea unui om care a ars intens pentru cultură. Un spirit febril, neliniștit, adesea incomod prin sinceritate, dar imposibil de ignorat. Chiar dacă a trăit într.-o perioadă tulbure, a superficialității, a intereselor și a succesului rapid, el a  ales întotdeauna drumul dificil al fidelității față de cuvânt. Știind să dăruiască căldură umană din preaplinul sufletului său și-a creat prietenii literare care dăinuie dincolo de lumi.

Astăzi, după dispariția sa, trebuie să subliniem faptul că Ioan Romeo Roșiianu nu a fost un scriitor oarecare printre mulți alții, ci unul dintre acei truditori nevăzuți care au ținut aprinsă lumina culturii române contemporane atunci când mulți alții preferau confortul indiferenței.

Deși foarte bolnav, până în ultima clipa a existentei sale, Ioan Romeo Rosiianu a respirat și a trăit prin cuvântul scris, pentru literatură.

Adevărații oameni de cultură construiesc pentru ceilalți, deseori în tăcere și cu eforturi personale neștiute de nimeni, o casă a spiritului. Iar Ioan Romeo Roșiianu a construit, prin întreaga sa existență, o luminoasă catedrală de cuvinte.

Johnny Ciatloș Deak

Alte pagini:  

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Mihaela CD-eseu-Întoarcerea la frumos și bun-simț