Al Florin Tene -Iisus  Hristos Atotputernicul divin -unificatorul prin înţelepciune

Iisus  Hristos Atotputernicul divin -unificatorul  prin înţelepciune

Al.Florin Ţene

 

            Lucrarea de excepţie a Preotului Stavrofor Radu Botiş, intitulată “Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos “, apărută cu binecuvântarea P.S.Iustin Sigheteanu, aduce în lumina Cuvântului forma metodei conversaţiei pentru înţelegerea înţelepciunii Domnului Iisus Hristos, prin adjectivul katehetikos, formă a metodei pedagogice de explicare a lucrării de mântuire al trimisului lui Dumnezeu.

            Cartea se deschide cu un “Cuvânt înainte “, semnat de Pr.lect.univ.dr.Gheorghe Şanta şi o Prefaţă semnată de asistent univ.dr.Marian Valerian, şi cuprinde cinci capitole, fiecare cuprinzând subcapitole în care se abordează problema că viaţa lui Iisus reprezintă un model general de evoluţie a omului. Fără existenţa lui Iisus în istoria umanităţii nu ar fi fost posibilă înţelegerea conceptului de dragoste, iubire, toleranţă, răbdare, înţelepciune, rugăciune, suferinţă,care duc în mod precis şi constant la purificarea sufletului.  

“Dumnezeu n-a dorit moartea cea veşnică a omului,

căci nu de aceea L-a creat pe om. Pentru aceasta, în

nemărginita Sa bunătate şi iubire de oameni Dumnezeu a

găsit, prin înţelepciunea Sa, mijlocul cel mai bun al

izbăvirii de rău, hotărând astfel întruparea Fiului pentru

mântuirea lumii (Efeseni 2, 4-5; Tit 3, 4-5).”

 

          Subliniază în cartea sa preotul Radu Botiş. Dar prin Iisus omul nu iubeşte numai pe Dumnezeu, ci întreaga creaţie, e vorba de Sine, de semenii lui cit şi de întreg cosmosul.Concluzionând că omul dacă iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi ceea ce a creeat şi iubeşte Dumnezeu.

          Naşterea lui Iisus ca fiinţă umană, stă la baza definirii spiritului uman. El a deschis calea prin care omul poate să se mântuiască. Această ideie se desprinde  din Capitolul I al cărţii.

 

 “Hotărârea din veci a lui Dumnezeu cu privire la

mântuirea lumii a fost împlinită de Fiul şi Cuvântul lui

Dumnezeu, care S-a întrupat la „plinirea vremii”, adică

atunci când pregătirea omenirii de către Providenţa

divină pentru primirea Mântuitorului se împlinise.

Sfânta Scriptură exprimă ideea că activitatea de

pregătire a mântuirii cuprinde pe toţi oamenii, zicând

despre Cuvântul că „era lumina cea adevărată, care

luminează pe tot omul ce vine în lume” (Ioan 1, 9).”

          În capitolul doi autorul abordează provenienţa numelui  Iisus Hristos din punct de vedere semantic şi etimologic, exemplificând cu amănunte din Evangheliile lui Matei şi Luca.

“Numele Mântuitorului, întemeietorul credinţei

creştine şi al Bisericii, este Iisus Hristos. Aflat în prima

pagină a Noului Testament (Matei 1, 1), Iisus Hristos este

numele complet al Fiului lui Dumnezeu întrupat, devenit

persoană istorică, sau Fiul Omului. Iisus este termen

grec, traducând cuvântul ebraic Ieşua, care înseamnă

„Dumnezeu mântuie”, adică Mântuitorul12, „… şi vei

chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său

de păcatele lor”, îi spune îngerul, mesagerul divin, lui

Iosif, bărbatul Mariei, mama lui Iisus (Matei 1, 21).”.

           Iisus fiind o persoană istorică, El a făcut istorie.În acest context Iisus Hristos ne sugerează că ajunem la moarte, prin două căi: una bună şi un rea.Fericit este însă doar acela care merge, cu credinţă în Hristos, pe prima dintre ele.Mergând cu sufletul în Rai, el face punte împreună cu cei vii de pe pământ din Sf.Biserica lui Hristos.Tocmai prin acest fenomen Mântuitorul, prin pildele Lui devine pedagogul şi modelatorul fiinţei umane.

“Lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos, poate fi

contemplată în ea însăşi, dat fiind că era necesară pentru

mântuirea oamenilor, având o însemnătate deosebită.

Lucrarea Mântuitorului de reparare a firii noastre, de

îndreptare a ei, a trebuit să se îndrepte în trei direcţii1.

În direcţia refacerii legăturii cu Dumnezeu, legătură

stricată prin păcat, Iisus trebuia să împace pe Dumnezeu

cu omul. Aceasta nu se putea face decât prin slujba

preoţiei. Preotul este cel ce sta între om şi Dumnezeu şi

realizează împăcarea prin rugăciune şi jertfă.

Prin altă lucrare, Iisus Hristos trebuia să-i lumineze

mintea omului cât a stat pe pământ şi să continue această

lucrare prin trimişii Săi şi după înălţarea la cer.” Precizează Radu Botiş în capitolul “Mântuitorul Iisus Hristos– Pedagogul şi modelatorul fiinţei umane“. Principala lecţie a lui Iisus Hristos este iubirea de semeni, aceasta fiind esenţa vieţii. Este una dintre cele mai sublime acţiuni pe care o poate realiza o fiinţă umană. Învăţătura Mântuitorului, aşa cum propăvăduieşte, este iubirea de Dumnezeu ca prima lege a omului şi principala lui îndatorire spirituală.

“În întreita activitate mântuitoare a Domnului nostru

Iisus Hristos, chemarea Sa învăţătorească sau profetică

ocupă un loc de seamă. Mântuitorul venea cu învăţătura

cea noua a mântuirii, care cuprindea adevărurile

religioase absolute despre Dumnezeu şi despre voia Sa, şi

ca orice învăţător El a folosit mijloace de învăţare şi a

avut ucenici. Din această privinţă, Iisus Hristos S-a

dovedit a fi un învăţător deosebit de înzestrat, încât a fost

numit „profetul profeţilor şi învăţătorul învăţătorilor”,

rămânând pildă până astăzi la toate neamurile. Pilda Sa

este deosebit de grăitoare în privinţa împărtăşirii

învăţăturii Lui, a comportării şi a mijloacelor folosite, a

instruirii ucenicilor şi a roadelor culese2.”

            Iisus  a fost  Învăţător şi  Profet al mulţimilor.Ca prim Catehet, adică Cel ce te învaţă, îşi ţinea predicile în locuri diferite, dar mulţimile îL urmau şi-L ascultau.

Domnul nostru Iisus Hristos a îndrăgit mulţimile care se

ţineau de El, scrie Radu Botiş: „Milă Îmi este de mulţime, că sunt trei zile

de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce. Şi

de-i voi slobozi flămânzi la casa lor, se vor istovi pe

drum, că unii din ei au venit de departe” (Marcu 8, 2-3).

            Însă Cuvântul Lui devenea Lege. Mulţimile se apropiau de El prin puterea sfinţeniei care se câştigă prin două mari virtuţi: dragoastea şi înfrăţirea.Din Învăţăturile lui Hristos se pot desprinde trei mari lucruri: să nu păcătuiască cu fapta sau cu mintea, în al doilea rând dacă a greşit să nu persiste în greşeală să nu îi persiste în minte şi în inimă gândurile rele sau ura, iar în al treilea rând să privească cu inima şi cu mintea fără patimă toate lucrurile din viaţă.

“Dar pe lângă acestea, Iisus Hristos a înfăţişat cele

mai adânci învăţături religioase şi cerinţe etice cu

simplitate naturală şi în mod intuitiv. Întâmplările zilnice

ale vieţii primesc la El forma unor parabole sublime, cu

conţinut adânc. În disputele cu contrarii Săi, El ştie să

anuleze pătrunzător şi prompt toate obiecţiunile lor şi să

ocolească cursele întinse de ei (Marcu 10, 2; 11, 27).”

            Învăţăturile LUI Iisus Hristos, precizează Radu Botiş nu pot fi luate ca doctrină de sine stătătoare, fiindcă ele sunt o manifestare mereu actuală a Fiului lui Dumnezeu despre om.

          “Iisus Hristos recunoaşte în învăţătura Sa originea

divină a Vechiului Testament, precum şi inspiraţia

acestuia (Marcu 12, 24; Ioan 5, 39). Legea şi profeţii sau

Scripturile au un caracter mesianic, ele prezic fapte şi

evenimente pe care Iisus le socoteşte împlinite în propria-

I persoană. „Semnul lui Iona”, adică petrecerea profetului

timp de trei zile în pântecele chitului, e interpretat de

Iisus ca o prevestire a morţii şi învierii Sale (Matei 12,

39-41; Luca 11, 29-35).”

            Iisus Hristos argumentează predicile sale cu exemple din Scripturi. Pentru El CUVÂNTUL e spirit divin şi suflet.Este cert că prin întruparea lui Iisus, în om coexistă două lumi, de aceea se dă o luptă permanentă între sacru şi profan.Procesul hristic, de la naştere până la crucificare şi Înviere s-a petrecut în lumea reală, în faţa omului, ca o dovadă vie că sacrul există, ea reprezentând condiţia necesară pentru ca omul să fie „renăscut “- să apară omul nou, creştin, cu sufletul purificat.

          Cartea preotului Radu Botiş însoţită cu o bogată bibliografie se înscrie în rândul tratatelor de teologie, viabil instrument de cercetare pentru teologi, studenţi şi cititorii.De aici se conturează valoarea darului care ne este  transmis: lumina cuvântului nu rămâne în paginile timpului doar un cuvânt sterp, comoara este scoasă la lumina adevărului istoric, bucuria unuia îi plineşte pe cei mulţi.Căci cunoaşterea Învăţăturilor lui Iisus Hristos şi împărtăşirea acestora este: lumină, comoară, bucurie, şi mai presus de toate „lada de zestre “ a umanităţii şi creştinătăţii.

                                                                  

                       AL FLORIN TENE