Târgul de vite

-eseu-

Autor: Aurel Furtuna

Unele sate de pe marginea Dunării,au străzi care duc spre nicăieri.Adică se opresc abrupt,ori coboară lin sub ape,parcă ar duce direct spre lumea cealaltă,lumea de apoi.De la capătul acestor străzi,ori din crângurile de  arboret de pe malul fluviului,mulţi chiar au plecat spre lumea cealaltă.Unii au încercat sa treacă fluviul cu bărci cumpărate de pe la localnici,alţii cu orice cauciuc gonflabil,cei mai mulţi doar cu puterea propriilor braţe.Încercau să evadeze spre libertate.Grănicerii îi vânau noapte de noapte,trăgeau rafale de mitralieră în lumina reflectoarelor sau oriunde auzeau un clipocit mai prelung.Alteori,cei mai răi,treceau efectiv cu şalupa peste nefericitul evadat din ţarcul  propriei  patrii.Ţara,scumpa sa patrie, era un lagăr numit republică socialistă.Alţii spuneau că e comunistă republica aceea,dar tot un fel de lagăr nazisto-comunist era.Azi lagărul şi-a deschis larg porţile şi aproape jumătate dintre români au plecat în bejenie.Ca să scape de diavolii vopsiţi.Au mai rămas bătrânii şi copiii.O naţie de bătrâni şi de copii…

Ţărmul sârbesc e plin de osemintele evadaţilor. Uneori sunt cimitire întregi cu cruci paradite şi năpadite de buruieni şi arbuşti.De cele mai multe ori,nici de o cruce n-aveau parte cei care putrezeau prin smârcuri sau înţepeniţi printre rădăcinile sălciilor.Îi puneau grănicerii sârbi fie într-un cimitir improvizat ,fie îi îngropau în locul în care- găseau pe cei  înecaţi ori împuşcati .Un cimitir întreg e malul drept al Dunării,un cimitir în care românii şi-au gasit libertatea veşnică.Pentru mulţi şi libertatea de dincolo de mormânt era mai scumpă decât sclavia pământului natal.Un spectacol asemanator e si la extrema cealalta,la Cernauți unde cimitirele toate sunt în paragină.

Dacă pe transfugi ii prindeau grănicerii români era la fel de rău sau chiar mai rău  dacă n-aveau norocul să-i omoare,ii bateau și-i lăsau nenorociti pentru întreaga viaţă.Dacă aveau totuşi un dram de noroc şi erau născuti evreui sau neamţ,ii răscumpărau neamurile din străinătate „per capita”,aşa cum se vând vitele la târg.Un târg de vite.Aşa a rămas pâna azi….De sub vopseaua asta pute duhoarea comunisto-nazistă căzută ca un blestem pe capul unei naţiei romane crucificate.

Se apropia sfârşitul secolului şi al mileniului.Bătea vânt de schimbare în Europa.Dar cum să plece diavolii de la putere ? Aşa ceva nu se putea.Aveau prin lume și prin Europa câte-un nucleu  dur : Albania,Coreea de Nord,Rusia(URSS),Bulgaria,Cuba,China,Zimbabwe…

Cu România era și mai greu.Ca să nu se schimbe nimic,conducătorii absoluţi trebuiau împuşcati,nu-i așa,chiar de cei pe care i-au crescut ! Când nu poţi să pui mâna pe putere în mod onorabil,dai o lovitură de stat pe care o vopseşti la radio sau la televiziune în Revoluţie.Că altfel,cine ştie ce altă forţă poate ajunge la cârmă,de rămân săracii nazi-comunişti orfani de ţară pe la Moscova.Păi se poate să lase ei ţara pe mâna imperialiştilor occidentali sau pe mâna neghiobului popor îndobitocit de odioşii dictatori atâta amar de vreme?! „Păi vitelor ăstora de români le trebuie musai o democraţie originală.Ca doar ei i-au crescut şi format  pe dictatori şi pe şobolanii ăştia!Auzi la ei,vor democraţie,libertate! Unde au văzut ei vite în libertate?

De-aia vezi,e bună clasificarea documentelor,de-aia trebuie ca probele să fie băgate într-un mormânt cât mai adânc….Că pâna şi oasele pot fi omorâte de uitare şi de timp”…

Era pe sfârşite lovitura de stat,pardon,Revoluţia,când spre afară  graniţele erau deschise partial spre sud-vest si nord-vest si larg deschise spre nord si est,de putea veni în vizita chiar şi toată armata sovietică.Puteau veni liber sovieticii din „Omon” si „turistii” serviciului DST al lui Mitterand.S-a decis și închiderea spatiului aerian.Tot selectiv,ca să poată fi trimisă cîte-o rachetă sol-aer spre vre-un helicopter în care circula vre-un general care nu prea avea tragere de inimă să ajute această minunată „Revoluţie”.A doua motivație este că trebuia să bubuie antiaeriana în toate ţintele false lansate de puciști pe lîngă unitătile militare.Că doar trebuiau să audă şi morţii că e mare „Revoluţie” in România.A treia motivație  e și cea mai interesantă.Păi dacă vre-un reporter mai curios,sau mai mulţi foto-reporteri curioşi,au fost din greşeală la momentul şi timpul necuvenit pe undeva pe unde nu trebuia şi mai ales au aflat ce nu trebuia aflat ? Nici porumbeii voiajori cu vreo misivă în cioc n-aveau voie să ducă vreo ştire reală dincolo de graniţe.Trebuia să apară prin presă că e genocid,că forţele loiale ale dictatorilor,teroriștii, masacrează populaţia,copii şi bolnavii de prin spitale,că sânt zeci şi sute de mii de morţi.Ce Revoluţie e aia fără cât mai mulţi morti ?!Ăsta era consemnul dat.De viaţă şi de moarte ! Şi ce Revoluţie mai era aia dacă transpira ceva la nenorociţii ăia de imperialişti din vest?!

Nesuferiţii ăştia de irlandezi si englezi sunt cam băgăcioşi.Ce-or fi căutat ei prin România cu vreo zece-doisprezece fotoreporteri,ziarişti şi cameramani?

Ba încă s-au cazat în buricul Bucureştiului, la Intercontinental,hotel făcut de imperialiştii americani, care chiar zilele acelea plecaseră în „vizită” prin Panama… Exact cum vitzitau „turistii” ruşii, francezi, maghiari și sârbi România…

Mai erau patru zile şi se încheia fatidicul an 1989 pentru unii români şi fericitul an 1989 pentru autorii măreţei şi victorioasei  „Revoluţii” române.

S-a dat liber doar pentru un avion care trebuia să ducă nişte excursionişti la Belgrad.În afară de numeroşii prieteni din est veniţi să viziteze în plină iarnă frumoasele meleaguri ale României erau o mulţime de vizitatori de pe la Belgrad şi mai ales de pe la Budapesta.Habar n-avea poporul român cîţi „prieteni” are printre vecini şi mai ales printre popoarele sovietice din est,în republica Moldova si Ucraina ! Cu toţii au venit să admire în plină iarnă brava şi măreţa Revoluţie română!Dar şi bravele Servicii Secrete române.

S-au strâns nesuferiţii ăia de englezi cu o seară înainte de plecarea avionului spre Belgrad.Au băut nişte whyski,au strîns aproape toate materialele ce trebuiau trimise la Londra,că excursie-excursie dar slujba e slujbă.Cititorii lor şi naţia engleză trebuiau să afle,să se minuneze şi ei de măreaţa Revoluţie din România.Au tras la sorţi şi soarta a vrut să plece cu avionul de-a doua zi Yan Romano.Nimeni nu-i va sti prea curand adevaratul numele acestui irlandez la origine.

La aeroportul Băneasa,era o linişte aproape mormântală în dimineaţa aceea de decembrie.În oraş mai clănţănea sporadic cîte-un simulator de tragere uitat de excursionişti pe vre-un bloc cenuşiu cum erau toate blocurile comuniste. Aici era linişte şi pace. Excursioniştii sîrbi,unguri şi cîţiva francezi ocupaseră locurile.Comandantul de zbor se „îmbolnăvise” subit şi a fost chemat un tînăr pilot de rezervă. Avionul, un Antonov de ultimă generaţie era gata de zbor.

Cu cîteva minute după degivrarea avionului,cineva anunţă excursioniştii să coboare.N-a mai rămas nici unul în avion,cu o excepție.Un singur pasager,reporterul irlandez, Yan şi echipajul plecau spre Belgrad.O oră de zbor,atît era doar.

După cincisprezece minute de la decolare,o explozie rupe coada Antonovului.Era o rachetă „rătăcită”,s-a spus, dintr-o unitate militară situată la vest de Bucureşti. Fericiţi acei excursionişti coborâti din avion şi grija părintească a serviciilor secrete române!

Au încercat aparţinătorii, rudele apropiate ale echipajului să afle cîte ceva…..Au început să dispară şi ei misterios unul cîte unul pînă ce n-a mai întrebat nimeni nimic.

Venisem din București si mă săturasem de cărat morți și raniți,în cinci zile și nopți de nesomn.Aveam sânge de om și pe și în cizme.Unul dintre morti apartinea serviciilor franceze DST, altii apartineau KGB-ului ucrainian si mult mai putini trupelor OMON din R.S.Moldova.

Flavius,fiul,care avea atunci cinci sau șase ani,m-a luat în primire ca

ând am ajuns acasă după sase zile.”Tati a venit maica pe la noi să ne-aducă apă de la țară și i-am spus că ai plecat la război”.”Păi n-aveați apă aici „ ? „Aveam,dar ne-au spus că e otravită” ! „Al naiba război,tati,am încheiat eu.Război româno-român” ! Apoi am dormit neântors vre-o două zile.

Chiar dacă peste tot și toate,mereu se aşterne hulpavă uitarea,războiul româno-român continuă și azi.Are grijă eterna Securitate să-l mențină viu.Pentru toți șefii ei din tara si din afara,Romania n-a fost și nu este decât un enorm târg de vite.