Lucia-Elena Locusteanu- Timp pentru a iubi

„TIMP PENTRU A IUBI”

de

IRINA VERA TEREBEȘI
„În artă, mâna nu execută niciodată
ceva mai înalt decât poate imagina

inima.”
(Ralph Waldo Emerson)
Toți căutăm motivația, rațiunea de
a trăi frumos. Și IRINA VERA TEREBEȘI
a căutat, găsindu-și „TIMP PENTRU
IUBIRE”, dat fiind că, așa cum afirma
Marin Preda, „unde dragoste nu e, nimic
nu e.”

„TIMP PENTRU IUBIRE” e o carte-
confesiune, ce ne transmite că întreaga viață, cu toate anotimpurile ei, e doar

– sau trebuie să fie – împlinire, creație, iubire…
Volumul e structurat în nouă capitole / secvențe. Primul capitol,
semnat de ICĂ SĂLIȘTEANU, este o privire avizată asupra primelor patru
secvențe, ca un fel de Prefață a volumului.
Cartea, ce poartă amprenta iubirii anotimpurilor, cărora autoarea le dă

multiple semnificații metaforice, se deschide cu „Iubire de toamnă”, o ima-
gine, o îmbinare între arta picturii și a cuvântului, apoi „Iubire de iarnă”,

„Iubire de primăvară” și „Iubire de vară”, capitole cu titluri rezumative,
urmate de „Autoportret în oglindă”, „Interviuri”, o autodefinire „Irina Vera
Terebeși – Iubire-n anotimpuri” și imagini reprezentative.

Deși formația profesională a autoarei aparține unui domeniu al știin-
țelor exacte, Cartea este rezultatul dublului talent – cel al cuvântului cu

puterea lui de expresie, ce dă viață unor poezii, în manieră modernă, dar și
clasică și unor proze scurte, unele cu tentă de aforisme; și cel al pictorului
grafician – cu puterea de redare a sentimentelor prin linie, culoare. Poate, de
aceea, prima imagine este a picturii „Acorduri dulci ale îngerilor”.
„Iubire de toamnă” deschide volumul, nu întâmplător.
Autoarea, înzestrată cu o mare sensibilitate, materializată în harul
picturii și al literaturii, ne încântă cu multitudinea de motive, încărcate
metaforic, ce prind viață în paginile cărții.

Toamna e bogată în motivul frunzei, ce, în context, capătă o largă
paletă de semnificații devenind simbol al vegetației: „Cu frunzele-ți veștejite
îmi tulburi liniștea” („Iubirea unui anotimp”), simbol al trecerii timpului, al
anotimpurilor vieții, al ființei umane trecătoare prin timp: „eu – suflare de
frunze prin legământ?” („Tu și eu”) sau „Cine a spus că toamna nu-și iubește
frunzele?” („Cu toamna în suflet”), dar și simbol al amintirilor: „Mi-e dor …

de frunze” („Dor de toamnă”), pentru că autoarea iubește „Sufletul frunze-
lor”. Dar cum totul e trecător, și Toamna poate pleca: „Te las, Toamnă, să

pleci…”, dat fiind că vine ,,Iubire de iarnă” cu tot alaiul ei, cu „Lumină în
noapte” – acrilic expresiv pe pânză, alături de „Un fulg de nea”… ,,Să ningă

cu fulgi de speranță și iubire în sufletele noastre, ale tuturor!” ne îndeamnă excla-
mația retorică cu care se deschide acest capitol. Alternează versurile cu

proza scurtă, într-un amețitor amalgam de sentimente, declanșate de albul
anotimp.
Iarna – „Tărâmul din suflet”, ne învață „să privim spre cer”, „În prag de
sărbători”, că și-n „Crăciunul din vis” te poți îndrăgosti „de un licăr de
lumină” și că „Picături de fericire” „se preling în pământuri, în inimi” și „rămân
mereu pe cerul înstelat”.
,,Picături de fericire” aduc diversitate de trăiri, transpuse metaforic.
Motivul frunzei, ca și cel al copacului, sunt și în acest capitol prezențe
active: „Tu, copac al unui timp care-ți întinzi ramurile și susții frunzele fără a te

simți împovărat (…) nu eziți să îți lungești crengile în înaltul cerului” („Co-
pacul”), dar și în „Prețuiește-ți frunzele”, copacul e personificat: „Copacule,

unde sunt visele?”.
Autoarea trăiește alte tumultuoase sentimente căutând „Speranța”.
Rezistă, căci iubește, așa cum ne mărturisește într-o amplă enumerație, din
poezia, realizată într-o perfectă simetrie compozițională, dată de verbul la
prezentul etern – „Iubesc…”, verb care dă și titlul, devenind laitmotiv:
„Iubesc adierea care îmi răscolește șuvițele de păr”; „Iubesc frunza ce cade din
copac”; „Iubesc răcoarea ploilor mohorâte de dimineață”; „Iubesc picătura de cafea
ce se prelinge pe marginea / ceștii mele”; „Iubesc adevărul spus pe jumătate”;
„Iubesc o strângere fermă de mână în momente când / simt că mă clatin”; „Iubesc
norii purtați de vânturi repezi pe care mi-am / așezat visurile, speranțele”;
„Iubesc!”.

Capitolul „Iubire de iarnă” se încheie cu două picturi: una ce sim-
bolizează zborul, dar, mai ales, cea de a doua, cu acea imagine sugestivă a

purității, pictura: ,,Cântecul din fluier al unei gingașe fete”.
„Iubire de primăvară” aduce, din nou, motivul Îngerului, într-un
acrilic pe pânză, intitulat „Este un înger printre noi”, urmat de versuri ce

poartă titluri semnificative, ca: „O picătură de primăvară”, ,,Măguliri fine”,
„O primăvară nouă”, „Petale de suflet”, „Tristețea unei flori” etc., versuri în
care, alături de celelalte motive, cum e și normal, motivul frecvent folosit
este cel al florii, așa cum îl regăsim și în interogația retorică: „Oare cum ar
arăta o pajiște fără flori?”, pentru că „O floare care înflorește este un miracol”, / „o
bucurie a sufletului” („Înfloriri”).
În „Iubire de primăvară”, „Pământul ne cheamă” cu „Petale de suflet”,
„Și totuși”, „Ce e iubirea?” se întreabă „Femeia”, care, „Fără frică”, exclamă
că „Ești ceea ce îți dorești!”, pentru că „Universul”, cu „Nori și vise”, cu
„Picuri de ploaie și dor”, are „Aer de primăvară”, ca și „Copilul din noi”,
poezie cu care se încheie capitolul.
„Iubire de vară” se deschide, cum deja ne așteptam, cu tabloul „Îngerii
te fericesc”, alături de poezia „Dacă ți-aș spune”: „Dacă ți-aș spune că te
iubesc, m-ai crede?”, tulburătoare interogație, la care răspunsul se lasă
așteptat…
Interogațiile și exclamațiile retorice încearcă să clarifice noianul de
trăiri date și de anotimpul eternelor iubiri, ca în „Cine suntem noi?”, „Dor
de o stea”, „Te voi iubi”, în timp ce „Inima”, „Din spuma mării”, „Caută un
cer!”, „Cântă un cântec”, ca „Să fim frumoși!”, apare un „Îndemn la iubire”,
căci „Până la sfârșit”, păstrăm în inimi „Recunoștință”: „Îmi vine să opresc
timpul, să stau în loc, / Să privesc spre cer și îngerii să îi invoc”.
Motivul timpului e prezent chiar în titlurile date, nu la întâmplare,
celor patru capitole, de fapt, anotimpuri, așezate într-o ordine ce respectă
iubirea de viață a autoarei, optimismul debordant, încheind volumul cu
anotimpul renașterii, al purității și iubirii.
Pentru că IRINEI VERA TEREBEȘI îi plac atât pictura, cât și poezia, așa
cum mărturisește: „Îmi place să îmi desenez simțirile, / să îmi pictez gândurile… /
frunzelor, anotimpurilor, în culori calde de iubire… Poate, de aceea, volumul
„Timp pentru a iubi” este o carte în care două ramuri ale artei își dau mâna:
poezia prin puterea exemplară a expresie cuvântului și grafica / pictura, cu forța
vizuală a liniei și formei de redare a trăirilor ascunse în cuvânt.
Volumul „TIMP PENTRU A IUBI” se completează cu încă trei capitole:
„Autoportret în oglindă”, „Interviuri” și „Irina Vera Terebeși – Iubire-n
anotimpuri”, capitole urmate de 12 expresive picturi.
Citiți-o! Va fi o adevărată delectare!

Lucia-Elena Locusteanu
Cluj-Napoca
4 iulie 2023