Defăimarea, un sindrom al dezechilibrului societății

-eseu-

‘’Elogiul nu trece dincolo de ușa încăperii în care se discută, în timp ce calomnia își desface aripile și zboară până la urechea miniștrilor ‘’-(Voltaire)

În epoca digitală, unde informațiile de tot felul se propagă instantaneu, observăm răspândirea pe scară largă a unui fenomen extrem de distructiv și periculos. Defăimarea, este un semn al acumulării urii și frustrărilor individuale dar și al dezechilibrului grav și cavernos al societății.

’’Cel mai crud rău pe care oamenii îl comit împotriva unei persoane sau a unui popor este adâncirea urii și a disprețului față de victimele lor’’ . – (Albert Einstein)

Defăimarea, adeseori întâlnită ca formă de expresie a conflictului social, nu mai este doar o unealtă de manipulare politică sau mediatică, ci un simptom al alienării colective, un viciu fundamental al umanității, manifestându-se ca o neputință de a gândi, o impotență intelectuală, o inconsecvență a propriilor acțiuni și idei. Defăimarea este o manifestare a slăbiciunii umane, expresia unei minți confuze, incapabile să ordoneze concepte, să argumenteze logic, să analizeze critic. Este, mai presus de orice, un reflex al frustrării celor care nu pot clădi și, în consecință, aleg să distrugă.

’’Disprețul este un fel de cangrenă care, dacă prinde o parte dintr-un personaj, corupe toate celelalte pe etape’’ . – (Samuel Johnson)

Această atitudine profund negativă crește într-un ritm alert, reflectând precum o oglindă caracterul real și lipsa de respect a celor care o folosesc. Tratamentul umilitor și ofensator adus unei ființe umane cu scopul de a-i răni demnitatea, de a-i arăta disprețul și de a o jigni public este considerat extrem de dureros și are ca scop subevaluarea persoanei  văzute prin prisma unei închipuite superiorități morale a ofensatorului.

În esență, defăimarea este simptomul unei gândiri haotice ce izvorăște dintr-o lipsă de coerență interioară. Cel care defăimează nu are doar o problemă etică, ci una epistemologică: nu poate distinge între adevăr și minciună, între esențial și irelevant, între rațiune și impuls. Defăimarea este o expresie a inconsistenței, a incapacității de a menține un fir logic, de a construi o argumentație, de a distinge între propria furie și realitatea obiectivă. De aceea, cel care recurge la defăimare își trădează nu doar lipsa de respect față de ceilalți, ci și propria fragilitate intelectuală. Astfel, disprețul și insulta devin pentru acesta supape de refulare ale propriilor frici, insuccese și nesiguranțe pe care nu îndrăznește să le experimenteze.

’’Mai rău e când cei care te privesc cu dispreț sunt niște proști care nu au citit niciodată o carte sau n-au plecat nicăieri la mai mult de treizeci de kilometri de orașul natal’’. – (Patrick Rothfuss)

Acest instrument rezervat altădată doar sferei politice, este astăzi un fenomen extins asupra întregii comunități, infiltrat în fiecare colț al spațiului public. Fie că este vorba de rețelele sociale precum Facebook, X, Tiktok, Youtube, Pinterest,Whatsup, Linkedin, Instagram, Spotify, sau de canalele mass-media tradiționale, defăimarea a devenit un mod de a anihila simbolic indivizi, de a le anula identitatea și de a le reduce existența la etichete peiorative.

’’În om sunt mai multe lucruri demne de admirat decât dispreț’’- (Albert Camus)

Mai mult decât atât, defăimarea este un act perfid, de lașitate. În locul confruntării directe, în locul dezbaterii autentice, defăimătorul preferă atacul pe la spate, denaturarea, insinuarea, manipularea. El nu are curajul de a se expune unui dialog real, pentru că știe că nu poate susține o idee solidă. Se ascunde în spatele cuvintelor grele, al jignirilor, al ironiilor și al etichetărilor, pentru că în spațiul rațiunii s-ar prăbuși imediat.

’’Cea mai mare pedeapsă care poate fi impusă invidiei este disprețul. A-i acorda atenție înseamnă a-i permite să savureze un simptom al victoriei’’. –( Ignacio Manuel Altamirano)

Defăimarea nu este doar o acțiune izolată; ea este un catalizator al urii. Odată lansată, o defăimare se răspândește ca un virus, instigând la mai multă ură, la diviziune, la distrugere. În acest sens, ea nu doar reflectă un caracter murdar, ci îl și amplifică. Cel care defăimează, își etalează astfel propria decădere morală, apoi o și răspândește multiplicat, transformând-o într-o normă socială. De aceea, defăimarea este mai mult decât o  lipsă de respect, este un act arogant de disoluție al oricărei posibilități de comunicare autentică.

‘’Dacă în inima cuiva clocotesc sentimente de ură și de dispreț față de tine, niciun principiu al logicii nu îl va face să vadă lucrurile așa cum vrei tu.’’ –(Dale Carnegie)

Un aspect esențial al defăimării este relația sa antipatică cu adevărul. Într-o lume în care înjosirea devine moneda de schimb a discursului public, adevărul încetează să mai conteze. Se creează o realitate paralelă, în care percepția este manipulată, iar minciuna devine mai importantă decât faptele. În acest proces, nu doar că se distrug reputații, ci se corupe însăși structura realității. Cel care defăimează își asumă un rol demiurgic pervertit pentru că el nu descoperă adevărul, ci îl fabrică, îl deformează, îl înlocuiește cu un construct menit să servească intereselor sale.

‘’Dacă n-am avea deloc defecte nu am avea atâta plăcere să le observăm la alții.’’ –(F. de la Rochefoucauld)

Dincolo de impactul imediat pe care îl are, acest fenomen ridică probleme fundamentale despre natura comunicării, etica discursului public și viitorul relațiilor interumane pentru că defăimarea nu este doar o expresie a dezbaterii degradate, ci și o reflecție a disfuncțiilor sociale profunde. Într-o lume în care discursul critic a fost înlocuit cu invective, în care reputația unui individ poate fi distrusă într-un singur titlu de presă sau într-un comentariu viral, asistăm la o explozie de resentimente colective. Comunicarea nu mai este ghidată de principii raționale, ci de impulsuri primare: furie, frustrare, orgoliu, dorința de răzbunare. Anonimatul oferit de mediul online amplifică această tendință, conferindu-le celor lipsiți de responsabilitate iluzia impunității totale.

’’Nepolitețea este extrema mândriei, este construită pe disprețul față de umanitate’’ . – (John G. Zimmerman)

În plan psihologic, defăimarea acționează ca o armă de dezintegrare și profanare a identității. Individul atacat nu este doar insultat, ci deposedat de propriul statut simbolic în societate. Prin etichetare, prin asocierea cu noțiuni degradante, fie că este vorba de acuzații de corupție, trădare, sau extremism, victima defăimării este supusă unui proces de dezumanizare sistematică. În acest sens, defăimarea devine un act de putere, un mecanism de subordonare și excludere socială, prin care grupurile dominante își afirmă controlul asupra discursului public. Defăimarea continuă sau repetată constituie un abuz psihologic și poate determina apariția depresiei.

„Minciuna dăinuie doar până când adevărul își face simțită prezența.” – (James Clavell)

Dacă în trecut rolul mass-mediei era acela de a media adevărul, astăzi ea a devenit un agent activ al manipulării prin defăimare. Presa nu mai funcționează pe principiile verificării și imparțialității, ci pe logica audienței și a profitului. Printr-o combinație de senzaționalism și deformare intenționată, indivizii sunt reduși la clișee, la imagini simplificate care servesc narațiunilor dominante. Astfel, defăimarea nu este doar o consecință a unei culturi publice degradate, ci și o strategie deliberată de control a opiniei publice.

’’Nu există loc în univers pentru mai puțin dispreț sau mândrie, doar pentru o inimă liniștită și reverență ’’. – (James Martineau)

În politică, defăimarea a devenit instrumentul central al luptei pentru putere. În locul confruntării de idei, asistăm la o luptă a invectivelor, în care discreditarea adversarului a înlocuit argumentația rațională. Campaniile electorale nu sunt însoțite de dezbateri politice autentice, ci mai degrabă sunt ringuri de box în care adversarii se întrec în exerciții de hulire, detestare și calomnie. Alegerile sunt un spectacol mediatic în care imaginea contează mai mult decât realitatea. Adevărul nu mai are relevanță în fața unei minciuni repetate suficient de des.

‘’Adevăratul defect este să ai defecte și să nu le îndrepți’’.– (Confucius)

Mai grav decât orice efect social sau politic este faptul că defăimarea reflectă o criză profundă a gândirii și o formă de alienare. Ura acumulată, fie că provine din frustrări personale, din neînțelegeri sociale sau din influențele unui sistem corupt, se descarcă în forma defăimării ca expresie a unei neputințe colective. A insulta în loc de a argumenta nu este doar un act de imoralitate, ci și unul de incapacitate intelectuală. Un discurs bazat pe jigniri nu este un discurs, ci o manifestare a unei neputințe de a formula idei coerente. În această lumină, defăimarea devine un simptom al decadenței intelectuale, al abandonului raționalității și al triumfului impulsivității primitive.

„Când minciuna devine adevăr, onestitatea devine un act de rebeliune.” – (Kristina Meister)

Să nu defăimezi într-o societate care trăiește din asta, este un act de rezistență. Este o dovadă de inteligență și claritate intelectuală, de tărie morală și de înțelepciune. Refuzul defăimării nu înseamnă pasivitate, ci curaj și discernământ: înseamnă a alege argumentul în locul invectivei, analiza în locul etichetării, construcția în locul distrugerii. Într-o lume în care ura se propagă mai ușor decât ideile, cel care refuză să participe la acest joc toxic devine un adevărat luptător.

’’Cea mai crudă răzbunare este disprețul tuturor răzbunărilor posibile’’. –( Goethe)

Dar, defăimarea nu este doar o problemă de moralitate, ci o problemă de existență. O societate care își devorează propriii membri prin calomnie, prin minciună, prin etichetare, este o societate condamnată la implozie. Singura cale de ieșire este restaurarea unui discurs bazat pe respect, pe argumente, pe autenticitate. Doar astfel ne putem salva de la decadența intelectuală și morală spre care ne îndreptăm cu o viteză tot mai mare.

‘’Calomnia urmărește doar pe oamenii de merit, cu pași ce se măresc odată cu meritele lor’’.- (Sir Walter Scott)

În fața acestei derive, modalitățile de a lupta împotriva defăimării sunt combaterea directă, prin apărarea  adevărului și restaurarea unei etici a comunicării corecte, a dreptului la exprimare. Societatea trebuie să redescopere valoarea dialogului, în care respectul și argumentația logică înlocuiesc ura și manipularea. Educația joacă un rol fundamental în acest proces, deoarece doar prin cultivarea gândirii critice și a empatiei se poate combate cultura defăimării.

’’Când ești total în pace cu tine însuți, nimic nu te poate zgudui. Nicio critică, niciun dispreț, nicio insultă.’’. – (Ignacio Novo Bueno)

Fiecare dintre noi joacă un rol important și avem responsabilitatea de a nu contribui la această cultură toxică. Să fim mai mult susținători decât judecători, mai puțin iritabili și mai înțelepți. Ce-ar fi să încercăm un exercițiu de pozitivism, căutând să cinstim, să elogiem sau să apreciem în loc să criticăm și să condamnăm vehement.

Înainte de a scrie un comentariu, de a distribui o informație sau de a participa la un discurs de defăimare, ar trebui să ne întrebăm: „Este adevărat? Este justificat? Este constructiv?”. Numai astfel putem opri degradarea morală și intelectuală a societății și putem revendica un spațiu public bazat pe respect, echilibru și autenticitate.

Mihaela CD

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Din 1 septembrie aici vei găsi totul despre GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024

Johnny Ciatlos Deak: Programul de promovare al scriitorilor și artiștilor români  contemporani   de pretutindeni  continua!

Cum pot publica si eu in revista?

COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!

Lara si David Semenescu -Invitati la emisiunea SALUT ROMANESC DIN MONTREAL partea 2-a

AL FLORIN TENE-Răspunsuri de azi pentru “Întrebări pentru mai târziu “de Mihaela CD

Trei publicații ale editurii Globart Universum premiate de Liga Scriitorilor din Romania,pe anul 2023

FASHION -ART-DESIGN

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă

Impresii de la evenimentul DE DOR SI DE DRAG-lansarea cărții DORUL CUVINTELOR

Impresii si felicitări primite *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită nr 17/2024

Lansare de carte -Dorul dintre aripi-ALEXANDRINA IURCU BALAN

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau