Cioburi de lacrimi

Dansez în spațiul dintre două lumi

pe ritmul cunoscut din noaptea-n care

te-am strâns în brațe cu înflăcărare,

în pași ce-ai început să mi-i îndrumi.

I-ai îndreptat, ușor, spre ritmuri noi,

spre un înalt ce nu mai atinsesem,

în lumi pe care nu le-nțelesesem

nici chiar atunci, călcându-le în doi.

Erai strălucitoare ca o stea

pe care o urmam cu bucurie

în noaptea-ceea care-a fost să fie

cea mai frumoasă noapte-a mea și-a ta.

Te-am sărutat și te-am iubit atunci

și-n timpul care ne-a gonit din urmă

spre locuri unde visele se curmă,

în viața-n care suntem sub porunci. 

Ai vrut să-mi intri-n suflet, te-am lăsat

și mi-ai pătruns în inima-mi nebună,

căci te-am dorit cu mine, împreună,

c-un sentiment de pace, adorat.

Mă-nvârt prin sala goală și visez,

în sunete de lacrimi sparte-n dale,

că sunt și eu în visurile tale,

și mă privești cum, singur, mai dansez.