VIOARA SUFLETULUI

Cu câțiva ani în urmă mi-a atras atenția un citat: „Dacă nu
știi cum plânge o vioară, n-ai să afli cum cântă o inimă” semnat de Vasile Sevastre Ghican. Răvășitor și subtil mesaj, dar
iată… că subiectul revine.
De astă dată prin intermediul cărții SUSPINELE VIORII,a binecunoscutei scriitoare KESSY-ELLYS NYCOLLAS,
Editura LUCVAL&KEN, 2024.
Cu o frumoasă și bogată activitate literară, prin acest volum
de poezie, autoarea ne încântă și ne cucerește cu versuri de suflet, în care printr-o rezonanță subtilă, asemenea unei viori,
redă prin Cuvânt, frumusețea trăirilor omenești.
Poeta, pe „cărările iubirii”, se simte un „copac desfrunzit”,unde seară de seară, „Suspină-n taină o vioară” (Suspinele viorii). Alteori, este o frunză arămie-n toamnă” care sărută pământul (Comparații), ce încă mai poartă amprentele celor doi protagoniști ai unei iubiri de neuitat.
Deși despărțirea și-a spus cuvântul, totuși sufletul îi zice: „-Veți fi iar (împreună) în univers” (Dezamăgire). „O iubire tainică și vie”,… „stă prinsă-n colivie”, printre Umbre, din care un „descântec tainic” răzbește peste timp. O iubire mistuitoare, unde iubitul este: „răsărit”, „dor de nepătruns”, „lună și soare”, „muză și visare”, „vânt și furtună”, „călăuză și mister” (Mi-ai fost), dar și „ploi și curcubeu” (Nu știu).
Un amalgam de sentimente și amintiri, de ispitire și dorință vie, ale căror ecouri se transpun tainic, nu numai muzical, ci și în poezie. Printre amăgiri și spini, printre străini, poeta își caută liniștea.

Într-o continuă comunicare cu Dumnezeu, ea vrea să afle sensul acelei întâlniri, pe care destinul i-a oferit-o spre a de veni, în cele din urmă, femeia puternică și înțeleaptă de azi.
Viața-i pare o scenă, în care rolurile se schimbă când nu te aștepți, iar sufletul… da, sufletul, suspină dincolo de cortină, în culise (Mă retrag).
Ar vrea ca dorul ei să fie luat de păsările care pleacă toamna spre alte meleaguri, care și ele cunosc ce este dorul, dorul lor infinit de primăvară, într-o Resemnare a sentimentelor trăite adânc, ce doar în versuri pot fi descrise. „Un dor hai-hui / Pe scara trenului grăbit”, cu secrete și
tristeți își poartă pașii în căutarea unei speranțe (Călătorie), în timp ce Plâng visurile „Rămase întristate pe un peron de gară”.
Lumea o vede „strâmbă și plină de păcate”, străbătută de iubirea ei sinceră și neînțeleasă (Mi-am scris). O iubire platonică, de o sinceritate debordantă, ce a rămas acolo, precum o sursă de semnal vie, care emite continuu, care nu-i dă pace și pe care și-a dorit-o altfel.
„Pe aleea de la moară / Au rămas visuri și dor”… „Rătăcitori suntem pe drumurile vieții”. O moară, a timpului, ce se învârte, de parcă ar vrea să îi readucă în același loc, pentru un „stop de fericire”.
Un suflet naufragiat, printre atâtea toamne, căruia îi e dor de iubirea sinceră și necondiționată, motiv pentru care poeta s-ar întoarce în copilărie: „Aș vrea să fiu din nou copil / În satul meu sărac și mic / Să merg încet sfios tiptil / Să mă ia-n brațe al meu bunic” (Mai pleacă o toamnă), dornică fiind de liniștea din copilărie. Uneori, „toamna cântă”, printre „crizantemele” alinate de
jocul vântului (Ascultă), dar Poezia i-a rămas aproape: „Versurile mele toate / Scrisori neexpediate” (Am primit versul în dar).
Deși singură în lumea cea străină, poeta simte protecția divină: „Străină sunt și lumea-mi e străină / Nu am în preajma mea decât pe Dumnezeu / El m-a ținut tot timpul strâns de mână / Nu m-a lăsat să cad când mi-a fost greu” (Străină) sau: Mulțumesc ne-ncetat celui Sfânt / Purtând al
său nume în gând și cuvânt (O frunză în vânt).
Oglinda îi este un fidel confident: „Mi-arată în umbră doi ochi mari căprui”, ce o urmăresc ca un blestem de care nu poate scăpa, în timp ce clepsidra se întoarce spre apus.
Poeta se vede în ipostaza de Culegătoare de vise, în timp ce Singurătatea a învățat-o să gândească, să fie o luptătoare. Promisiuni vii, o colindă: „ ai promis / C-ai să revii la mine-n vis”, pe care le privește prin Lupa timpului. Poeta rememorează povestea ei de iubire, ce nu-i dă liniște nici peste timp, își pune întrebări, ne-nțelegând ce lecție de fapt avea de învățat. „Cine sunt eu, din care lume vin?”…„Lăsându-mi viața scrisă într-un vers”… „Că viața însăși nu ne aparține / Ci suntem doar, copiii celui Sfânt / Trimiși cu misiuni pe acest pământ” (Mă întreb). Frumoasă invitație la reflecție!
Un suflet însetat, prin care răzbate Lacrima viorii, Vocea tăcerii, dar cu puterea să își remodeleze visurile. O retrospectivă a iubirii neîmplinite, dar îmbrățișată-n ceruri, din care răzbesc suspinele unei viori, pe care nu oricine poate să o audă, să o asculte și să o înțeleagă.
De fapt acordurile viorii, într-o gamă minoră, spun o poveste de dragoste rămasă neîmpărtășită, iar suspinele ei sunt încrise cu litere de foc în sufletul poetei.

Pe lângă versurile care au curgerea unei ape cristaline de munte, care poartă dorul spre marea cea mare, acestea ne surprind și prin faptul că situează povestea într-o lume românească, în care adevărurile și înțelepciunea populară ni se relevă din plin: la un ,,car de oale e de-ajuns un băț” / La fel și în iubire un ,,dezmăț” (Mai am să-ți dăruiesc); sau „Doar cu luptă și răbdare / Simți succesul ce gust are” (Ignoranța) sau „Caracterul omului / E ca fructul pomului / De-i amar,
amar rămâne / Oriunde-i plantat în lume // Iar cel dulce dulce este / E adevăr nu poveste” (Măști).
În poezia La taifas cu sufletul, descoperim psihologia părintelui din familia noastră creștină, care își dorește copiii aproape, pe care foarte frumos o redă în versuri: „Mama bătrână și ea / Plângea când te alinta / Și se ruga ne-ncetat / Să rămâi cu ea în sat / Să aibă la bătrânețe / Sprijin dragoste blândețe”.
În volum întâlnim construcții estetice din cuvinte, într-o arhitectură proprie, ce creează stări autentice de spirit: „Lacrimi de nori” (Nu mai cred); „vise răstignite” (Pe cerul întunecat); „roi imens de sentimente” (Mi-am scris); „grăiește fără grai”… „Cuvintele arestate” (Stelele); „versuri
rodesc” (Strigăt); „ogorul firii”… „geana amintirii”(Cândva); „teatru ieftin” (Culegătoare de vise); „sufletul deschide o umbrelă” (Visul); „fereastra inimii” (Ploi); „gândul ca o boare” (Trec gânduri); „turma de patimi” (Când îmi e dor).
Așa cum spune autoarea, iubirea este de la Dumnezeu, este darul suprem, dar să nu uităm că și Poezia este tot de la Dumnezeu. Cartea este o pledoarie pentru iubirea adevărată, care doar
ea îți poate umple sufletul și dă împlinire vieții!

Volumul reprezintă un periplu prin sufletul autoarei, într-un preaplin care se revarsă spre noi, cu puritate și limpezime. O pledoarie pentru iubire, ca o interfață dintre noi și Dumnezeu.
O declarație de iubire adusă vieții, văzută ca o poveste pe care o trăim aici, pe această planetă, învățând și dăruind lecția iubirii, cea pentru care Dumnezeu ne-a creat.
Întâlnim în volum o poezie proaspătă, ademenitoare și revigorantă, puternică prin stil și cuvânt, o lucrare puternic ancorată în tot ce-i românesc. O poezie în care poeta se adună din armoniile celeste, pentru a se metamorfoza în cartea pe care azi ne-o dăruiește.
O poezie limpede, efervescentă, confesivă și distilată prin trăiri, redate nouă spre a ne bucura sufletul și inima, mesajul ei ajungând repede acolo unde trebuie, în inimile cititorilor.
Între coperte o descoperim pe autoare cu căutările ei, cu zbaterile ei. Prin scris, își manifestă poate cel mai bine trăirile și se dăruiește iubitorilor de Cuvânt.
Cartea aceasta este o confesiune, o mărturisire, o zidire, o cheie spre inima omului, spre comorile lui lăuntrice. Avem de-a face în acest volum, cu o poetică a iubirii, o continuă căutare de sine, de doi, într-un sentiment care vrea să dăinuie în timp, un periplu spiritual pe frecvențele înalte
ale spiritului uman, prin Cuvânt de Poem. Descoperim în acest volum un suflet bogat, care are multe de dăruit și care prin Poezie, găsește calea spre sine și calea spre Dumnezeu.
Prin versurile sale, poeta reușește să redea frumusețea spiritului omenesc, căutător de iubire, într-un prezent activ, încărcat de înţelesuri sublime și asta pentru că Poezia este
limbajul universal al inimii, este o scară către Dumnezeu, către grădina lui eternă, către iubirea care dăinuie.

Poeta ne dăruiește din preaplinul sufletului, mânată de setea de frumos, în căutarea merelor de aur, care există în grădina sa lăuntrică, în sufletul ei, acolo unde se regăsește prin poezie. Iubirea adevărată nu poate fi decât întreagă. Iubirea e o lege fundamentală a creaţiei, eternă, misterioasă, care poate dizolva și transcende timpul, iar Poezia, ea însăşi e Iubire şi frumuseţe, realizând conexiuni indestructibile între oameni. Iubirea înseamnă să împarți infinitul cu un om sau cu Dumnezeu.
Citind, te lași pătruns de realitatea dură și bizară a acestei lumi, de emoția celei care scrie, care se recrează pe sine, dar și pe tine, prin care te încarci cu energia vie care sălășluiește în cuvânt, căreia poeta îi dă forța și puterea necesară pentru a transcende în lumile create de ea.
După părerea mea, Viața este o vioară la care Dumnezeu ne lasă să învățăm să cântăm, iar noi, ca niște copii iubitori și dornici de A FI, încercăm să fim stăruitori în descifrarea partiturii, în aflarea Adevărului care ne îmbracă existența.
În Poezie, poeta cântă pe frecvența sufletului, într-un cod personal, scrie și trimite o carte de vizită pentru univers, o compoziție proprie într-o orchestrație cosmică a unei tainice
Viori. În Poezie, ca și în Iubire, te reinventezi cu fiecare clipă, trăiești fiecare dragoste ca o Poezie, pe care o întâlnești mereu, renăscând prin ea.
Precum într-o nocturnă, sonată sau baladă, vocea autoarei scrie o lucrare poetică la vioara sufletului, într-o compoziție unitară, într-o semantică proprie, în acorduri consonante, într
un discurs revelator în care se oglindesc ipostazele sufletului uman, legat armonios de Divinul care ne face să fim și să ne simțim toți UNUL.

Volumul conturează un areal poetic propriu, cu un joc semantic de stări, semnificaţii şi construcţii estetice, în care prin oglinzile sufletului, respiri profund şi regenerator. O introspecție exprimată generos poetic, din care te întorci îmbrăcat în frumusețe, cu înțelepciunea sufletului care se
adună în întregul ce-i conferă identitatea și libertatea deplină.
Mulțumim distinsei scriitoare KESSY-ELLYS NYCOLLAS pentru acest minunat dar de suflet, o felicităm, dorim cărții drum bun spre inimile cititorilor și așteptăm cu bucurie și interes următoarele apariții editoriale!

Prof. AURELIA RÎNJEA
Membru al World Poets Association, România
și al Uniunii Scriitorilor de Limba Română

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

 GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024

Johnny Ciatlos Deak: Programul de promovare al scriitorilor și artiștilor români  contemporani   de pretutindeni  continua!

Cum pot publica si eu in revista?

VIDEOCLIP RECITARE -MENIREA-N VERS, autor MIHAELA CD, recita LUCIAN DUMBRAVA

AL FLORIN TENE-Răspunsuri de azi pentru “Întrebări pentru mai târziu “de Mihaela CD

Trei publicații ale editurii Globart Universum premiate de Liga Scriitorilor din Romania,pe anul 2023

FASHION -ART-DESIGN

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă

Impresii de la evenimentul DE DOR SI DE DRAG-lansarea cărții DORUL CUVINTELOR

Impresii si felicitări primite *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită nr 18

Invitație de participare la volumul de confesiuni literare ”PORTRETE LITERARE”-2025

Lansare de carte -Dorul dintre aripi-ALEXANDRINA IURCU BALAN

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau