Aurelia Rinjea-O RAZĂ DE LUMINĂ-impresii revista PPSM nr 17

O RAZĂ DE LUMINĂ- impresii revista  PPSM nr 17

          Într-o lume în care parcă suntem dirijați din umbră, ținându-ne captivi în iluziile altora, ca într-un film, în care viața noastră modernă, e guvernată de frică, manipulare și condiționare, iată o rază de lumină ce vine din Canada, chiar prin această Revistă de literatură și artă.

REVISTA POEZII PENTRU SUFLETUL MEU, nr. 17/2024, apărută Globart Universum, ne cucerește ca de obicei cu un cuprins generos, care îți sporește dorința de lectură, dar și  bucuria de a fi împreună.

Un prim articol Dincolo de hotarele țării se dă lupta pentru păstrarea identității românești în lume semnat de Senior Editor JONHHY CIATLOȘ DEAK, ne prezintă activități reprezentative  românești, realizate cu mult suflet de oameni inimoși și frumoși care acolo unde sunt  trăiesc românește și care nu uită nici o clipă că sunt români. Susțin și eu susținând ideea distinsului Scriitor, că GALA ARTELOR a fost o sărbătoare a culturii românești, pe meleaguri canadiene, într-un moment ales cu totul special, de Ziua Limbii Române, când se mai aniversau 5 ani de la apariția Revistei „Poezii pentru sufletul meu”, fondată de distinsa scriitoare Mihaela CD, cât și Lansarea Antologiilor Stelaris. Aceste proiecte sunt dovada certă că dăruim și primim ce păstrăm de milenii: Iubirea pentru Limba Română, Iubirea de Neam, de Creație, de Dumnezeu.

            CORNELIA BUZATU – România, face un periplu peste timp Trec anii!, ani plini de trăiri specifice, ce dovedesc bogăția sufletului românesc, sentimentele profunde  de iertare, de iubire și de statornicie, în Spiritul pentru care am fost creați.

            LILIANA MOLDOVAN – România, ne vorbește Despre tainica poveste de dragoste dintre poezie și filozofie, prin care, gândirea poetică și cea filosofică conlucrează în manifestarea frumuseții acestei lumi și ale celor create de poeți și de filozofi, prin Cuvântul ce este viu și creator.

            ALINA MAGDALENA  LYNER – Elveția, ne invită să admirăm pictură pe pânză, prin care ne mângâie tandru sufletele în culori calde și pline de viață.

            DANIELA VLADU – România, cu un tonus pozitiv și plin de speranțe, prin poezie, ne convinge că Totul e posibil… într-un univers plin de energii, cu care rezonăm  lăuntric, pentru a ne găsi pacea și echilibrul și  credința.

            MARIANA MOGA – România, ne prezintă Sărbătoarea Crăciunului, de-a lungul timpurilor, cu tradiții specifice care vor dăinui, grație semnificației și impactului pe care îl are în viața creștinilor.

            MIRCEA DORIN ISTRATE – România, alături de care stăm de vorbă cu Țara, greu încercată de timpuri, dar ai cărei Înaintemergători, sunt vii și sunt drept repere de conștiință și demnitate, de curaj și de vitejie pentru viitorul acestui neam.

            MARIA – MAGDALENA TIRCHILA – România, în a cărei pictură pe pânzǎ descoperim un univers plin de bucurie și culoare, în costume populare românești.

            DORINA OMOTA – România, vine cu întrebări despre iubire și iertare, despre cum primim Nașterea Domnului în sufletele noastre, în această lume bolnavă, acaparată de uitare, în care credința trebuie să fie fermă.

            TRANDAFIR SÎMPETRU – România, într-o contopire cu splendoarea naturii a sentimentelor profunde, ne invită în oceanul său plin de iubire și de poezie.

            IONUȚ ȚENE – România, vine cu un răspuns la întrebarea: O schizofrenie contrafactuală a culturii şi istoriei promovată în Occident? – și asta, acum când asistăm la o decădere morală a Occidentului, cu efecte pe care le resimțim cu toții.

            IOAN ROMEO ROȘIIANU – România, într-un romantism celest, ne face o invitație la a medita asupra trăirilor profunde, printre secundele care se scurg tăcut.

            DIANA VOZIAN – Canada, în pictură pe pânză, ne dăruiește flori care ne zâmbesc prin culoare.

            VASILE BELE – România, în versuri, ne spune Povestea Poeziei, o poveste încântătoare în care Poetul privește în oglinda timpului.

            KESSY ELLYS NYCOLLAS – România, ne aduce Flori de crin și amintiri pline de dor și trăiri unice.

            GELU DRAGOȘ – România, într-un echilibru extatic, unește vara cu iarna, poetic, „dintr-un cuvânt în altul, / dintr-un sărut în altul”.

            ALEXANDRINA IURCU-BĂLAN – Canada, ne îmbrățișează în poeme despre dor: Legenda dorului, Păsări de dor, cu ipostaze multiple ale dorului, prezentate magic și fără a putea fi uitate.

            MIRCEA RUȘTIUC – România, prin pictură, ulei pe pânză, în culori fluide ne invită în uiversul interior al ființei umane, dar și în cel marin sau al promenadelor în doi.

            TITINA ŢENE – România, ne teleportează în magica copilărie, plină cu povești și personaje încântătoare și reușește în scurt timp și pe noi cititorii să ne facă să ne simțim copii.

            ION ANTON DATCU – Canada, ne face cunoscut un eveniment: „Asasinarea câştigătoarei Premiului Miss România-1926”, din volumul in pregătire, ULTIMUL… SFÂRȘIT… Mult succes noului volum!

            LILIANA BADEA CÂRSTEA – România ne prezintă un univers oniric, presărat cu stări de spirit și trăiri, în care visul este o formă de a ne bucura de viață.

            SOFIA BENEA MARGIN – România, despre „Iubirea… ce-am iubit cândva…”  dincolo de care a rămas dorul.

            LIGIA ANA GRINDEANU – Statele Unite ale Americii, într-un „Refugiu de toamnă”, ne face o Promisiune de a fi”, prin care să nu uităm „să purtăm Cuvântul în suflet”. 

            CAMELIA FLORESCU – România, ne oferă trei poeme puse pe muzică, cu o tematică sugestivă: despre Mama – o adevărată icoană și despre iubire.

            ANA MARIA SURUGIU – Canada, ne prezintă evenimentul „Viitorul ne aparține”, desfășurat la Domeniul Roman, unde a vut loc  Lansarea celui de-al 20-lea volum intitulat,  „Întrebări pentru mai târziu”, reflecții și enunțuri motivaționale, bilingv, română și engleză, apărut sub semnătura binecunoscutei scriitoare canadiene de origine română MIHAELA CD, dar și aniversarea Zilei de naștere. La acest eveniment distinsa Jurnalistă a citit și Mesajul meu de felicitare, alături de urarea La mulți ani!, fapt pentru care îi mulțumesc cu prețuire și admirație, felicitând-o încă o dată pe autoarea MIHAELA CD.

            LĂCRIMIOARA IVA – Italia, este prezentă cu un fragment din recenzia Efectul de bumerang al iubirii „Întrebări pentru mai târziu”, MIHAELA CD, – o carte de oferit atât aproapelui cât și ție însuți.

            AURELIA RÎNJEA – România,  ne prezintă STELARIS volumul 2 Antologie de creații literare, Ed. Globart Universum, Montreal, 2024 – un eveniment în sine, la care au participat personalități literare, de vârste poetice diferite, cu experiențe și trăiri diverse, care trasează deschiderea acelui mâine pe care ni-l dorim a fi de bun augur.

            CARMEN MIHAELA COCA – România, ne prezintă pictură, într-un univers stilizat, policrom și tainic, care ne poartă în lumea creatoarei.

            GHIȚĂ MUNTEANU – România, onorează Rubrica Români de succes, fiind invitat la Emisiunea Salut românesc din Montreal, de către Dl. JOHNNY CIATLOȘ DEAK. Un interviu interesant, în care cunoaștem în deaproape personalitatea artistului și ne bucurăm de prezența dumnealui în Canada și în paginile Revistei.

            LIVIU PENDEFUNDA – România, ne oferă un superb „Descântec la stea, Logostea”, cu trimiteri la credință, iubire și la Dumnezeu.

            CRISTIAN CHISTRUGA – Canada, ne aduce în prim plan o poveste de iubire și amintiri trăite profund.

            CRISTINA FLOREA  – România, ne oferă un frumos dialog „Doi”, diafan și spontan, înalt și profund.

            SIMONA MIHUȚIU – România, între abstract și concret, ne captivează cu „Esență poetică”,  „Mulțime vidă”,   „Mirarea pietrei”, purtându-ne pe „Val”  și pe „Spirala tăcerii”, toate pentru adevărata probă re rezistență a „Renașterii din propria cenușă” .

            DANIELA VASILOSCHI – România, semnează  cronica literară „Între povestire și filozofie existențială”, a cărții  FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ, scrisă de MIHAELA CD, Ed. Globart Universum 2024, o carte pe care ne-o recomandă spre lectură.

            MARIAN P BELCIUG  – Canada, ne prezintă un frumos „Îndemn pentru lider și o viziune asupra unui aspect actual existențial”: „Dispariția masculinității„. O invitație la a medita aspra celor două subiecte.

            SILVIA MIHALACHI – România, ne emoționează cu „Rugă pentru mama”, dar și cu întrebări actuale: „De ce mereu întrebări trăite, rămase fără răspuns…?”, asta într-o vreme, în care se vorbește mai mult de război decât de pace.

            LEONID ŞARAMET – Canada, printre ecourile ploii, retrăim metamorfozele frunzei sau stând de vorbă cu inima sa.

            ECATERINA ROLEA – România, printre vibrațiile gândurilor și roua iubirii din priviri, ar vrea ca Iubirea sfântă să țină o veșnicie.

            IRIS RÎPA – România, ne prezintă grafică, cu teme mioritice, pace, credință și perspective ale viitorului.

            VICTOR MANOLE  – România, iubitor de Țară, de Limba Română, pe care ne-o prezintă ca o „Țară de dor”, în brațele căreia dorește să-și găsească liniștea, pe care o respiră și o trăiește ca pe ceva frumos și sfânt.

            NINA LAVRIC – Elveția, ne aduce flori de speranță. Pentru ea Omul dezbrăcat de sine e o  „Lacrimă fierbinte în rouă!”, iar dorul de țară o cuprinde.

            OFELIA ARMAȘU – Canada, ne încântă cu pictură: portret, flori și natură statică, într-o introspecție tăcută.

            JOHNNY CIATKOȘ DEAK – Canada, ne prezintă evenimentul: Aniversarea de 15 ani – Școala Junimea Română din Montreal, o școală unde se naște sentimentul de apartenență, colaborare, solidaritate și întrajutorare reciprocă. Inima acestei minunate școli este doamna OTILIA TUNARU, directoarea si fondatoarea scolii. Felicitări distinsă Doamnă!

            LUCIAN DUMBRAVĂ – România, ne aduce în atenție fenomenul citirii presei și asta într-o „Iarnă” a sufletelor din ce în ce mai acutizată.

            RADU BOTIȘ –  România, într-o viziune personală ne prezintă „Politica Eco”, precum și adunarea de partid despre negocieri și promisiuni, în viziune personală.

            JOHNNY CIATLOȘ DEAK – Canada, consemnează încă un eveniment, spectacolul „Îndrăgostește-te de mine! ”– unde artistul GHEORGHE GHEORGHIU a sărbătorit 50 de ani de carieră artistică, unde a interpretat și melodii pe versurile distinsei scriitoare MIHAELA CD.

            AURELIA RÎNJEA – România,  ne prezintă Un reper cultural românesc contemporan – Revista Poezii pentru sufletul meu,  nr 16/ 2024, o revistă a scriitorilor români,  care ne reprezintă, care se adresează lumii, spunând cine am fost, suntem și vom fi, într-o profundă religiozitate pentru Cuvânt și Culoare, pentru sufletul românului, prin ferestrele pe care acesta le deschide spre lume!

            VASILE HATOS – Italia, ne prezintă un fragment din cronica literară Drumul către sacru, a cărții Îndumnezeire, MIHAELA CD, în care ne frumos spune: „Poeziile sale au un scop: acela de a arăta lumii că noi suntem trecători pe acest pământ. Iubirea de neam, de țară o străpunge până în infinitul ființei, fiind ca o boare ce încearcă să iasă la lumină prin cunoașterea binelui suprem”.

            AURELIA RÎNJEA – România, vine cu o pledoarie pentru iubire, în care Femeia, purtătoarea scânteii divine, trăiește și dăruiește acest minunat sentiment.

            VALENTIN LUPEA – România, ne prezintă O trilogie antologică de excepție, a triplei antologii ÎMPREUNĂ, care crează „punți de frumos între suflete”.

            MARIA PICA N. BOȘTINĂ – România, colindă pe la case, însoțită de un fulg de nea, cu amintiri și gânduri pe care le poartă în inima sa.

            GABRIELA RAUCA –  Austria, îndrăgostită de viață, de mare, de trăiri înalte, își respectă cu credință al său CREDO într-o bucurie ființială.

            AL FLORIN ȚENE – România, ne dăruiește poezii dedicate lui Eminescu, „ca aerul și sevacu dorul” de poet,  pe care-l vede „cetatea Limbii Române”.

            ANA MUNTEANU DRĂGHICI – Statele Unite ale Americii, ne încântă cu amintiri despre Sighișoara, care este sublim prezentată, despre jocurile copilăriei și despre frumusețea „Graiului natal”.

            ARPAD TOTH România, ne îmbrățișează în Rondeluri, în poezii prin care cântă iubirea, într-un paradis cu tresăriri de sălcii și prin care răzbate un cântec al Zeilor.

            ANA MARIA SURUGIU – Canada, ne invită la o lansare de carte, Dorul dintre aripi, scrisă de ALEXANDRINA IURCU BĂLAN, o carte de debut, care promite un viitor strălucit poetei.

            MIHAELA CD. ne prezintă și dumneaei cartea Dorul dintre aripi, a ALEXANDRINEI IURCU BĂLAN într-o minunată cronică literară, „Cu sufletul la vedere!”, surprinzând ineditul și sensibilitatea poetei.

            VASILE DAN MARCHIȘ – România, într-o viziune personală, în dialog cu muza sa și cu Dumnezeu, se consideră între Acesta și poeți, fiind plin de întrebări, de gânduri, de mirări.

            AURELIA OANCĂ – România, ne îmbracă în sublimul vieții, cu iubirea care le cuprinde pe toate, într-o comunicare subtilă cu inima și cu natura.

            SIMONA MIHUȚIU – România, „Prin ochii MIHAELEI CD, cunoaștem prin cronica literară la cartea PRIN OCHII MEI, ineditul cărții, respectiv rolul social pe care îl are scrisul, ca formă de comunicare.

            VIOLETA BOBOCEA – România, ne prezintă Viața, precum o floare de lotus a Paradisului, cu multitudinea de ipostaze ale ei, pe care ne îndeamnă să o trăim cu iubire, credință și în lumină.

            ANA MARIA SURUGIU – Canada, ne ține la curent cu Știri culturale din Montreal, respectiv cu lansarea cărții SĂ CONSTRUIM ÎMPREUNĂ și varianta în limba engleză LET’S BUILD TOGETHER a d-nei MARIANA MANU CHISELENCO, pe care o felicităm și noi.

            MARIETA COMAN – România, în „Viața ca un spectacol”, ne prezintă Noutăți editoriale, cu un număr foarte mare de apariții, pentru care ne bucurăm cu toții. Tot dumneaei ne încântă cu poezii într-o atmosferă feerică de iarnă, în care întrebările și amintirile marine o urmăresc.

            VICTOR MANOLE – România, vine cu un fragment din recenzia cărții ÎNTREBĂRI PENTRU MAI TÂRZIU, scrisă ce MIHAELA CD, în care remarcă maturitatea talentului autoarei.

            DAVID SEMENESCU – Canada, ne dăruiește o proză scurtă „Miqui”, într-o scriere limpede, atrăgătoare și cuprinzătoare totodată.

            LARA SEMENESCU – Canada, vine și ea, ca și fratele ei, tot cu o proză scurtă, „O, frumoasă Aurore!”, prin care cunoaștem trăirile lăuntrice ale sale și bucuria că există Oameni frumoși, care îi luminează viața.

            MIHAELA CD – Canada, cu stilul său personal, ne invită să-i cunoaștem trăirile și marea iubire cu care a fost binecuvântată, care îi luminează existența. Un festin existențial, dăruit de Dumnezeu.

            Tabloul de final, este încântător. Privindu-l, văd Oameni frumoși, iubitori de Cuvânt, uniți prin dragostea de a scrie, bucuroși că formăm o Familie literară, care are un rost și o Misiune specială.

            Prin tot ceea ce facem și suntem, dăruim lumii un strop de suflet românesc și onorăm prin prezența și creațiile noastre valorile culturale ale acestui neam și ale acestei Țări. Indiferent unde trăiesc, ei nu ezită să poarte cu mândrie însemnele noastre naționale, să trăiască românește și să dăruiască românește. Revista Poezii pentru sufletul meu, le oferă oportunitatea de A FI ÎMPREUNĂ, Fii ai acestei țări, pe care cu toții o purtăm în inimile noastre. Mulțumim că exiști, POEZII  PENTRU SUFLETUL MEU!

                                                                                Prof. AURELIA RÎNJEA

Membru al Uniunii Scriitorilor de Limba Română

și al World Poets Association, România

Prof. AURELIA RÎNJEA
Membru al World Poets Association, România
și al Uniunii Scriitorilor de Limba Română

Despre autoarea MIHAELA CD: 

Cv literar-artistic Mihaela CD

Profil Gold: Mihaela CD 

Referinte critice: Mihaela CD

Cv literar-artistic : Mihaela CD

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Creatii literare: Mihaela CD

Melodii pe  versuri scrise de:  Mihaela CD

Pictura si art design by Mihaela CD

MEDIA-interviuri-evenimente

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

 GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024

Johnny Ciatlos Deak: Programul de promovare al scriitorilor și artiștilor români  contemporani   de pretutindeni  continua!

Cum pot publica si eu in revista?

VIDEOCLIP RECITARE -MENIREA-N VERS, autor MIHAELA CD, recita LUCIAN DUMBRAVA

AL FLORIN TENE-Răspunsuri de azi pentru “Întrebări pentru mai târziu “de Mihaela CD

Trei publicații ale editurii Globart Universum premiate de Liga Scriitorilor din Romania,pe anul 2023

FASHION -ART-DESIGN

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă

Impresii de la evenimentul DE DOR SI DE DRAG-lansarea cărții DORUL CUVINTELOR

Impresii si felicitări primite *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită nr 18

Invitație de participare la volumul de confesiuni literare ”PORTRETE LITERARE”-2025

Lansare de carte -Dorul dintre aripi-ALEXANDRINA IURCU BALAN

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau

revista format TIPARIT PPSM nr 17

Cumpără numărul 17 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

REVISTA TIPARITA CU NUMARUL 15

Cumpără numărul 15 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

cartea IN NUMELE DREPTATII format TIPARIT softcover

Este o carte de însemnări si expresii de libertate, în limba română, În cartea IN NUMELE DREPTĂŢII, autoarea ne prezintă clar și pe înțelesul tuturor, o radiografie a vremurilor pe care le trăim. Prin cuvintele sale pline de înțelepciune autoarea ne invită la o trezire în conștiință prin împăcare și comuniune, oferind cititorilor o perspectivă a regăsirii curajului, a reînvierii spiritului dreptății, libertății și democrației. Cartea are 236 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte. Primele 100 comenzi transport gratuit!

45,00 CAD

cartea IN NUMELE DREPTATII format ELECTRONIC ebook

Este o carte de însemnări si expresii de libertate, în limba română, În cartea IN NUMELE DREPTĂŢII, autoarea ne prezintă clar și pe înțelesul tuturor, o radiografie a vremurilor pe care le trăim. Prin cuvintele sale pline de înțelepciune autoarea ne invită la o trezire în conștiință prin împăcare și comuniune, oferind cititorilor o perspectivă a regăsirii curajului, a reînvierii spiritului dreptății, libertății și democrației. Cartea are 236 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format electronic si o vei primi in email in mai puțin de 24 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic.

20,00 CAD

cartea DORUL CUVINTELOR format TIPARIT (softcover)

Este un volum de poezii în limba română, care adună în paginile sale creații literare ale celor două autoare semnatare: Mihaela CD și Aurelia Rînjea. Poetele își manifestă dorul pentru plaiurile natale, copilărie, părinți, etc în versuri încărcate de emoție și iubire, rememorând dragostea pe care o au fiecare pentru cuvântul scris. Cartea reprezintă o împletire de două stiluri literare diferite, dar care împărtășesc aceleași valori. Cartea are 250 de pagini și conține cv urile literare ale celor două poete. Comanda volumul acum si primești transport gratuit(primele 100 de comenzi)

35,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)

Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.

35,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)

Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!

35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.