Florin Țene junior*Amintiri din Mănăștur: Dacia albă a lui Vârlan 

Amintiri din Mănăștur: Dacia albă a lui Vârlan

Autor: Florin Țene junior

Toți băieții din zonă băteam mingea pe maidanul din spatele blocului, când am aflat marea veste: nenea Dobre ne-a șoptit că vecinul Vârlan își aduce mașină nouă acasă, după vreo 5 ani de așteptare.

Tanti Cheța deja îl aștepta jos, nerăbdătoare ca o adolescentă la prima întâlnire. Nu după mult timp, apare pe alee bijuteria: o Dacie albă, strălucitoare, nou-nouță! Parcă venea din viitor.

Am oprit toți jocul și-am rămas cu mingea sub braț și gura căscată. Era doar a treia mașină de pe tot blocul cu opt scări, dar prima… nouă-nouță. Eu aveam vreo 16 ani și visam că într-o zi o să am și eu una.

În jurul Daciei s-au strâns vecinii ca la spectacol de circ. Tanti Cheța, mândră nevoie mare, ștergea capota cu o cârpă albă – sigur era un tricou vechi de-al lui Vârlan. Făcea mișcări lente, ostentative, ca și cum lustruia un Rolls Royce.

Dobre, înțeleptul blocului, dar și un pic invidios, deschide gura:

– Ți-ai pregătit sculele, măi Vârlane?

– Ce scule? întreabă mirat Vârlan.

– Cum adică? Tre’ să ai în portbagaj tot ce trebuie. Degeaba e nouă dacă rămâi cu ea în drum!

Și începe adevărata lecție de întreținere auto, marca Dobre:

– Îți trebuie capac de carburator, platină, bujii de rezervă… și cel mai important: o liță subțire pentru desfundat jigleru’! Că dacă se înfundă, pa motor!

Vârlan și Cheța dădeau din cap ușor derutați.

– Da’ e nouă-nouță… murmură el.

– Tocmai! Și nouă poate rămâne în drum. Trebuie să fii pregătit.

Din spate se aude și Noghi, mai discret:

– Tre’ să faci rodajul, vreo 5.000 de km. După aia merge cum trebuie.

La cuvântul „rodaj”, Cheța face un pas în spate ca și cum ar fi auzit „pneumonie”.

– Rodaj?! Ce e aia?

– Mergi cu ea încet, subturat, mai ales la drum lung. Dacă te duci la țară, ai grijă să nu o turezi prea tare. Nu vrei să strici motorul nou, nu?

Zâmbetul de pe fețele lor începuse deja să pălească. Realizau că nu și-au luat o mașină, ci o responsabilitate cu acte-n regulă.

Dobre, simțind că are audiență, ridică capota:

– Uită-te ce frumos e motorul! Da’ vezi, verifici apa în borcanul de sticlă și uleiul la plecare. Să nu fiarbă motorul, ai grijă la ceas!

Vârlan lustruia bordul ca un tâmplar o piesă rară de stejar.

– Băi, da’ e nouă-nouță! repetă, de parcă voia să creadă că nu va avea nicio grijă.

– Nouă, nouă, dar smoală pe dedesubt tot îi trebuie! Dacă o prinde rugina, în cinci ani ai o conservă pe roți!

– Cum adică? întreabă Vârlan nedumerit.

– Simplu, o răsturnăm noi, punem zmoală pe dedesubt și gata. Dai și tu un vin de la țară, și o facem ca la carte, o izolație adevărată!

Vârlan oftează.

– Da’ e nouă-nouță…

Dobre zâmbește satisfăcut:

– Ei, așa e când ai mașină: mai ai un om în casă la cheltuieli!

Eu, deși visam la propria Dacie, am început să mă gândesc serios dacă nu cumva era mai simplu să rămâi pieton. Că, până la urmă, o Dacie costa cât un apartament – vreo 75.000 de lei. Visuri… visuri într-o epocă de realizări mărețe, unde aveam pâinea pe cartelă și benzina la rație…

Florin Țene junior

 

Despre autoarea MIHAELA CD: 

Cv literar-artistic Mihaela CD

Profil Gold: Mihaela CD 

Referinte critice: Mihaela CD

Cv literar-artistic : Mihaela CD

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Creatii literare: Mihaela CD

Melodii pe  versuri scrise de:  Mihaela CD

Pictura si art design by Mihaela CD

MEDIA-interviuri-evenimente

 

ST-left

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

 GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a * 31 AUG 2024

Johnny Ciatlos Deak: Programul de promovare al scriitorilor și artiștilor români  contemporani   de pretutindeni  continua!

Cum pot publica si eu in revista?

COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!

MIHAELA CD primește DIPLOMA DE APRECIERE din partea Societății cultural-patriotice Avram Iancu-FILIALA MURES

AL FLORIN TENE-Răspunsuri de azi pentru “Întrebări pentru mai târziu “de Mihaela CD

Premiile Ligii Scriitorilor pentru cărțile apărute în anul 2024

FASHION -ART-DESIGN

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024- laureații din lumea întreagă

Impresii de la evenimentul DE DOR SI DE DRAG-lansarea cărții DORUL CUVINTELOR

Impresii si felicitări primite *GALA ARTELOR ediția a 5-a 2024

INVITAȚIE DE PARTICIPARE  LA REVISTA  tipărită nr 19

Mihaela CD primește Diploma de Excelentă in Literatură la Campionatul Mondial de poezie 2024 – Festivalul Internațional ”Eminescu… e graiul românesc” Ediția a -II-a

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau

revista format TIPARIT PPSM nr 17

Cumpără numărul 17 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

REVISTA TIPARITA CU NUMARUL 15

Cumpără numărul 15 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

FORMAT ELECTRONIC (ebook) al revistei PPSM nr 17

Cumpără numărul 17 al revistei de literatura arta și cultura ”Poezii pentru sufletul meu” în format electronic .Revista în format pdf iți va fi livrata în email in următoarele 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

15,00 CAD

cartea PETALE LITERARE format TIPARIT softcover

PETALE LITERARE, este o carte în limba română, ce adună între coperțile sale, un buchet viu colorat de creații literare, în care cuprinde o multitudine de eseuri, articole, și cronici literare înmiresmate cu fericire și har scriitoricesc. Observăm la scriitoarea Mihaela CD o dorință fierbinte de a scrie, de a împărtăși cu cititorii săi cele mai profunde idei, valori și concepte ale sale cât și impresii și analize personale exprimate în cronici literare de substanță. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de cartea cadou. Primele 100 de comenzi transport gratuit.

45,00 CAD

REVISTA TIPARITA NUMARUL 14 POEZII PENTRU SUFLETUL MEU

Cumpără numărul 14 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

cartea DORUL CUVINTELOR format TIPARIT (softcover)

Este un volum de poezii în limba română, care adună în paginile sale creații literare ale celor două autoare semnatare: Mihaela CD și Aurelia Rînjea. Poetele își manifestă dorul pentru plaiurile natale, copilărie, părinți, etc în versuri încărcate de emoție și iubire, rememorând dragostea pe care o au fiecare pentru cuvântul scris. Cartea reprezintă o împletire de două stiluri literare diferite, dar care împărtășesc aceleași valori. Cartea are 250 de pagini și conține cv urile literare ale celor două poete. Comanda volumul acum si primești transport gratuit(primele 100 de comenzi)

35,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)

Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.

35,00 CAD

Precomandă -FEMEIA CARE A UITAT SĂ MAI PLÂNGĂ -format TIPĂRIT (Softcover)

Femeia care a uitat sa mai plângă este romanul care te acaparează și la care te mai gândești o vreme chiar dacă ai terminat de citit cartea. Acest roman este inspirat dintr-o poveste de viată reală, extrem de interesantă și palpitantă. Cartea va fi disponibila din luna septembrie 2023.Precomanda romanul înainte de lansare la un preț promoțional de 45$ în loc de 50$ și vei beneficia de livrare gratuita, un autograf din partea autoarei și un semn de carte.

45,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)

Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!

35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.