Căderea și ridicarea sufletului

Îngeri și demoni ai sufletelor noastre

Luptă-n continuu pe câmp nevăzut

Pentru imense văzduhuri albastre

Sau întuneric abia perceput.

 

Viața-i o luptă grea și neclară

Plină de gânduri sau vise ratate

Spre-o veșnicie ce pare-a fi rară

Zbătută-ntre clipe atât de uitate.

 

Cădem în ispite apoi ridicăm

Capul și sufletul veșnic arzând,

În cădere urâtă iarăși plecăm,

Lupta inimii noastre pierzând.

 

Spre deznădejde nu mai cotesc,

Iau duhul de aripi, merg spre lumină,

Gânduri uitate din nou tot roiesc,

Iar eu le omor cu speranța divină.

 

Mă-nnec în destin și-n patimi iubite,

Nu vrea să visez, dar ele mă cheamă,

Mai uit, însă tot mergând răzvrătite,

Cred că mai am vreo milă sau teamă.

 

M-așez în genunchi spre cerul dorit,

Sugrum orice vis prin cuget senin.

Mă bucur. M-am rugat, m-am oprit,

La timp am ieșit din amarul venin.

 

Aspir spre credință, gând bun și iubire,

Mai cad, dar iarăși inima-ndrept

Și-nfrunt chiar durere, o dulce neștire

Cu rugă profundă și-o cruce pe piept.