Valsul inegalabil al vieții
-Cronica- de Violeta Bobocea
Din fire de speranță , din infinitele siderale cerești ,la miezul nopții sau în amurg , coboară scânteia iubirii, flacăra nemuririi,„cu pasul vesel pe ton fluturat”, în sfântul lăcaș binecuvântat al sufletului.
Iubirea , acest miracol al vieții , a fost întâlnită încă din cele mai vechi timpuri. O istorie a civilizației relatează că cel mai vechi mesaj scrijelit de mâna omului a fost o solie de dragoste .
Acest sentiment pur, înălțător este un proces de cunoaștere , o adevărată legătură între trecut și viitor , dar și o deschidere către lume, este credința nestăvilită a ființei , după care nu mai poate fi nimic și nu s-a mai rostit nimic.
Dacă ne amintim de celebrele cupluri din literatura universală , de Romeo și Julieta, Tristan și Isolda, Manon Lescaut și Des Grieux, putem afirma cu certitudine că adevărata iubire presupune sacrificiu, trăire intensă , pasiune și zbucium sufletesc.
Erosul în artă reclădește intensitatea iubirii, începând cu celebra „Cântarea Cântărilor „, sau cu mitul lui Pygmalion și al Galateei, cu versurile lui Sappho:„Simt un fir de foc șerpuind sub piele”, aruncându-se în mare de pe stâncile Lesbosului, sau cu Taj- Mahalul, această bijuterie a Orientului, mausoleul ridicat în numele iubirii eterne, un impresionant templu al iubirii, cea mai cunoscută operă de arhitectură din India, continuând cu celebra pânză a lui Ingres, „Izvorul”, sau cu lirica elegiacilor latini, de la Catul până la Ovidiu.
Acestea sunt doar câteva simboluri ale culturii, în care iubirea rămâne o forță recuperatoare, însăși esența vieții .
O zână din povești se profilează pe cer, „prizonieră pe vecie”, din marea albastră , din cerul senin fără nori sau din noaptea de mătase , „cu pași ușori și mers lin”, „cu raze de alb și bleumarin”, apoi coboară pe pământ , aducându-le oamenilor liniște și armonie în suflet; sub pasul orchestrat, apar primii fiori ai iubirii, primele stări contradictorii, așa cum întâlnim în poezia „Sburătorul ” lui Ion Heliade Rădulescu . Iubirea te prinde în mreje și nu mai poți scăpa , oricât de mult ai încerca : „Că visu- n lipitură începe-a se preface/ Și lipitura-n zmeu./ Și ce-i mai faci pe urmă ?/ Că nici descântătură / Nici rugi nu te mai scapă / Ferească Dumnezeu!”
Braț la braț cu fericirea și armonia, valsând cu pași mărunți , „ne contopim prin valuri împletite”, pe aripile inconfundabile ale iubirii, adevărați trubaduri ai șoaptelor nerostite.
Mihaela CD trăiește plenar sentimentul pur, profund al iubirii, prin fiecare fibră a sufletului, aducând un omagiu persoanei iubite ; chiar dacă „anii au zburat nemilos”, a rămas bucuria clipelor în doi, „poemul iubirii într-un dulce alint”, valsul inegalabil al vieții:
„Chiar de anii peste noi au nins
Și-atunci când trece-om peste tot
Și când luminile-n cer s-au stins
Eu te-oi striga de-am să mai pot”.
Iubirea, această febră a sufletului, este prezentă la fiecare pas în sufletul poetei , în toate diminețile , în razele aurii de soare , „în nopțile cu stele-mpodobite „, pe potecile de dor sau pe aleile cu tei.
Dragostea este plămădită „din gingășia florilor de măr „, din clipele catifelate „sfărâmate -n vâlvătaie „, în orice anotimp, în albastrele nopți sau în puful de păpădie , pe aripile amintirii , într-o simbioză cu natura veșnic tânără , cu acel cadru feeric, paradisiac, care potențează visul de iubire, cu glasul pădurii fremătând de dor.
Iubirea este „singura vecie dată nouă”, afirma poetul Vasile Voiculescu, unica rațiune de a fi, în contrast cu destinul implacabil , efemer al omului pe pământ , cea care „ne pândise -n încordare mai demult „, cum recunoștea poetul Nichita Stănescu sau o „dulce minune”, cum o numea poetul Mihai Eminescu.
Pentru poeta Mihaela CD, iubirea rămâne „visul dintâi și de pe urmă”, valul „ce se sparge spre abis”, o simfonie pe portativul sentimentelor profunde:
„Și va rămâne-n veșnicie
Zâmbind prin raze celeste
Cu aceeași statornicie
Iubind pe-un fir de poveste”.
Poezia Mihaelei CD este încărcată de simboluri și semnificații , o poezie sensibilă și profundă ce va rămâne peste timp o punte de legătură între trecut și prezent, în veșnicie, prin infinitele siderale cerești.
Violeta Bobocea,
Membru Liga Scriitorilor Români ,
Membru Societatea Scriitorilor Români ,
Membru UZPR
Alte pagini:
Despre cartile autoarei Mihaela CD
Melodii pe versuri scrise de: Mihaela CD
Pictura si art design by Mihaela CD
Despre ANTOLOGIA PORTRETE LITERARE
Cum pot publica si eu in revista?
COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!
Impresii-dubla lansare de carte Mihaela CD- Evenimentul SUFLET DE FEMEIE- 27 sept 2025
Mihaela CD-eseu-Renașterea Eleganței prin reconectare cu frumosul și echilibrul
Cum sa fii unul dintre laureați la următoarea ediție a GALEI ARTELOR ?
Dirijor și violonist emerit domnul IOAN CRIȘAN invitat la Salut românesc din Montreal!
Impresii după lansarea cartii PETALE LITERARE- EVENIMENTUL O seara pentru suflet 21 IUNIE 2025
EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show
Doneaza din suflet pentru sufletul tau

cartea PUTEREA IUBIRII format TIPARIT softcover
PUTEREA IUBIRII, este o carte de poezii de dragoste în limba română. Mihaela CD ne oferă perspectiva iubirii la orice vârstă purtându-ne printr-un carusel amețitor de emoții si sentimente. Citind aceasta carte veți experimenta vibrații de înalte trăiri pe care poeta reușește sa le transmită cititorilor intr-un mod unic, șarmant. Cartea are 235 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.
45,00 CAD

PUTEREA IUBIRII – FORMAT ELECTRONIC- EBOOK
PUTEREA IUBIRII, este o carte de poezii de dragoste în limba română. Mihaela CD ne oferă perspectiva iubirii la orice vârstă purtându-ne printr-un carusel amețitor de emoții si sentimente. Citind aceasta carte veți experimenta vibrații de înalte trăiri pe care poeta reușește sa le transmită cititorilor intr-un mod unic, șarmant. Cartea are 235 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comandă cartea in format electronic, mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
20,00 EUR

cartea SIMFONIA GANDURILOR in format TIPARIT softcover
SIMFONIA GÂNDURILOR, este o carte în limba română, ce adună cu rafinament, într-o simfonie de gânduri, lucrări de critică literară, eseuri și articole diverse. În cartea SIMFONIA GÂNDURILOR vom întâlni o împletire de trăiri, emoții și vibrații ale sufletului Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi transport gratuit.
45,00 CAD

cartea VIATA VIOLETA format TIPARIT softcover
VIATA VIOLETA, este o carte de poezii în limba română, ce adună între coperțile sale, un buchet tandru si generos de poezii oferite din suflet si pentru suflet. Volumul de poezii Viață Violetă ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD, este o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.
45,00 CAD

cartea VIATA VIOLETA format ELECTRONIC ebook
VIATA VIOLETA, este o carte de poezii în limba română, ce adună între coperțile sale, un buchet tandru si generos de poezii oferite din suflet si pentru suflet. Volumul de poezii Viață Violetă ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD, este o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format electronic si o vei primi in email in mai puțin de 24 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic.
20,00 CAD

cartea SUFLET DE FEMEIE format TIPARIT softcover
SUFLET DE FEMEIE, este o carte de poezii în limba română scrisă cu seva inimii poetei Mihaela CD, drept ofrandă a sufletului, o arhitectură a emoției în care fiecare vers devine punte între om și divin, între amintire și speranță, între ceea ce suntem și ceea ce tânjim să fim. Poeta invită la iubire transformând emoția în împărtășire. Cartea are 220 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.
45,00 CAD

REVISTA TIPARITA NUMARUL 19
Cumpără numărul 19 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

REVISTA TIPARITA NUMARUL 18
Cumpără numărul 18 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.
25,00 CAD

FORMAT ELECTRONIC (ebook) al revistei PPSM nr 17
Cumpără numărul 17 al revistei de literatura arta și cultura ”Poezii pentru sufletul meu” în format electronic .Revista în format pdf iți va fi livrata în email in următoarele 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
15,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)
Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.
35,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)
Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!
35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

