În curând va fi publicată cartea REFLECTII CRITICE

 

              In curând va fi publicata cartea REFLECTII CRITICE

Editura GLOBART UNIVERSUM anunță:
În curând va fi publicată cartea de articole, cronici si recenzii literare REFLECTII CRITICE, autor JOHNNY CIATLOS DEAK
Cartea ”REFLECTII CRITICE ” este  o călătorie printre creațiile literare contemporane care  l-au impresionat pe autor si care  așa cum spune însuși autorul „Fiecare carte pe care o citești pulsează ca o inimă vie a literaturii, ce bate sacadat între tradiție și modernitate, între memoria culturală și neliniștea prezentului.”
Johnny Ciatlos Deak  tratează critica literara cu mare  responsabilitate încercând sa  evalueze si sa interpreteze lectura intr-o maniera proprie, retrăind sentimentele si reconfigurând marile intrebari ale spiritului creator.
 
FRAGMENT din CUVANTUL AUTORULUI:

 

În cronicile și recenziile cuprinse în această carte am redat viziunea mea sinceră asupra fragilității sensului, asupra tensiunii dintre aparență și esență, dintre rostire și tăcere.

Aici, eu am deschis ferestre lăsând să patrundă spre cititori o  fantă de lumină ce va pune în evidenţă creaţia.

Consider că  datoria cronicarului, a criticului, nu  este doar să expună idei ci mai ales să le explice, să le ajute să înflorească în inima cititorului, fără a se limita la concepte proprii ci lăsând loc unui spațiu de respirație, de rezonanță, unde lectura  să se transforme în introspecție, iar analiza să se transforme într-un act de cunoaștere de sine.

Astfel criticul sau cronicarul își asumă, implicit, rolul unui mediator între text și cititor, între trecut și prezent, între real și posibil, veghind asupra sensurilor, ferindu-le de uitare și de superficialitate.

A încerca să înțelegi o operă literară înseamnă  a-i da o oarecare interpretare, cu alte cuvinte înseamnă a emite o formă de adevăr propriu. Dar oare nu este aceasta  o oglindire subiectivă a propriei noastre deveniri?

Se spune că nu poţi oferi celorlalţi decât ceea ce ai în suflet. Deci cu alte cuvinte, ceea ce noi emitem, enunțuri, gesturi, analize, totul reflectă în fapt ceea ce avem noi în depozitul nesecat al sufletului nostru. De acolo răsar idei nebănuite, din rădăcinile de gânduri prăfuite de timp, din pulberea de nestemate sedimentată pe pereții sufletului nostru.”

Johnny Ciatloș Deak

 

Cartea va fi publicata in curând la editura Globart Universum din Montreal Canada intr-o ediție color si poate fi comandata aici pe site prin butoanele de plata aflate  la baza paginii,  atât in format tipărit cat si in format  digital, ebook. 

Iată câteva impresii despre aceasta carte:

 

Al Florin Tene

– fragment-

Volumul se constituie într-o vastă panoramă a literaturii române contemporane, reunind cronici, recenzii, medalioane literare și evocări dedicate unor autori din România și din diaspora. Fiecare text devine o formă de recuperare spirituală și de legitimare culturală, iar autorul își asumă rolul unui mediator între operă și cititor, între sensibilitate și reflecție, între tradiție și contemporaneitate. În paginile acestei cărți se întâlnesc poezia, proza, eseul, memorialistica și literatura confesivă, toate fiind analizate cu o atenție atent calibrată pe valorile autentice ale creației.

Critica lui Johnny Ciatloș Deak nu este una demolatoare și nici rece, academicizată excesiv, ci una caldă, comprehensivă, orientată spre descoperirea nucleului interior al operei. Autorul caută în fiecare volum vibrația umană, dimensiunea morală și spirituală a textului, emoția care transfigurează cuvântul și îl ridică la rang de mărturisire existențială. Tocmai de aceea, cronicile sale se citesc nu doar ca exerciții de interpretare literară, ci și ca eseuri despre condiția umană, despre credință, destin, memorie și identitate.

Din perspectivă stilistică, discursul critic este caracterizat printr-o remarcabilă fluiditate și expresivitate metaforică. Johnny Ciatloș Deak scrie cu pasiunea celui implicat afectiv în destinul culturii române și cu sensibilitatea unui poet care transferă în critica literară vibrația limbajului artistic. Fraza sa amplă, armonioasă, adeseori încărcată de imagini simbolice și reflecții filosofice, transformă lectura într-o experiență estetică în sine. Criticul nu disecă steril textul, ci îl însoțește într-o formă de dialog interior, într-o comuniune spirituală cu autorul și cu universul operei.

Un aspect definitoriu al acestui volum îl constituie dimensiunea sa recuperatoare și documentară. Cartea conservă nume, opere, evenimente și stări de spirit ale unei epoci literare extrem de dinamice, devenind astfel un reper important pentru viitorii cercetători ai fenomenului cultural românesc contemporan. În acest sens, volumul capătă valoarea unei arhive afective și intelectuale a literaturii române de pretutindeni.

Meritul major al autorului constă și în faptul că promovează constant cultura română pe mapamond, prin activitatea editorială desfășurată la Montreal, prin revistele, antologiile și proiectele culturale coordonate, prin susținerea scriitorilor români din diaspora și din țară, dar și prin organizarea unor evenimente literare care creează punți reale între comunități spirituale aparent îndepărtate. Activitatea sa a fost remarcată în numeroase publicații culturale, unde este considerat un important promotor al culturii române contemporane și un animator cultural de excepție.

Prin editura Globart Universum și prin proiectele culturale dezvoltate în Canada, Johnny Ciatloș Deak contribuie decisiv la menținerea identității spirituale românești în diaspora și la afirmarea valorilor literare autentice în spațiul internațional. Critici, scriitori și jurnaliști culturali au remarcat în repetate rânduri amploarea acestui demers cultural și rolul său în promovarea literaturii române contemporane.

Al.Florin Țene

 

Mircea Dorin Istrate

– fragment-

    ” Aceasta este impresionanta lui operă, remarcabilului său volum pe care ni-l dăruiește astăzi nouă cu toată dragostea lui, cu toată zbaterea, cu tot efortul său, spre a nu se pierde în uitare o perioadă de istorie literară, nume de poeți și scriitori care au făcut, prin scrisul lor, fală și mărire literaturii române în lume. Așa că noi, cei de astăzi, putem să ne considerăm că suntem niște priveligiați ai sorții, pentru că suntem contemporani cu Domnia sa, un SCRIITOR care a deschis noi CĂI de EXPIMARE  în literatură, un EXEGET care a lăsat în urma sa un MUNTE de NUME și DOCUMENTE pe care le-a TRĂIT sau le-a GENERAT de-alungul vieții sale, un VEGHETOR de CONȘTIINȚĂ, un mare PATRIOT român, un CREȘTIN adevărat aflat mereu sub umbra sfintei cruci. Tocmai de aceea vă îndemn pe toţi să citiţi această carte care a strâns în căuşul cuvintelor toată durerea , bucuria, speranţa, visul unui suflet mare şi bun, care a pus uneori în boaba unei lacrimi clipa lui cea trecătoare, mărturisitoare şi lecuitoare  a sufletului său.  Fie-i deci mereu numele său lăudat, iar Bunul Dumnezeu dorim să-l mai țină cât mai mult în sănătate, liniște și pace sufletească, că har și dar dumnezeiesc are din plin.”

 Mircea Dorin Istrate

Președinte  Onorific al L.S.R. filiala Mureș

Membru in Consiliul Director al L.S.R.

 

Angela Simionca

– fragment-

”Într-o epocă în care lectura pare tot mai adesea grăbită, fragmentată și redusă la impresii superficiale, volumul Reflecţii critice: recenzii și cronici literare al scriitorului și cronicarului Johnny Ciatloş Deak vine ca o reafirmare necesară a dialogului autentic dintre carte și cititor, dintre creație și interpretare, dintre sensibilitate și spirit critic. Cartea se impune încă de la primele pagini nu doar ca o simplă culegere de cronici literare, ci ca o veritabilă meditație asupra rostului literaturii și asupra responsabilității pe care o implică actul critic.

„Cuvântul autorului” reprezintă, fără îndoială, cheia de boltă a întregului edificiu spiritual construit în aceste pagini. Textul impresionează prin profunzime reflexivă, prin sinceritatea mărturisirii și prin noblețea perspectivei asumate. Johnny Ciatloş Deak nu se poziționează în ipostaza criticului sever, preocupat de verdicte definitive, ci în aceea a unui căutător de sensuri, a unui mediator între operă și cititor. El înțelege literatura ca pe o formă vie de existență, iar cronica literară ca pe un act de apropiere și iluminare spirituală.

Autorul afirmă cu luciditate că fiecare carte „pulsează ca o inimă vie a literaturii”, iar această metaforă devine emblematică pentru întregul volum. Lectura nu este privită aici ca un exercițiu rece de analiză, ci ca o experiență interioară, ca o retrăire emoțională și intelectuală a universului creator. Criticul pășește „delicat printre texte”, conștient că fiecare operă ascunde o ontologie proprie, o posibilă definiție a ființei. Tocmai această delicatețe interpretativă conferă volumului o frumusețe aparte și o autenticitate rar întâlnită.

Cartea este structurată în șapte capitole sugestiv intitulate — Înfiripări critice, Oglindiri literare, Înfloriri de suflet, Ecouri literare, Vitralii de lumină, Slove din pulberi aurii și Unduirile sufletului — titluri care depășesc simpla funcție organizatorică și construiesc un adevărat traseu simbolic al sensibilității artistice. Fiecare capitol devine un spațiu de întâlnire între autor și universurile literare explorate, între reflecție și emoție, între spirit critic și admirație sinceră.

În paginile volumului se conturează o amplă galerie de scriitori, poeți, artiști și promotori culturali contemporani. Sunt analizate cărți, proiecte literare și evenimente culturale care ilustrează diversitatea și vitalitatea fenomenului literar românesc contemporan, atât din țară, cât și din diaspora.

ANGELICA SIMIONCA

 

Aurelia Rinjea

– fragment-

  ”În volum, în fiecare recenzie sau cronică literară, se împletesc două tipuri de  energii și intenții: cea a criticului literar și cea a celui care a scris cartea. Două entități conceptuale, înălţându-se ca o muzică, pe o verticală existenţial umană. Două energii, două flăcări ce se contopesc într-un dialog, într-un dans al emoţiei condensate, sub bagheta dirijorului, care de astă dată este autorul volumului de față, Domnul JOHNNY CIATOȘ – DEAK. O trăire ce dă putere, frumuseţe şi discernământ, într-o simbioză de adevăr şi emoţie, îmbrăcate într-o adâncă religiozitate. Un sincronism unic, prin care te deschizi în faţa lumii, îţi asculţi vocea lăuntrică, într-un ritm conştient controlat ce dă calitate, înălţime şi profunzime vieţii.

            O recunoaştere, o devenire, un zbucium deschizător spre căutarea întregului, o însoţire ce ascunde în simplitatea ei o mare comoară, îmbrăcând în cuvinte viaţa. Drumuri diferite, venite din universuri diferite, care merg pe aceeaşi cale a inimii, într-o aventură cosmică de căutare a iubirii de viață, de oameni, de creație. O singularitate care transcende singurătatea, dincolo de care ne descoperim pe noi înşine. Un spectacol interior, ca o oglindire a Universului în oglinzile sufletului.  Asta ne oferă volumul de față. Două entități care caută să-și împlinească menirea, într-o polaritate spectaculoasă, într-o complementaritate tăcută, de fapt căutându-se pe sine în oglinzile miraculoase ale creaţiei.

            Un demers existenţial, precum un dans desăvârşit, ce surprinde prin puterea de a construi împreună armonia şi echilibrul, atât de greu de realizat, deşi ar trebui să fie  atât de firesc şi de simplu.

            Un leagăn suspendat se ridică între scriitor şi criticul literar, între care nu există timp, ci doar tihna imaginativă şi creatoare a fiecăruia. La nemargini de lumi, cu degetele dreptei închinări, aşternem împreună pe partitura nevăzută, viaţa noastră, cu bătăi de inimă, ascultând şi înţelegând sunetul diapazonului cosmic. O rezonanţă a sufletelor, ce trezeşte  scânteia din noi, într-un tot unitar, însă doar din când în când perceput.

            Din volum, cunoaștem și C.V.-ul grandios și exemplar al distinsului autor, JOHNNY  CIATOȘ – DEAK,  realizat cu trudă și dăruire, care-l caracterizează și-l situează printre marile personalități de cultură românească contemporană.  

            Iată că azi, ne dăruiește acest volum, într-o mărturisire a inimii, cu un dinamism lăuntric unic,  într-o modelare a sufletului, prin modul în care uiţi de tine şi trăieşti prin celălalt, laolaltă, dăinuind prin simplitate şi adevăr, cuantificând totul în picături de Cuvânt, de fericire, în bucuria de a trăi…

            Vă mulțumim, domnule JOHNNY  CIATOȘ – DEAK, pentru darul literar oferit, atât de prețios, dar și pentru toate proiectele dumneavoastră vii și autentice în care ne regăsim de fiecare dată, cu bucuria de a fi Buni Români! Dorim viață lungă cărții prin cititorii ei și așteptăm cu bucurie și interes următoarele apariții editoriale! FELICITĂRI!”

AURELIA RINJEA

 

 

Alte pagini:  

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Creatii literare: Mihaela CD

Melodii pe  versuri scrise de:  Mihaela CD

Pictura si art design by Mihaela CD

MEDIA-interviuri-evenimente

Despre ANTOLOGIA PORTRETE LITERARE

 

Cum pot publica si eu in revista?

COMANDA ANTOLOGIILE STELARIS -3 VOLUME!

GALA LAUREATILOR *GALA ARTELOR ediția a 6-a 2025-lista celor 335 de laureați din lumea întreagă-diplome si premii

Impresii-dubla lansare de carte Mihaela CD- Evenimentul SUFLET DE FEMEIE- 27 sept 2025

Mihaela CD-eseu-Renașterea Eleganței prin reconectare cu frumosul și echilibrul

FASHION -ART-DESIGN

Cum sa fii unul dintre laureați la următoarea ediție a GALEI ARTELOR ?

Dirijor și violonist emerit domnul IOAN CRIȘAN invitat la Salut românesc din Montreal!

Impresii după lansarea cartii PETALE LITERARE- EVENIMENTUL O seara pentru suflet 21 IUNIE 2025

335 de laureați din lumea întreagă-au fost onorați cu diplome si premii la *GALA ARTELOR ediția a 6-a 2025

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau

RX_patru

REFLECTII CRITICE format TIPARIT softcover

Cartea REFLECTII CRITICE, poarta semnătura scriitorului , cronicarului si Jurnalistului Johnny Ciatlos Deak. Aceasta carte aduna in paginile sale cronici si recenzii literare în limba română. Johnny Ciatlos Deak invita cititorul intr-o călătorie fascinanta printre creatii literare diverse cu dorința de a împărtăși cu cititorii săi cele mai profunde impresii și analize personale exprimate în cronici literare de substanță. Cartea are 240 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de cartea cadou. Primele 100 de comenzi transport gratuit.

45,00 CAD

RX_right

REFLECTII CRITICE- FORMAT ELECTRONIC- EBOOK

Cartea REFLECTII CRITICE, poarta semnătura scriitorului , cronicarului si Jurnalistului Johnny Ciatlos Deak. Aceasta carte aduna in paginile sale cronici si recenzii literare în limba română. Johnny Ciatlos Deak invita cititorul intr-o călătorie fascinanta printre creatii literare diverse cu dorința de a împărtăși cu cititorii săi cele mai profunde impresii și analize personale exprimate în cronici literare de substanță. Cartea are 240 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comandă in format electronic, mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

20,00 EUR

RW_patru

RATACIND PRINTRE CUVINTE format TIPARIT softcover

RATACIND PRINTRE CUVINTE, este o carte de cronici si recenzii literare în limba română Johnny Ciatlos Deak invita cititorul intr-o călătorie fascinanta printre creatii literare diverse cu dorința de a împărtăși cu cititorii săi cele mai profunde impresii și analize personale exprimate în cronici literare de substanță. Cartea are 240 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comandă in format electronic, mai ieftin, mai rapid, mai ecologic! Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de cartea cadou. Primele 100 de comenzi transport gratuit.

45,00 CAD

SPIOANA GANDURILOR – FORMAT ELECTRONIC- EBOOK

SPIOANA GANDURILOR, este o carte în limba română, ce cuprinde între coperțile sale, o multitudine de creații literare, eseuri, articole, și cronici literare ce invita cititorul la lectura. Harul scrisului cu care a fost înzestrată Mihaela CD este amplificat de sensibilitatea si atenția sa pentru detalii dar si de dorința fierbinte de a scrie, de a împărtăși cu cititorii săi cele mai profunde impresii și analize personale exprimate în cronici literare de substanță. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comandă in format electronic, mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

20,00 EUR

PI_patru

cartea PUTEREA IUBIRII format TIPARIT softcover

PUTEREA IUBIRII, este o carte de poezii de dragoste în limba română. Mihaela CD ne oferă perspectiva iubirii la orice vârstă purtându-ne printr-un carusel amețitor de emoții si sentimente. Citind aceasta carte veți experimenta vibrații de înalte trăiri pe care poeta reușește sa le transmită cititorilor intr-un mod unic, șarmant. Cartea are 235 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.

45,00 CAD

PUTEREA IUBIRII – FORMAT ELECTRONIC- EBOOK

PUTEREA IUBIRII, este o carte de poezii de dragoste în limba română. Mihaela CD ne oferă perspectiva iubirii la orice vârstă purtându-ne printr-un carusel amețitor de emoții si sentimente. Citind aceasta carte veți experimenta vibrații de înalte trăiri pe care poeta reușește sa le transmită cititorilor intr-un mod unic, șarmant. Cartea are 235 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comandă cartea in format electronic, mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

20,00 EUR

cartea SIMFONIA GANDURILOR in format TIPARIT softcover

SIMFONIA GÂNDURILOR, este o carte în limba română, ce adună cu rafinament, într-o simfonie de gânduri, lucrări de critică literară, eseuri și articole diverse. În cartea SIMFONIA GÂNDURILOR vom întâlni o împletire de trăiri, emoții și vibrații ale sufletului Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi transport gratuit.

45,00 CAD

cartea VIATA VIOLETA format TIPARIT softcover

VIATA VIOLETA, este o carte de poezii în limba română, ce adună între coperțile sale, un buchet tandru si generos de poezii oferite din suflet si pentru suflet. Volumul de poezii Viață Violetă ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD, este o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.

45,00 CAD

cartea VIATA VIOLETA format ELECTRONIC ebook

VIATA VIOLETA, este o carte de poezii în limba română, ce adună între coperțile sale, un buchet tandru si generos de poezii oferite din suflet si pentru suflet. Volumul de poezii Viață Violetă ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD, este o invitație la regăsirea de sine, la acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții. Cartea are 230 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format electronic si o vei primi in email in mai puțin de 24 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic.

20,00 CAD

SF_patru

cartea SUFLET DE FEMEIE format TIPARIT softcover

SUFLET DE FEMEIE, este o carte de poezii în limba română scrisă cu seva inimii poetei Mihaela CD, drept ofrandă a sufletului, o arhitectură a emoției în care fiecare vers devine punte între om și divin, între amintire și speranță, între ceea ce suntem și ceea ce tânjim să fim. Poeta invită la iubire transformând emoția în împărtășire. Cartea are 220 de pagini color și este împărțită în 17 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte cadou. Primele 100 de comenzi beneficiază de transport gratuit.

45,00 CAD

coperta rev 19 - Copy (2)

REVISTA TIPARITA NUMARUL 19

Cumpără numărul 19 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

REV 18

REVISTA TIPARITA NUMARUL 18

Cumpără numărul 18 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

FORMAT ELECTRONIC (ebook) al revistei PPSM nr 17

Cumpără numărul 17 al revistei de literatura arta și cultura ”Poezii pentru sufletul meu” în format electronic .Revista în format pdf iți va fi livrata în email in următoarele 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

15,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)

Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.

35,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)

Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!

35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.