Zborul

zborul de elena tudosa

Zborul,

Autor: Elena Tudosa

Copil fiind ,eu miinile streașina la ochi mi le puneam,
Si către înaltul cerului cu drag priveam,
Un zbor al unui avion dacă zaream,
Apoi cu glas puternic spre univers strigam,

Avion cu motor,
Ia-mă si pe mine-n zbor,
Nu te iau că esti micuță,
Când vei mai creste-olecuță.

Nu te iau că ești prea mic,
Si te cheamă polonic,
Tre’sa mai mănânci un pic,
Ca în zbor să te ridic.

Anii au trecut de-a rândul,
Către ceru-nalt priveam,
Și trăiam numai cu gândul,
Către zborul ce-l doream.

Astăzi ,visul se împlinește,
Căci ,in fine iată zbor,
Inima-mi se veseleste
Fiindcă voi scăpa de dor,

Mă întorc spre tine țară,
La căsuța cu cerdac,
Unde -n fiecare seară
Mirosul de liliac,

Mă -nconjoara,și-l respir,
Și mă bucur ca-s acasă,
Nu mai sufăr prin străini,
Sunt cu -ai mei cei dragi la masă.

Astăzi zborul îmi va alina,
Dorul de măicuța si taicuta,
La mormânt voi îngenunchia,
Să le aprind candeluta,

Să le cer plângând iertare,
Că nu pot mai des ,să vin
Să le-aprind o lumânare,
Că -s departe prin străini.

De acelasi autor: 

Ce sunt poetii

Am s-arunc

Mi-e dor

Binecuvantare si chin (eBook)

Volumul de debut  al autoarei Mihala CD, Binecuvantare si chin ,  ne ofera un vast  buchet de sentimente parca traindu-si  viata  prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, (250 pag) structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara cartea in format electronic (ebook) si o primesti in email in maxim 48 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

C$20,00


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.